Actualitate

Se extinde lista medicamentelor care se vor elibera cu rețete speciale! Unii tineri aleg să se drogheze cu ele

Ioana Oprean

Publicat

în

Se extinde lista medicamentelor care se vor elibera cu rețete speciale! Unii tineri aleg să se drogheze cu ele

Ministerul Sănătății extinde lista medicamentelor care se vor elibera cu rețete speciale, în încercarea de a limita consumul exagerat al pastilelor care conțin substanțe halucinogene.

Deși acestea ar trebui folosite exclusiv pentru tratamentul bolnavilor cu dureri atroce, unii tineri și adolescenți le amestecă și le înghit cu alcool. Specialistii spun că în câteva săptămâni apare deja dependența.

Specialiștii spun că medicamentele ce conțin substanțe psihotrope sau stupefiante, luate în cantități mari, cauzează halucinații, senzații ce par extrem de reale deși nu sunt. În cele din urmă, afectează percepția, gândurile și sentimentele consumatorului.

Dr. Florina Rad: „Le identificăm deseori cu ocazia examenelor toxicologice pe care le recomandăm adolescenților. Cele mai frecvente sunt benzodiazepinele identificate. De foarte multe ori testele ies pozitive la mai mult de o substanță.”

Multe dintre aceste medicamente se găsesc doar în spitale ori sunt eliberate din farmacii cu rețete speciale de culoare verde sau galbenă.

În Romania, peste 200 de substanțe psihotrope sau stupefiante pot fi eliberate cu astfel de rețete, în scop medical. Pe rețetele verzi sunt prescise tratamente pentru insomnii, depresii și unele afecțiuni psihice. Aici intră, de exemplu, diazepam, codeină, alprazolam. Rețetele galbene sunt folosite în special de medicii oncologi, de cele mai multe ori in terapia durerii pentru formele terminale de cancer. Medicamentele care intră aici conțin morfină, metadonă, fentanil ori oxicodonă.

Ministerul Sănătății extinde lista produselor farmaceutice care vor putea fi luate doar cu prescripție specială. Astfel zopiclon, cinolazepam și tramadol nu vor mai putea fi cumpărate cu rețeta simplă.

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Introducem o evidență strictă a eliberării lor și în mod evident atunci și cei care le eliberează nu vor putea să o facă decât în prezența unei astfel de rețete, să reducem posibilitatea de utilizare.”

Medicii care vor elibera astfel de rețete trebuie să depuna la Direcția de Sănătate Publică un dosar cu certificatul de liberă practică, autorizația sanitară de funcționare a cabinetului, contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și certificatul de înregistrare fiscală.

Pe de altă parte, specialiștii spun că de multe ori tinerii consumă droguri contrafăcute, iar acest lucru îi afectează și mai mult.

Dr. Gheorghe, Agenția Națională Antidrog: „Este ocombiunașie realizată chiar de dealeri câteodată. Adaugă anumite medicamente cu efect similar substanței. Mai sunt și combinațiile făcute de tineri pentru a ajunge mai repede la starea euforică. Tinerii nu sunt interesați de efectele negative care apar dup ce trece aceatsă parte de euforie.”

Dacă în 2022 la Spitalul Obregia ajungeau în fiecare lună cam 12 adolescenți consumatori de droguri, anul acesta media a urcat la 19 pe lună. Medici spun că de cele mai multe ori, pacienții de 13 ani care ajung în spitale sunt deja dependenți, ceea ce înseamnă că au început consumul de droguri cel puțin cu câteva luni înainte.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa, clasament realizat în funcție de numărul recenziilor de pe Google. Obiectivul turistic din Transilvania se află alături de atracții celebre precum […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Nu iau în calcul să-mi depun mandatul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Nu iau în calcul să-mi depun mandatul” Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, a declarat vineri seară că nu intenționează să își depună mandatul în cazul în care, la finalul perioadei de negocieri, va constata că nu dispune de voturile necesare pentru învestirea Cabinetului. În plus, […]

Citește mai mult

Actualitate

Comisia Europeană a aprobat Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comisia Europeană a aprobat Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine Comisia Europeană (CE) a aprobat Planul de Acțiune elaborat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, măsură care permite protejarea exporturilor de carcase și produse printr-o schemă diferențiată de […]

Citește mai mult