Scheme de ajutor din partea statului pentru IMM-uri: Aplicanții vor avea la dispoziție doar 10 zile lucrătoare
Scheme de ajutor din partea statului pentru IMM-uri: Aplicanții vor avea la dispoziție doar 10 zile lucrătoare
Ministerul Economie, care derulează cele trei programe, a venit cu mai multe precizări necesare, printre care și ce se întâmplă în cazul nerespectării condițiilor stabilite.

Cele trei scheme de ajutor dedicate sprijinirii dezvoltării IMM-urilor sunt: Programul naţional de microindustrializare, Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă şi Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
În comunicatul dat publicității în acest sens se menționează că, în cele 10 zile lucrătoare de care dispun în perioada 15-29 ianuarie 2024, aplicanții înscrişi trebuie să se prezinte la banca parteneră pentru care au optat în formularul de înscriere, cu actele aferente
Concret, este vorba despre documentaţia necesară etapei de preverificare a bancabilităţii solicitată de instituţia de credit, însoţită de următoarele documente, care se regăsesc în platformă:
– Anexa 1 – Cerere tip de acord de principiu la creditare şi finanţare/ Formular de înscriere;
– Anexa 5 – Declaraţie proprie răspundere;
– Anexa 6 – Declaraţie privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii;
– Anexa 7 – Calculul pentru întreprinderile partenere sau legate”, se menţionează în comunicat.
Citește și: Producătorii de materiale de construcții pot primi 150 de milioane de euro de la stat: Criteriile de departajare pentru schema de ajutor de stat Construct Plus
Pentru lucrări de eficientizare energetică a spaţiilor de producţie aflate în proprietatea societăţii aplicante se va prezenta dovada tipului de proprietate a spaţiilor de producţie pentru care se solicită finanţarea.
„În cazul în care documentele menţionate nu au fost descărcate din platformă în etapa de înscriere electronică, acestea pot fi solicitate, prin e-mail, de la AIMM-ul (Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Bucureşti, n.r.) de care aparţine aplicantul (Anexa 8 la procedura programului – Lista Agenţiilor pentru IMM)”, se mai spune în comunicat.
Ministerul Economiei precizează că banca parteneră pentru care s-a optat în formularul de înscriere nu poate fi schimbată. „Neprezentarea în termenul procedural la banca parteneră pentru care s-a optat în formularul de înscriere conduce la respingerea la finanţare”, menţionează sursa citată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]
Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public
Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public Tăierea copacilor de pe domeniul public nu este la discreția primarilor și nici a firmelor contractate pentru întreținerea spațiilor verzi. Orice intervenție trebuie justificată tehnic și realizată cu respectarea legislației […]
Foto | Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România
Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România Un moment cu o semnificație aparte pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut loc duminică, 8 noiembrie 2026, la Cluj-Napoca. Teologul și istoricul Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot […]
