Schimbare radicală în sistemul de plată a rovinietei: CNAIR va introduce o platformă automată, compatibilă la nivel european, pentru calculul taxei în funcție de distanța efectivă parcursă
De anul viitor, autoritățile române pregătesc o schimbare radicală în sistemul de plată a rovinietei. Mai exact, CNAIR va introduce o platformă automată pentru calculul taxei în funcție de distanța efectivă parcursă
Ministerul Transporturilor a semnat contractul pentru implementarea unui sistem revoluționar de tarifare rutieră, care va schimba fundamental modul în care șoferii plătesc rovinieta în România.
În locul abonamentelor fixe valabile pe o anumită perioadă, rovinieta va fi calculată în funcție de distanța parcursă.

Conform datelor oficiale, valoarea rovinietei va depinde de numărul de kilometri parcurși, tipul vehiculului, traseul urmat și categoria drumului utilizat. Sistemul va funcționa automat, fără a fi nevoie de intervenția șoferului, și va asigura monitorizarea în timp real a circulației.
Cum va funcționa noul sistem
Identificarea vehiculelor și calculul distanțelor vor fi posibile prin trei metode: dispozitiv de bord (OBE) conectat la satelit; aplicație mobilă instalată pe smartphone; tichet electronic de rută, completat manual de utilizator înainte de călătorie.
Toate aceste metode vor permite calcularea automată a taxei, care va fi virată direct în contul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Contractul de finanțare, în valoare de aproape 282 de milioane de lei, a fost semnat în data de 31 iulie 2025 de către Ministerul Transporturilor și CNAIR.
Termenul-limită pentru finalizarea implementării este 31 decembrie 2026.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în 2026: Cum poate fi dovedită vechimea dacă lipsește carnetul de muncă Carnetul de muncă a dispărut, firma s-a desființat, iar anii lucrați par să se fi pierdut în arhive. Există însă soluții legale pentru reconstituirea vechimii și recuperarea dovezilor necesare la pensionare. Pentru mulți români care se apropie de pensionare, lipsa carnetului de […]
Nume derivate din Dumitru care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru 2026 Sfântul Dumitru se sărbătoreşte pe 26 şi 27 octombrie, zi în care mulţi români îşi serbează onomastica. Creştinii îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, dar și pe Sf Dimitrie cel Nou. De Sfântul Dumitru, 331.485 de români îţi serbează ziua de […]
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]
