Rămâi conectat

Ştirea zilei

Scriitorul Ştefan Dinică în mijlocul elevilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Sub genericul „Descoperirea unui scriitor”, prozatorul Ştefan Dinică s-a întâlnit miercuri, 8 iunie a.c. la Colegiul „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia cu elevi şi cadre didactice. Întâlnirea s-a înscris în programul iniţiat de conducerea colegiului care invită periodic scriitori, membri ai Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor, la dezbateri privind creaţia literară şi destinul cărţii. În sala Multimedia a Centrului de Documentare şi Informare al colegiului, devenită neîncăpătoare, scriitorul Ştefan Dinică a purtat un fertil dialog cu elevii care l-au provocat la mărturisiri şi a răspuns pe larg întrebărilor acestora. „Liceenii rămân, ca de obicei, curaţi, visători şi interesaţi de creaţia literară constituind un interlocutor imprevizibil. A fost o plăcere să le fiu oaspete”, a declarat prozatorul Ştefan Dinică la sfârşitul întâlnirii. Scriitorul Ştefan Dinică a oferit gratuit cărţi cu autograf. (A.C.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles” Georgiana Pavelescu, o tânără originară de pe Valea Sebeșului, județul Alba, a fost weekend-ul trecut ambasadoarea Cântecului Popular Românesc în cadrul evenimentului „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment prin care Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, continuă an de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea