Actualitate

Scrisoare deschisă către premier și ministrul Culturii, pentru reluarea procedurilor de înscriere a Roșiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO

Ioana Oprean

Publicat

în

O scrisoare deschisă a fost transmisă către premierul Ludovic Orban și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu de către senatorii USR Mihai Goțiu și Vlad Alexandrescu. Aceștia solicită reluarea procedurilor de includere a Roșiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO. Ei spun că demersurile trebuie făcute de urgență.

Petrecerea Divorțaților

„Stimate d-le prim-ministru, Ludovic Orban, stimate d-le ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, vă solicităm, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, să vă onorați promisiunea luată față de USR, cu ocazia învestirii Cabinetului d-voastră în Parlament, de reluare a procedurilor necesare înscrierii Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO”, a transmis sentorul USR Mihai Goțiu, miercuri, printr-o postare pe Facebook.

Goțiu a precizat că la finalul acestei luni expiră termenul până la care Guvernul poate notifica UNESCO referitor la reluarea procedurilor.

„Subliniem faptul că demersurile trebuie făcute de urgență, la finalul acestei luni (peste două săptămâni) expirând termenul limită până la care Guvernul României poate notifica UNESCO cu privire la reluarea procedurilor, astfel încât subiectul Roșiei Montane să poată fi inclus pe ordinea de zi a reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din această vară”, a adăugat senatorul.

Goțiu a subliniat că zeci de protestatari au ieșit în stradă, în trecut, în vederea atingerii acestui obiectiv.

„Valoarea patrimoniului de la Roșia Montană pentru istoria și cultura umanității a fost confirmată, în ultimul deceniu, de numeroase studii ale specialiștilor români din țară și străinătate, culminând cu raportul ICOMOS – cel mai prestigios organism internațional care cuprinde experții din domeniul patrimoniului la nivel mondial și, în același timp, organismul de specialitate raportor pentru UNESCO. Pe lângă acțiunile de tip festiv, organizate, patronate ori susținute de Ministerul Culturii și Guvernul României cu ocazia Zilei Culturii Naționale, puteți semna această notificare, de câteva rânduri, nu mai mult, care să intre în istoria acestei țări. E un lucru pe care cei mai activi dintre cetățenii români au dovedit, dincolo de orice echivoc, că și-l doresc , fiind una dintre revendicările Toamnei Românești 2013, care a scos zeci de mii de protestatari în stradă timp de trei luni și jumătate”, a motivat Mihai Goțiu.

Goțiu a mai spus că trimiterea acestei notificări către UNESCO ar reprezenta și o dovadă că Guvernul își respectă cuvântul și angajamentul făcut public, la solicitarea USR, cu ocazia învestirii Guvernului.

Goțiu i-a atras atenșia premierului și în luna noiembrie, că în acordul semnat de PNL cu USR, pentru susținerea Guvernului, cei de la PNL și-au asumat să reia procedurile pentru înscrierea Roșiei Montane în UNESCO.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul desemnat Luca Niculescu după întâlnirea cu miniştrii nominalizaţi: ,,Nu ne așteaptă o perioadă ușoară. Sunt multe probleme”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul desemnat Luca Niculescu după întâlnirea cu miniştrii nominalizaţi: ,,Nu ne așteaptă o perioadă ușoară. Sunt multe probleme” Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, duminică, după întâlnirea cu echipa propusă pentru viitorul Guvern, că noul Executiv va avea de gestionat o perioadă dificilă. „Vom forma o singură echipă, cu un singur obiectiv: să facem lucrurile […]

Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat condamnat la doi ani de închisoare pentru trei infracțiuni rutiere scapă de procesul penal prin intervenirea prescripției: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat condamnat la doi ani de închisoare pentru trei infracțiuni rutiere scapă de procesul penal prin intervenirea prescripției: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Curtea de Apel Alba Iulia a desființat în totalitate sentința prin care un bărbat fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executare, după ce a constatat că […]

Citește mai mult

Actualitate

Cap de porc, simbol al trădării, lăsat în fața casei unuia dintre fondatorii AUR: „Am depus deja o plângere. Urmează să fie deschis un dosar penal”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cap de porc, simbol al trădării, lăsat în fața casei unuia dintre fondatorii AUR: „Am depus deja o plângere. Urmează să fie deschis un dosar penal” Marius Lulea, co-fondator al partidului AUR, a sesizat poliția duminică dimineață, după ce a descoperit în fața locuinței sale un cap de porc, iar pe contorul de gaze era […]

Citește mai mult