Sport

Se limpezesc apele în fotbalul județean: Liga 4 va debuta în 3 septembrie, cu 14 echipe, Liga 5 va avea 30 de combatante

Dan HENEGAR

Publicat

în

Preluarea AFC Unirea 1924 Alba Iulia, de către Primăria Municipiului Alba Iulia, în ședința extraordinară de Consiliu Local din 9 august, prin intermediul CS Municipal Unirea Alba Iulia, limpezește apele și în fotbalul județean, la nivelul eșaloanelor Liga 4 și Liga 5, organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba.

Petrecerea Divorțaților

Aseară, într-o ședință a Biroului Executiv al AJF Alba s-a decis asupra formei de disputare a celor două campionate, mergându-se, pe formula cu 14 combatante la Liga 4 și 30 de echipe la Liga 5 (repartizate în 3 serii).

În urmă cu o săptămână, s-a stabilit țintarul turului celui de-al 4-lea eșalon, atât cu 14 echipe cât și cu 16 echipe, în condițiile în care Fortuna Lunca Mureșului și CSM Unirea Alba Iulia au depus cereri pentru a juca în cel de-al 4-lea eșalon și nicidecum nu se va începe cu un număr impar de echipe (mai concret, Fortuna Lunca Mureșului a acceptat se evolueze în Liga 5 dacă CSM Unirea va prelua locul în Liga 3 de la AFC Unirea Alba Iulia).. Cum vor fi numai 14 participante, competiția va debuta în 3 septembrie, ultima rundă a turului fiind în 26 noiembrie.

*Derby în runda inaugurală: Industria – Vama Seacă

Prima etapă la formatul cu 14 echipe: Viitorul Sântimbru – Performanța Ighiu, Kinder Teiuș – Inter Unirea, Spicul Daia Română – GT Sport Alba Iulia, Cuprirom Abrud – Hidromecanica Șugag, Industria Galda de Jos – Viitorul Vama Seacă, CIL Blaj – Voința Stremț, CS Zlatna – Energia Săsciori. În runda inaugurală este un derby de zile mari, între Industria Galda de Jos, vicecampioana ediției anterioare, singura grupare ce nu a pierdut în returul anterior, și Viitorul Vama seacă, protagonista unei campanii de transferuri surprinzătoare în această perioadă, cu nume precum Căt. Suciu și Ad. Lăcătuș (campioni cu CSU Alba Iulia) sau Bălaș (Industria Galda de Jos).

Vineri, 12 august, se va desfășura Adunarea Generală Ordinară a AJF Alba, prilej cu care se vor lămuri toate aspectele organizatorice și se va stabili formatul și programul turului la Liga 5, 61 de cluburi participând în competițiile fotbalistice ale AJF Alba în viitoare ediție.

În al 5-lea eșalon vor activa 11 nume noi, respectiv Adu Academy Șona, AFC Micești, AS Pănade, Progresul Fărău, Viitorul Răhău, Industria Galda 2, Orient Blandiana, Șoimii Vințu de Jos, Dacia Mihalț, Performanța Ighiu 2, Mureșul Gâmbaș, Tineretul Roșia Montană și Național Rădești.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz 

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]

Citește mai mult