Politică Administrație

”Șansă pentru cultură”: Victor Negrescu obține sprijin din partea Comisiei Europene pentru accesul la cultură al persoanelor cu venituri reduse

Ioana Oprean

Publicat

în

Vicepreședintele PSD Alba, europarlamentarul Victor Negrescu, s-a întâlnit cu Tibor Navracsics, comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, la Strasbourg. Reprezentantul Comisiei Europene l-a asigurat pe eurodeputatul român că susține inițiativa sa și a PES Activists România – campania „Șansa la cultură” – precum și o implementare la nivel european a acesteia, având în vedere succesul proiectului demarat deja în România.

Petrecerea Divorțaților

Victor NegrescuProgramul „Șansa la Cultură” urmărește facilitarea accesului la cultură şi artă al persoanelor cu venituri reduse, încurajându-i pe cei cu posibilităţi să dea dovadă de solidaritate și să ofere fie o carte, fie un bilet la teatru, film sau muzeu, fie abonamente la biblioteci sau alte elemente cu valoare culturală. În ultimele două luni, programul a reușit să ajute sute de români din Giurgiu, Botoșani, Prahova, Maramureș, Argeș, Galați, Arad, Dâmbovița, Tulcea, dar și alte județe, oferindu-le o șansă la cultură și artă.

„O astfel de inițiativă, dacă are acest sprijin al Comisiei și dacă i se atribuie chiar și fonduri europene, are șansa să devină un real instrument în cadrul Uniunii Europene, menit să combată un efect mai puțin discutat al decalajelor de dezvoltare dintre statele membre. Nu este niciun secret că, dintre cetățenii celor 28 de state membre, unii se confruntă mai puternic cu problemele sărăciei, iar acest lucru automat împiedică și un acces egal la cultură și artă, un acces egal la șanse de dezvoltare personală. Cred că este rolul Uniunii Europene să combată această stare de fapt, iar tocmai de aceea cred că este extrem de binevenit sprijinul de care m-a asigurat comisarul european Navracsics pentru proiectul nostru”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Eurodeputatul social-democrat și comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport au mai discutat despre recunoașterea diplomelor universitare, despre nevoia dezvoltării unui sistem comun de predare a tot ce înseamnă Uniunea Europeană în rândul statelor membre, precum și despre sprijinirea dialogului social la nivel de tineret.

În calitate de cadru universitar, dar și de fost elev/student în străinătate, Victor Negrescu a atras atenția în mai multe rânduri asupra necesității unui sistem general de recunoaștere automată a diplomelor universitare pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Acum, în cadrul întrevederii sale, europarlamentarul român a transmis această solicitare direct către comisarul responsabil cu domeniul Educației, Tibor Navracsics.

Comunicat de presă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult