Economie

Sebeșul și investitorii. Compania de transport Oprean investește milioane de euro în creșterea flotei auto

Bogdan Presecan

Publicat

în

După ce Daimler, unul dintre cele mai puternice consorții din lume, a  anunțat recent că își va dezvolta capacitatea de producție în județul Alba, pentru care va investi peste 300 de milioane de euro – investiția anului în România, toată țara și-a ațintit privirea spre Sebeș.

Ca și când mii de angajați ar avea de mâine locuri de muncă și salarii decente, unele televiziuni naționale dezbăteau subiectul la modul de divertisment, titrând pe burtiere texte precum “Sebeș, orașul  cu 0 la sută șomaj”. Invitații din studiourile emisiunilor, majoritatea politicieni, încercau să își aroge cât mai multe merite pentru această poveste frumoasă, în nume personal sau în numele partidului.

Trebuie amintit însă faptul că la Sebeș funcționează de ani buni, creând plus valoare și locuri de muncă, multe alte companii. Una dintre ele este compania de transport Oprean din Sebeş, unul dintre cele mai mari societăți de transport din țară.

Potrivit Ziarului Financiar, firma controlată de omul de afaceri Ion Oprean își va extine în acest an flota auto cu 30 de camioane Mercedes, alocând pentru această investiție cel puțin 3 milioane de euro. Explicația oferită de firma Oprean pentru această updatare este alinierea parcului auto la cerinţele clien­ţi­lor.

Camioane Mercedes sunt produse de Daimler, iar cutiile lor de viteze vor fi asamblate în viitor și în uzinele din Sebeș.

Un alt investitor important la Sebeș este și compania Savini Due și multe altele cărora imi cer scuze că nu le pomenesc în acest articol.

Ce vreau să spun cu toată această introducere este faptul că Sebeșul s-a dezvoltat până acum tocmai acestor companii, investitori locali și din afara țării, care au avut inițiativă și au rezistat condițiilor vitrege de dezvoltare, mai ales din punctul de vedere al infrastructurii rutiere.

Trebuie salutată intenția Daimler de a investi la Sebeș, dar trebuie amintiți deopotrivă cei care au făcut din acest oraș, un pol de dezvoltare economică.

Motivele Daimler de a veni în județul Alba sunt pur economice, strategice. Sunt de fapt aceleași motive care i-au făcut pe romani în urmă cu 2.000 de ani, pe austrieci și mai târziu pe austro-ungari, să-și stabilească la Alba Iulia un centru administrativ și economic – poziția geostrategică, poziționarea la o intersecție de drumuri importante. Și Daimler mai are un motiv – accesarea unor importante sume din fonduri europene pentru investiția din România.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Economistul Radu Georgescu: Cheltuielile militare vor crește deficitul bugetar, dar Guvernul trebuie să îl reducă. Cum poate în condițiile în care cresc cheltuielile cu achiziția de tancuri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Cheltuielile militare vor crește deficitul bugetar, dar Guvernul trebuie să îl reducă. Cum poate în condițiile în care cresc cheltuielile cu achiziția de tancuri Radu Georgescu atrage atenția asupra unei schimbări profunde în fluxurile financiare dintre România și Uniunea Europeană într-un text publicat pe o rețea de socializare. În analiza sa, Radu […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat finalizare proiect: Investiții în avans tehnologic, modernizare și dezvoltare durabilă la SC Mold Technology SRL

Dana Opruta

Publicat

în

14.01.2026, Alba Iuia Comunicat finalizare proiect INVESTIȚII ÎN AVANS TEHNOLOGIC, MODERNIZARE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ LA MOLD TECHNOLOGY SRL Scopul proiectului: Creșterea competitivității firmei prin investiții în echipamente moderne, tehnologii avansate și dezvoltarea competențelor angajaților. Beneficiar: MOLD TECHNOLOGY SRL Perioada de implementare: 05.03.2025-04.11.2026 Valoarea totală a proiectului (Lei)                  […]

Citește mai mult

Economie

Economistul Radu Georgescu: Este moral ca statul să ia 70% din veniturile lunare? Și după ce îți ia 70% din venituri să spună că nu are bani și că trebuie să plătești și mai multe taxe

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Este moral ca statul să ia 70% din veniturile lunare? Și după ce îți ia 70% din venituri să spună că nu are bani și că trebuie să plătești și mai multe taxe În cel mai recent text scris de economistul Radu Georgescu, acesta vorbește despre lipsa educației financiare reale din România […]

Citește mai mult