Actualitate

Schimbare pentru salariații din IT: Noul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, renunță la ajutorul de minimis și propune un alt mecanism de compensare

Ioana Oprean

Publicat

în

Eugen Teodorovici, noul ministru al Finanțelor, renunță la schema de minimis pentru firmele din domeniul IT, pregătită de fostul guvern pentru a preveni reducerea veniturilor programatorilor după transferul contribuțiilor sociale la angajat. În schimb, acesta pregătește o ordonanță de urgență cu un ”mecanism de compensare” pentru specialiștii IT, care nu va mai reprezenta ajutor de stat.

La finele anului trecut, Guvernul a decis începerea procedurilor pentru introducerea schemei de minimis, care prevede că ajutorul de minimis urmează să fie acordat sub formă de sume nerambursabile, alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor, în baza unor decizii de aprobare a cererilor de finanțare. Bugetul total prevăzut pentru acordarea acestui ajutor de minimis este de 300 milioane lei, sumă repartizată în mod egal pentru cei 3 ani calendaristici ai perioadei de valabilitate a schemei de ajutor. Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de minimis, în care vor fi emise decizii de aprobare a cererilor pentru finanțare și vor fi efectuate plățile, va fi 2018-2020, iar numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate este de 8.760 de întreprinderi, cu o medie anuală de 2.920 de beneficiari.

Acum, cu prilejul audierilor din comisiile parlamentare, noul ministru al Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat că va renunța la acest tip de ajutor, iar ministerul va propune o ordonanță de urgență cu un alt mecanism de compensare. Teodorovici a arătat că aplicarea ajutorului de stat este mai complicată, iar ministerul va avansa în perioada imediată cu ordonanța de urgență care să instituie mecanismul respectiv.

”Este o ordonanță în lucru la MFP și eu tind să o iau ca decizie, și nu ca ajutor de stat, că e mai complicat. Nu e vina celor din IT că s-a întâmplat și am promis că nu vor exista scăderi ale veniturilor. Ordonanța prevede mecanisme de compensare. În momentul în care se depune acea declarație, trebuie să existe un anumit indiciu prin care eu, ca stat, știu că o companie are 1-2-3-7 angajați pe zona de IT și statul să instituie acel mecanism de compensare”, a spus Teodorovici.

Guvernul a rezolvat până acum doar problema specialiștilor IT din instituțiile publice, prin acordarea, începând cu 1 ianuarie 2018, a unei majorări salariale de 28,5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit la 31 decembrie 2017.

De asemenea, programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior vor fi scutiți de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Militari români trimiși în Ucraina? Fost ministru al Apărării: „Nu mai speriați românii inutil!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Militari români trimiși în Ucraina? Fost ministru al Apărării: „Nu mai speriați românii inutil!” Mihai Fifor, fost ministru PSD al Apărării și vicepreședinte al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, reacționează la informațiile false apărute în mediul online potrivit cărora România ar urma să trimită militari în Ucraina. Social-democratul îi îndeamnă pe români să verifice […]

Citește mai mult

Actualitate

CNAS recunoaște eroarea din platforma eSănătateaMea, unde apărea formularea „Asigurat. Handicapat”: ,,Regretăm această situație și ne cerem scuze tuturor persoanelor afectate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

CNAS recunoaște eroarea din platforma eSănătateaMea, unde apărea formularea „Asigurat. Handicapat”: ,,Regretăm această situație și ne cerem scuze tuturor persoanelor afectate” Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat joi, 10 septembrie 2026, un mesaj, pe o rețea de socializare, prin care își cerce scuze pentru ,,formularea greșită și regretabilă” afișată în portalul eSănătateaMea. Gestul […]

Citește mai mult

Actualitate

Vești bune pentru 2,6 milioane de pensionari din România! Banii pentru septembrie 2026 au fost trimiși către bănci: Când intră pensia pe card

Ioana Oprean

Publicat

în

Vești bune pentru 2,6 milioane de pensionari din România! Banii pentru septembrie 2026 au fost trimiși către bănci: Când intră pensia pe card Pensionarii care își primesc pensia pe card au parte de o schimbare importantă în această lună. Banii nu vor fi virați pe 12 septembrie 2026, așa cum se întâmplă în mod obișnuit, […]

Citește mai mult