Actualitate

SCHIMBĂRI în Educație: Elevii nu vor mai primi note la sport, muzică și desen

Ioana Oprean

Publicat

în

SCHIMBĂRI în Educație: Elevii nu vor mai primi note la sport, muzică și desen

Ministrul Sorin Cîmpeanu a transmis, marți, că sistemul de evaluare prin calificative va încuraja participarea elevilor la disciplinele Educație Fizică, Educație Muzicală și Educație Plastică fără a simți presiunea notei.

Sorin Cîmpeanu a explicat că elevii vor primi Foarte bine, Bine, Suficient și Insuficient în loc de note la materiile menționate mai sus. Doar cei din învățământul vocațional și de la clasele cu profil sportiv vor continua să primească note de la 1 la 10.

Ministrul a mai precizat că numărul de ore alocat săptămânal acestor discipline nu va fi diminuat.

Decizia luată de ministrul Educației vine după o analiză făcută a mediilor din școli, acesta menționând că există foarte multe unități de învățământ în care nu există nici măcar o medie diferită de 10.

Iar prin această măsură, Sorin Cîmpeanu spune că acest sistem de evaluare va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simți presiunea notei.

„Peste 96% dintre elevi au medii anuale de 9.00, 9.50 și 10.00, iar aproape 90% au media anuală 10.00 la disciplina Educație Fizică. La Educație Muzicală și Educație Plastică cca. 93% dintre elevi au medii anuale de 9.00, 9.50 și 10.00.

Din 192.843 de medii analizate, 162.052 sunt medii generale/anuale de 10.00!

Am participat la o dezbatere constructiva cu reprezentanți ai sindicatelor din invatamantul preuniversitar si profesori de educatie fizica, întâlnire în cadrul căreia am prezentat o sinteză realizată prin agregarea unor seturi de date din SIIIR (Sistemul Integrat Informatic al Învățământului din România). Studiul a fost realizat la nivel național, pe o eșantionare reprezentativă (220 școli din toate județele; 64.281 de elevi/min 4 școli/județ, cu o distribuție echilibrată între mediile de rezidență: urban – rural).

Sunt foarte multe școli în care nu există nici măcar o medie diferită de 10.00 la aceste discipline (37 școli din eșantionul de 220 școli).

Practic, situația reală ne arată că mediile sunt distribuite pe 4 paliere, 10.00, 9.50, 9.00 și mai puțin de 9.00.

Fundamentat pe această situație reală, propunerea este de acordare a calificativelor pe 4 paliere: Foarte bine/Bine/Suficient/Insuficient. Pentru invatamantul vocațional/clase cu profil sportiv se va pastra sistemul de notare de la 1 la zece, lucru deja precizat in proiectul legii.
Ne exprimăm convingerea că acest sistem de evaluare, care ia în considerare realitățile din sistemul de învățământ romanesc, va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simți presiunea notei.

În plus, precizăm că numărul de ore alocat săptămânal acestor discipline NU va fi diminuat, existând posibilitatea de creștere prin noile planuri cadru care vor fi aplicate începând cu septembrie 2023”, a scris ministrul Educației pe contul său de Facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră” „Luna Roz”, prima lună plină a sezonului în emisfera nordică, va putea fi observată pe 1 aprilie 2026 și joacă un rol important în stabilirea datei Paștelui, în timp ce „Luna Albastră”, un alt fenomen rar, va putea fi […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA” Soluţia sustenabilă referitoare la ieftinirea carburanţilor în România nu este o tăiere generală mare de TVA la pompă, ci o reducere ţintită, temporară şi declanşată doar când preţul sau costurile de producţie trec anumite praguri, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), […]

Citește mai mult

Actualitate

Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026 Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în anul 2026, prin Casa Națională de Pensii Publice, potrivit proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. […]

Citește mai mult