Ştirea zilei

Şase proiecte de investiţii în turism, aprobate de Guvern

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Guvernul României a adoptat recent o hotărâre prin care au fost aprobate programe şi proiecte noi de investiţii în turism. Judeţul Alba a fost inclus în lista cu programele şi proiectele noi de investiţii în acest domeniu, cu şase ample proiecte turistice. Este vorba despre următoarele proiecte: Consiliul Judeţean Alba – Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă, Munţii Sebeş; Consiliul Local Alba Iulia – Amenajarea turistică a Castrului Roman; Consiliul Local Gârda de Sus – Amenajarea în scop turistic a peşterii „Poarta lui Ionele”, Consiliul Local Horea – Schi în România, comuna Horea; Consiliul Local Ocna Mureş – Dezvoltarea infrastructurii turistice, oraşul Ocna Mureş; Consiliul Local Zlatna – Dezvoltarea infrastructurii turistice, oraşul Zlatna. Nivelul de cofinanţare a proiectelor derulate în comun de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi autorităţile publice locale este următorul: unităţile administrativ-teritoriale asigură până la 50% dar nu mai puţin de 5% din valoarea totală a contractelor de lucrări, încheiate în conformitate cu legislaţia în vigoare, exceptând domeniul schiabil; unităţile administrativ-teritoriale asigură până la 50% dar nu mai puţin de 5% din valoarea contractului aferent realizării documentaţiei tehnico-economice, încheiat în conformitate cu legislaţia în vigoare; în cazul domeniului schiabil, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului finanţează procurarea instalaţiilor de transport pe cablu şi montajul acestora în limita fondurilor disponibile.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult