Curier Județean

SCUTUL PĂDURII în Alba: AMENZI de aproape 27.000 de lei și o cantitate de peste 57 de metri cubi de lemn confiscată

Ioana Oprean

Publicat

în

SCUTUL PĂDURII în Alba: AMENZI de aproape 27.000 de lei și o cantitate de peste 57 de metri cubi de lemn confiscată

Vineri, 26 septembrie 2025, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori.

Au fost vizate și fapte ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acțiune, alături de polițiști, au participat specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 9 controale privind proveniența, depozitarea transportul și valorificarea de material lemnos. Au fost verificate 59 de autovehicule și au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 26.859 de lei.

Totodată, a fost confiscată cantitatea de 57,16 metri cubi de material lemnos, în valoare de 23.944 de lei.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea activităților ilegale din domeniul silvic.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Accident cu pagube materiale în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona ILF

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident cu pagube materiale în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona ILF Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 9.30, în Alba Iulia, zona Artipam. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, fiind vorba de o coliziune față-spate. Cauza accidentului ar fi nepăstrarea distanței regulamentare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Județul Alba, exporturi în scădere în aprilie 2026: Pe ce loc este la acest capitol în Regiunea Centru

Ioana Oprean

Publicat

în

Județul Alba, exporturi în scădere în aprilie 2026: Pe ce loc este la acest capitol în Regiunea Centru Județul Alba a realizat, în luna aprilie 2026, exporturi în valoare de 273,7 milioane de euro și importuri de 270,7 milioane de euro, potrivit datelor privind comerțul internațional cu bunuri în Regiunea Centru. Rezultatul menține județul pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 august 2026 | Centenarul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Sântimbru: Program

Ioana Oprean

Publicat

în

Centenarul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Sântimbru: Program Sâmbătă, 15 august 2026, comunitatea din Sântimbru este invitată să sărbătorească 100 de ani de la ridicarea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, într-un eveniment dedicat credinței, memoriei și unității comunității. Un veac de rugăciune, de tradiție și de viață comunitară va fi celebrat la Sântimbru […]

Citește mai mult