Ştirea zilei

Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia. Instanța a majorat valoarea creanțelor ipotecare cu peste 1 milion de euro

Unirea Ziarul

Publicat

în

Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia. Instanța a majorat valoarea creanțelor ipotecare cu peste 1 milion de euro

Afacerea Parc Residence Alpha din Alba Iulia se majorează din punct de vedere a sumelor cerute înapoi de persoanele care se consideră înșelate. Tribunalul Alba a majorat suma totală din tabelul preliminar al creanțelor cu peste 5 milioane de lei. În special, e vorba de penalități și dobânzi, în cazul creditorilor ipotecari, care inițial au fost înscrise în tabelor creditorilor la categoria creanțelor chirografare.

Judecătorul sindic, care administrează procedura de insolvență a firmei, s-a pronunțat pe 28 februarie 2024 în legătură cu cele peste 70 de contestații formulate de creditori. Au fost admise o parte dintre acestea, sumele care urmează să fi trecute în tabelul menționat fiind cuprinse între 5.000 de lei și 1,37 de milioane de lei. În total, este vorba despre mai mult de 1 milion de euro.

Citește și: A început procedura de insolvență pentru Parc Residence Alpha SRL. Dezvoltatorul imobiliar are datorii de aproape 10 milioane de euro

În cadrul procedurii au depus cereri de creanță un total de 285 de creditori, care solicită 74.870.668 de lei (aproximativ 15,1 milioane de euro). Administratorul judiciar a acceptat, inițial, creanțe totale în valoare de 66.434.828 lei (13,4 milioane de euro), dintre care 34.748.373 de lei (7 milioane de euro) reprezintă creanțele creditorilor cu ipoteci legale, iar 30.942.094 de lei (6,4 milioane de euro) sunt creanțe chirografare, care nu sunt asigurate prin ipoteci sau alte tipuri de garanții. Aceste sume vor fi sensibil modificate la momentul la care tabelul creanțelor va rămâne definitiv.

Scandalul imobiliar Parc Residence a izbucnit public în a doua parte a anului trecut.

Constructorul a două blocuri de locuințe din centrul municipiului Alba Iulia, fostul avocat Ovidiu Jidveian, este acuzat că a vândut o parte din apartamente de mai multe ori, prin procedura „promisiunilor de vânzare”. Oamenii au plătit sume între 30.000 euro și 250.000 euro în avans pentru locuințele contractate.

Jidveian deține 10% din firma Parc Residence Alpha, mama acestuia, tot fost avocat, are 80%, iar o altă persoană fizică deține restul de 10% din părțile sociale. Fostul administrator ar fi scos, ilegal, din firmă aproximativ 7 milioane de euro.

Asociatul majoritar, creanță acceptată de peste 1,3 milioane de lei

Câteva zeci dintre cumpărătorii care se consideră înșelați au depus plângeri penale, dosarul fiind instrumentat, deocamdată „in rem”, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca. Oamenii au organizat două proteste pentru a sensibiliza autoritățile judiciare.

Abia după al doilea protest, organizat în 15 februarie 2024, în fața sediului instanțelor și parchetelor din Alba Iulia, au fost trimise citații pentru audierea persoanelor vătămate.

Cea mai mare creanță acceptată prin decizia judecătorului sindic, din 28 februarie 2024, aparține mamei fostului avocat, care este asociat cu 80% dintre părțile sociale.

Citește și: Cum explică Ovidiu Jidveian, fostul admnistrator al Parc Residence Alpha că a încheiat mai multe promisiuni de vânzare decât apartamente are blocul?

„Dispune înscrierea creditoarei în tabelul preliminar de creanţe întocmit împotriva debitoarei SC Parc Residence Alpha SRL-în insolvenţă şi cu suma de 1.052.800 lei, creanţă chirografară subordonată. Respinge contestaţia creditoarei sub aspectul înscrierii, ca şi creanţă garantată cu ipoteca legală, a diferenţei de preţ neachitat în sumă de 1.376.223 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1256/11.11.2019”, se precizează în hotărârea magistratului, cu privire la cererea formulată de aceasta.

Instanța a pus sechestru pe averea și conturile lui Ovidiu Jidveian pentru o sumă în lei echivalentă cu circa 6,8 milioane de euro. Fostul avocat nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzațiilor care îi sunt aduse de clienții săi păgubiți.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

DOLIU la Sebeș: Consilierul local Nichi Ardeal a încetat din viață. ,,Vineri în Primărie, duminică pe stradă, azi – doar amintire! Sebeșul e mai sărac fără tine”

Ioana Oprean

Publicat

în

DOLIU la Sebeș: Consilierul local Nichi Ardeal a încetat din viață. ,,Vineri în Primărie, duminică pe stradă, azi – doar amintire! Sebeșul e mai sărac fără tine” Este doliu la Sebeș, după ce consilierul local Nicolae Matei, cunoscut de oameni drept Nichi Ardeal, a încetat din viață. Vestea a venit ca un șoc pentru cunoscuții […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Explozia dintr-un bloc din Alba Iulia. Pașii care urmează până la revenirea locatarilor în apartamente: ,,Urmează o expertiză tehnică legată de structura de rezistență”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Explozia dintr-un bloc din Alba Iulia. Pașii care urmează până la revenirea locatarilor în apartamente: ,,O expertiză tehnică legată de structura de rezistență” În urma exploziei care a avut loc pe strada Arnsberg din municipiul Alba Iulia, s-au stabilit următorii pași care vor avea loc pentru ca persoanele afectate să se întoarcă în apartamentele lor.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex” La mai bine de 24 de ore de la explozia produsă ieri, 17 ianuarie 2026, pe strada Arnsberg, bărbatul în vârstă de 35 de ani, grav rănit, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corporală și […]

Citește mai mult