Școala va începe FIZIC în Alba Iulia NUMAI pentru copiii de grădiniță și cei din clasele I-IV, de luni. Orașul se află în SCENARIUL ROȘU
Școala nu va începe cât de curând fizic nici acum, în pragul celui de-al doilea semestru, pentru mulți dintre elevii din județul Alba.
Din cauza incidenței de infectare mari, de 3,37 la o mie de locuitori, Municipiul Alba Iulia s-a situat și ieri „confortabil” în scenariul roșu de combatere a pandemiei.
Astfel, dacă această situație nu se va îmbunătăți în Alba Iulia, luni se vor întoarce în unitățile de învățământ doar copiii de grădiniță și elevii din ciclul primar.
Scenariul după care școlile se vor ghida în organizarea cursurilor online sau fizic se va realiza după cea mai recentă incidență, în acest caz, cea de duminică.
Scenariile după care fiecare școală se va ghida sunt următoarele:
Scenariul Verde – în localitățile care au o rată de infectare de până la 1 la mie, toate școlile se redeschid fizic.
Scenariul Galben – Peste 1 la mie rată de infectare, până la 3 la mie, merg în continuare la copiii la grădiniță și elevii la școala primară, plus cei din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a.
Scenariul Roșu – Peste 3 la mie până la 6 la mie, rata de infectare. Copiii de grădiniță și copiii de ciclul primar continuă să meargă la cursuri, ceilalți trec în online.
Scenariul 100% online – Atunci când se ajunge la rata de infectare peste 6 la mie localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în online.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Urși semnalați în localitatea Valea Bistrii, Câmpeni și la Căpâlna, Săsciori: Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Urși semnalați în localitatea Valea Bistrii, Câmpeni și la Căpâlna, Săsciori: Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența a doi urși a fost semnalată joi noaptea, în jurul orei 23.00, în localitatea Valea Bistrii, Câmpeni și la Căpâlna, Săsciori. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. În localitatea Valea Bistrii a fost semnalată […]
În ciuda reclamațiilor (i)liberale, CNA nu a închis microfonul Carolina TV. Emisiunea ,,Fapte și vorbe”, nu a avut nicio abatere
În ciuda reclamațiilor (i)liberale, CNA nu a închis microfonul Carolina TV. Emisiunea ,,Fapte și vorbe”, nu a avut nicio abatere O reclamație ajunsă la Consiliul Național Audiovizualului după o ediție a emisiunii ,,Fapte și vorbe”, difuzată de televiziunea regională Carolina TV și realizată de Andrei Barbu, nu a avut rezultatul pe care, probabil, l-ar fi […]
Video | Lipsă de civilizație la Alba Iulia: Geamuri sparte și crăpate în mai multe stații de autobuz din oraș
Lipsă de civilizație la Alba Iulia: Geamuri sparte și crăpate în mai multe stații de autobuz Mai multe stații de autobuz din Alba Iulia se află într-o situație asemănătoare: geamurile au fost sparte, crăpate și arată ca după „război”. Zilnic, locuitorii din oraș care folosesc transportul public sunt nevoiți să aștepte autobuzele în aceste stații, […]