Scandal cu galerie între doi foști iubiți din Alba Iulia. Jandarmii au liniștit spiritele
Doi foşti concubini care se certau în mijlocul străzii au fost împiedicaţi de jandarmi să-şi facă rău reciproc. Ambii au fost sancţionaţi contravenţional.
Potrivit Jandarmeriei Alba, “incidentul s-a petrecut marţi, 7 mai a.c., pe strada Eleşteului din municipiul Alba Iulia şi a fost semnalat prin apel la 112. Din primele verificări se pare că totul a pornit de la nemulţumirea femeii – N.E. ( 21 de ani ) – referitor la faptul că bărbatul – D.C. ( 23 de ani) – nu o ajută în creşterea unui minor născut în perioada în care cei doi aveau o relaţie de concubinaj. Pe acest fond aceştia s-au înjurat şi s-au ameninţat reciproc cu acte de violenţă, totul sub privirile indignate ale vecinilor. De altfel, până la sosirea jandarmilor aceştia formaseră două grupuri de susţinere a scandalagiilor, existând riscul escaladării violenţei.
Jandarmii au intervenit la timp, au pus capăt episodului de violenţă verbală, au prevenit amplificarea conflictului şi au evitat apariţia unor fapte de natură penală. Cei doi au fost îndrumaţi ca pentru rezolvarea divergenţelor privitoare la custodia minorului să urmeze calea legală, iar pentru faptele săvârşite au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională, în valoare totală de 400 de lei.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]
Video | Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene
Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene Sibiul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun 2026 și-a deschis porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, transformând din nou centrul istoric al orașului într-un decor […]
