Actualitate

Şeful Poliţiei Rutiere a fost demis în urma scandalului cu Augustin Căpâlnaș – polițistul prins cu permis auto fals

Ioana Oprean

Publicat

în

Comisarul şef Lucian Diniţă, șeful Poliţiei Rutiere, a fost demis din funcţie miercuri, atribuţiile sale fiind preluate temporar, până la numirea unui alt şef, de adjuncţii Costin Tătuc şi Cristian Crai, au declarat oficiali din Poliţia Română.

Petrecerea Divorțaților

„Prin dispoziţie a inspectorului general al Poliţiei Române, cu data de 30 aprilie a.c., comisar-şef de poliţie Diniţă Lucian a fost eliberat din funcţia de director al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Cu aceeaşi dată, comisarul-şef de poliţie va îndeplini atribuţiile funcţiei de adjunct al şefului Brigăzii Rutiere din cadrul Poliţiei Capitalei„, se arată într-un comunicat remis de Poliţia Română.

Diniţă conducea Direcţia Rutieră a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) din februarie 2009, anterior fiind şef de serviciu în aceeaşi direcţie.

Surse din Poliţie declarau, în 9 aprilie, că Lucian Diniţă şi trei subalterni ai acestuia cu funcţii de conducere – Costin Tătuc, şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, şi Paul Toma, tot de la Direcţia Rutieră – sunt cercetaţi prealabil, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, în contextul cazului ofiţerului cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals.

„Inspectorul general (Petre Tobă – n.r.) a dispus declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de patru ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul Direcţiei Rutiere, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei abaterilor disciplinare de: comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probitătii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, faţă de un ofiţer de poliţie, precum şi a celei de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, faţă de toţi patru„, a precizat atunci Poliţia Română.

Dosarul poliţistului de la Rutieră prins cu permis auto fals a fost preluat de Parchetul instanţei supreme de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, din primele verificări reieşind că Augustin Căpîlnaş a condus fără carnet maşini de serviciu, în perioada februarie 2012 – septembrie 2013.

Poliţistul a prezentat un document în fotocopie reprezentând un permis de conducere, care avea înscrise datele personale şi fotografia sa, act care, însă, era emis pentru un alt titular, potrivit procurorilor.

SURSA: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Unde sunt cele mai scumpe locuinţe cumpărate prin credit ipotecar şi cât plătesc românii pentru o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Unde sunt cele mai scumpe locuinţe cumpărate prin credit ipotecar şi cât plătesc românii pentru o casă Bucureştiul şi Transilvania se află în fruntea clasamentului naţional al celor mai scumpe locuinţe achiziţionate prin credit ipotecar, cu valori medii de aproximativ 122.000 de euro pe imobil. La polul opus se situează Muntenia, unde preţul mediu al […]

Citește mai mult

Actualitate

Câtă birocrație îi ține pe profesori departe de catedră? Studiu național pentru simplificarea activității din școli

Ioana Oprean

Publicat

în

Câtă birocrație îi ține pe profesori departe de catedră? Studiu național pentru simplificarea activității din școli Institutul de Științe ale Educației derulează un studiu național care urmărește să identifice și să evalueze sarcinile administrative ce îngreunează activitatea profesorilor, în vederea eliminării documentelor inutile și simplificării procedurilor din școli. Primele rezultate sunt așteptate la sfârșitul acestui […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România până în 30 noiembrie 2026: Schimbare radicală. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România până în 30 noiembrie 2026: Schimbare radicală. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată România va traversa o primă săptămână din noiembrie mai rece decât în mod obișnuit, cu precipitații peste medie în sud și sud-est. Ulterior, temperaturile și precipitațiile vor reveni, în mare parte, la valorile normale pentru această […]

Citește mai mult