Curier Județean

SEBEȘ: Un șofer cu alcoolemie de 0,84 a nimerit pe lângă drum și a distrus o mașină parcată

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Un bărbat din județul Bacău este cercetat pentru ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are  o îmbibaţie alcoolică de limita legală şi părăsirea locului accidentului”.

La data de 5 august a.c., ora 7.20, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată că pe strada Ciocârliei din municipiul Sebeş, s-a produs un accident  soldat cu pagube materiale iar conducătorul auto a părăsit locul evenimentului rutier.

La scurt timp s-a reuşit identificarea autoturismului şi a conducătorului auto care a provocat accidentul, acesta fiind C.L., de 31 de ani, din comuna Balcani, judeţul Bacău.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în timp ce conducea autoturismul, bărbatul a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu o altă mașină ce era parcată în afara părţii carosabile.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Sebeş unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă

Bogdan Ilea

Publicat

în

A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru își reafirmă rolul de motor al tranziției energetice regi-onale, participând în calitate de partener strategic […]

Citește mai mult

Curier Județean

Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate Inspectorii ISU Alba au desfășurat controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia.  În urma verificărilor au fost constatate șase nereguli și aplicate cinci amenzi, în valoare totală de 55.000 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Antreprenor din Alba, mesaj critic pentru ANAF în lupta cu evaziunea fiscală: „Statul mărește taxele ca să încaseze mai mult, dar presiunea cade tot pe cei corecți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Antreprenor din Alba, mesaj critic pentru ANAF în lupta cu evaziunea fiscală: „Statul mărește taxele ca să încaseze mai mult, dar presiunea cade tot pe cei corecți” Cosmin Matieș, antreprenor și proprietarul unui restaurant din Alba Iulia, a publicat pe o rețea de socializare un text în care vorbește despre ANAF. Mai exact, acesta atrage […]

Citește mai mult