SCANDALUL de la căminul studențesc din Alba Iulia: ”Studenții străini ascultau muzică la volum maxim și aruncau după localnici cu ouă, localnicii au ripostat cu cărămizi”
Scandalurile se țin lanț la căminul studențesc nr.1 al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, iar cel de noaptea trecută s-a lăsat cu geamuri sparte, mai exact 8 la număr, potrivit polițiștilor locali.
Daniel Ilcu, șeful Poliției Locale Alba Iulia a declarat, pentru ziarulunirea.ro, că noaptea trecută au fost două sesizări pentru tulburarea liniștii publice prin care se reclama faptul că studenții ascultau muzică la volum maxim, dar în ambele cazuri, la venirea echipajului, zgomotul a încetat.
Acesta a mai precizat că, potrivit agentului de pază de la cămine, de această dată conflictul a pornit după ce studenții s-au ”distrat” aruncând cu ouă după cetățenii care locuiesc pe strada Craivei, iar aceștia au ripostat aruncând cu pietre și cărămizi.
”Nu este primul incident de acolo. Adevărul este undeva la mijloc. Studenții și localnicii se provoacă unii pe alții și apoi intră în conflict. Avem perioade când trebuie să trimitem oameni care să stea mai mult timp în zonă și doar așa putem menține liniștea și ordinea. Au fost și reclamații de la localnici, care spun că sunt permanent umiliți. De exemplu, copiii lor sunt chemați la cămin să primească dulciuri iar când ajung acolo li se spun tot felul de lucruri iar studenții râd de ei”, a precizat șeful Poliției Locale.
El a confirmat că și localnicii au partea lor de vină, deoarece la rândul lor tulbură liniștea publică, aruncă gunoiul pe unde apucă și, prin comportamentul lor întrețin starea conflictuală.
Una peste alta, cei care au cel mai mult de pierdut sunt locuitorii civilizați din zonă, care sunt deranjați din ambele părți, care își doresc să trăiască în liniște și siguranță și care, de ani de zile deja, le cer autorităților să găsească soluții.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
11-13 septembrie 2026 | Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe
Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe Ziua pompierilor din România va fi sărbătorită la Alba Iulia în perioada 11-13 septembrie 2026. Timp de 3 zile, la Alba Iulia vor fi exerciții de […]
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost depistat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism pe o stradă din Ocna Mures. În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a […]
Accident rutier la Ocna Mureș: Biciclist, lovit de un autoturism pe strada 8 Martie din oraș
Accident rutier la Ocna Mureș: Biciclist, lovit de un autoturism pe strada 8 Martie din oraș Un bărbat din Cluj-Napoca a acroșat cu autoturismul un biciclist, tot din Cluj-Napoca, pe strada 8 Martie din Ocna Mureș. Potrivit IPJ Alba, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 18.58, un bărbat, în vârstă de 43 […]
