Săptămâna trecută au fost livrate în România 10.250 de fiole de Cisplatinum (medicament oncologic)
Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat, miercuri, într-un comunicat transmis presei, că în cursul săptămânii trecute au fost livrate în România 10.250 de fiole de Cisplatinum (medicament oncologic) în depozitele agreate de producător, de unde unităţile sanitare se pot aproviziona în baza contractelor de achiziţii publice.
Potrivit ministerului, în prezent, în aceste depozite mai sunt 9.610 doze de Cisplatinum.
„Dintre cei trei producători de Cisplatinum înregistraţi în CANAMED, în prezent mai livrează în România un singur producător, căruia i s-a solicitat să suplimenteze livrările până la rezolvarea legală a posibilităţii achiziţionării de Cisplatin de pe piaţa liberă. Menţionăm că pe piaţa din România este disponibil în cantităţi suficiente produsul Carboplatinum, care face parte din aceeaşi clasă de medicamente şi al cărui mecanism de acţiune prezintă diferenţe mici faţă de Cisplatinum. Astfel, există un procent mare de pacienţi care pot beneficia de tratament cu Carboplatinum, astfel încât cele aproape 10.000 de doze de Cisplatinum să poată fi utilizate pentru pacienţii care necesită doar acest tip de tratament”, afirmă MS.
De asemenea, MS afirmă că luna aceasta au fost achiziţionate, pe nevoi speciale, 1.350 de doze de Bleomicin.
Conform comunicatului, zilele trecute au fost achiziţionate 32.000 de doze de Folinat de Calciu, reprezentând necesarul pe un an de zile, iar unele spitale s-au aprovizionat deja.
„Necesarul anual a fost stabilit prin cumulul solicitărilor tuturor unităţilor sanitare cu profil oncologic în contract cu casele de asigurări de sănătate. Facem precizarea că în unităţile sanitare din ţară există în prezent 87.000 de doze de Osetron, sub formă de tablete. De asemenea, există în cantităţi suficiente produsul Granisetron, cu acceaşi indicaţie terapeutică, atât tablete, cât şi fiole. Ministerul Sănătăţii analizează modificarea legislaţiei astfel încât să fie asigurată continuitatea în aprovizionarea cu medicamente”, se menţionează în comunicat.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]
