Actualitate

Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete

Ioana Oprean

Publicat

în

Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se doreşte schimbarea tablelor şcolare clasice, cu cretă, cu table interactive, în toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România. Cu ajutorul acestor table, elevii vor putea, în timp real, să preia informaţiile pe laptop, tabletă sau telefonul mobil.

Petrecerea Divorțaților

Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă, la Digi24 că rolul profesorului s-a schimbat şi că acesta trebuie să aibă rolul de indrumător al elevului, informează News.ro.

”Ne propunem înlocuirea tablei clasice cu cretă şi butere de către table interactive, în toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România. De ce profesorul va trebui şi va înţelege că rolul s-a schimbat, că trebuie să aibă o componentă mai puternică de facilitator de învăţare, de îndrumare a elevilor între acele surse de informare care sunt atât de multe şi atât de la îndemână, dar nu sunt toate bune. Rolul profesorului este acela de a-i îndruma pe elevi”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a explicat care sunt beneficiile unei table interactive.

”Având o tablă interactivă, chiar şi profesorii care nu au competenţe digitale atât de dezvoltate vor putea să scrie cu markerul pe tablă exact aşa cum scriau cu creta pe tablă. Elevii vor avea avantajul, dincolo de dispariţia buterelui, pentru că e clar că se pot şterge mai uşor şi într-o manieră protectoare pentru mediu, ele vor putea să fie preluate pe orice dispozitiv al elevilor. Cum spuneam, laptop, tabletă, chiar şi pe telefon, ceea ce se predă. Vor putea avea acces chiar şi în acele situaţii speciale când nu vor putea să vină la şcoală, îşi vor putea descărca în timp real, lecţia. Acesta este avantajul unei simple table interactive”, a declarat Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a precizat că profesorii vor avea la îndemână şi motoare de căutare pentru a le exemplifica elevilor cu imagini video, mai uşor de reţinut.

”Mai apoi, sunt convins că fiecare profesor, având la îndemână acel motor de căutare, atunci când va avea nevoie, va dori să explice la fizică, la chimie, biologie, o singură căutare îl vor duce către experimente disponibile în format video care vor fi mai atrăgătoare pentru elevi, pe de altă parte mult mai eficiente din perspectiva competenţelor pe care elevul trebuie să şi le însuţească în urma acelor lecţii. Asta însemană o transformare a abordării profesorilor”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul a subliniat şi nevoia de o salarizare motivantă a profesorilor.

”Pentru că e o utopie să îţi doreşti o educaţie de calitate fără profesori, după cum este la fel de utopic să îţi doreşti profesori buni, absolvenţi ai universităţilor, dintre cei mai buni, care să îmbrăţişeze cariera didactică, fără o salarizare motivantă. E nevoie de resurse financiare. Sigur, le cerem mai mult profesorilor, dar trebuie să le si oferim. Va trebui să fie, în opinia mea, 25 la sută din salariul maxim din grila bugetară, alţii spun salariul mediu pe economie (…) Evaluarea cadrelor didactice se schimbă, titularizarea nu cred că este un lucru pe care trebuie să îl schimbăm”, a declarat Sorin Cîmpeanu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]

Citește mai mult

Actualitate

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]

Citește mai mult