Școlile au un rol limitat în răspândirea Covid-19: Închiderea lor ar avea efect limitat în combaterea pandemiei – STUDIU
Instituțiile de învățământ, dacă aplică măsuri de prevenție, au un rol nesemnificativ în răspândirea Covid-19 și îmbolnăvirile în rândul copiilor se produc mult mai probabil în afara mediului școlar, arată o serie de noi studii, rapoarte și analize citate săptămâna aceasta de Financial Times
Sursa citată realizează o sinteză a acestor cercetări și afirmă că datele în domeniu, deși nici pe departe
suficiente, tind să susțină ideea că o măsură de reînchidere a școlilor, așa cum s-a întâmplat în primăvară, ar avea efect limitat în combaterea pandemiei.
Potrivit FT, studii publicate recent în Germania și Norvegia și două analize referitoare la situația internațională ar întări poziția decidenților îngrijorați că închiderea școlilor ar fi păguboasă pentru elevii care pierd din învățare și pentru părinții care nu pot relua munca.
Două studii germane: nu e dovedit că școlile ar determina o creștere a infecțiilor
În Germania, unul dintre studii este o analiză a Institutului pentru Economia Muncii (ILE) din Bonn, care a constatat că numărul de noi cazuri din această țară nu a crescut din cauza deschiderii școlilor, după vacanța de vară. Autorii acestei analize concluzionează că redeschiderea școlilor, în condițiile unor măsuri stricte de igienă și reguli privind izolarea cazurilor suspecte, nu a dus la o creștere a infecțiilor nou confirmate.
Un alt raport a fost realizat de grupul media RND, care a consultat datele provenind de la ministerele de Educație din 16 landuri germane și a constatat că nu există dovezi care să susțină teoria că școlile au devenit centre majore de răspândire a virusului, în pofida faptului că Germania este de câteva săptămâni martora unei creșteri fulminante a numărului de cazuri Covid-19.
Între altele, studiul arată că în statul Renania de Nord – Westfalia, la data de 7 octombrie erau neafectați de măsurile de carantinare 98.1% dintre elevi și 95,7% dintre elevi, în condițiile în care peste 23.00 de elevi și 2.000 de profesori erau în carantină în acea zi, din cauza existenței unor cazuri în școli.
“Este chiar dificil să găsim dovezi directe ale transmisiei în mediul școlar”
FT citează și un studiu al Institutului Național pentru Sănătate Publică din Norvegia, potrivit căruia, între iunie și octombrie, o analiză a surselor de infectare a arătat că majoritatea cazurilor raportate în școli reprezintă cazuri în care elevii au fost infectați de adulți în mediul familial, mai degrabă decât de colegii de la școală.
Este citat și un studiu publicat tot luna aceasta de către cercetători de la Universitatea din Edinburgh, studiu care așteaptă să fie confirmat științific, potrivit căruia calitatea datelor referitoare la focarele din școli este foarte slabă, dar, până acum, cifrele arată o rată slabă de infectare în școli și mai redusă în cazul elevilor decât în cel al personalului școlar.
Financial Times o citează pe Gwen Knight, expertă din cadrul London School of Hygiene and Tropical Medicine și autoarea unei baze de date cu focare majore la nivel global. Ea spune că a identificat, până acum, un număr relativ mic de incidente în medoul educațional:
“Școlile ar trebui să fie importante, având în vedere că aduc laolaltă atât de multe rețele – copii, părinți, viață socială (…) Dar semnalul nu pare să fie prea puternic. Este chiar dificil să găsim dovezi directe ale transmisiei în mediul școlar, dar nu testăm suficient.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Film al regizorului Cristian Mungiu, laureat la Cannes 2026: Premiu care recompensează producții dedicate valorilor jurnalismului
Film al regizorului Cristian Mungiu, laureat la Cannes 2026: Premiu care recompensează producții dedicate valorilor jurnalismului Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat Premiul François Chalais la Cannes Film Festival, au anunțat reprezentanții producției într-un mesaj publicat pe Instagram, potrivit Mediafax. „Suntem fericiți să anunțăm că FJORD a primit Premiul François Chalais, o distincție […]
Ilie Bolojan: ,,Orice fel de guvernare ar fi, dacă nu ţine cont de aceste probleme destul de grave, structurale, nu are nicio şansă să îndrepte lucrurile”
Ilie Bolojan: ,,Orice fel de guvernare ar fi, dacă nu ţine cont de aceste probleme destul de grave, structurale, nu are nicio şansă să îndrepte lucrurile” Ilie Bolojan, președintele PNL, afirmă că niciun guvern care ajunge la Palatul Victoria nu are „nicio șansă” să corecteze problemele și să asigure dezvoltare și prosperitate dacă nu abordează […]
95 de ani de la nașterea Cardinalului Lucian Mureșan: „Veșnică să-i fie amintirea!” Sâmbătă, 23 mai 2026 se împlinesc 95 de ani de la nașterea Cardinalului Lucian Mureșan, Întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, timp de peste trei decenii, între anii 1994 și 2025. Este primul an în care aniversarea nașterii Cardinalului Lucian […]