Sport

Sâmbătă, ora 17.00, Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj | “Roș-albaștrii”, în căutarea primei victorii a anului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 17.00, în a treia rundă a play-off-ului Seriei a 9-a din eșalonul terț, Metalurgistul Cugir (locul 2, 39 de puncte) întâlnește pe Viitorul Cluj (locul 4, 33 de puncte), formația lui Marius “Papi” Popescu fiind revelația acestei stagiuni, una abordată din postura de debutantă.

“Roș-albaștrii” vin după remiza albă de la Hunedoara (primele puncte interne pierdute de lider), al doilea egal la rând, și vizează să realizeze prima victorie a anului. Asta întrucât în 2022 în dreptul cugirenilor s-au strâns 5 partide fără succes (o serie de șase jocuri în care nu s-au impus, incluzând aici și ultima întâlnire din 2022) și numai 3 puncte adunate. Chiar dacă la precedenta descindere sub Drăgana oaspeții au pierdut net (0-3, în 16 octombrie), Viitorul a produs oponenților primul insucces al anului (2-1 acum o lună, în 18 martie), rezultat cu care s-au calificat între primele 4 echipe. În play-off, clujenii au fost surclasați lângă furnale (0-5) dar au învins runda trecută pe Unirea Ungheni (2-1), ocupanta treptei a treia a podiumului, dând indirect o mână de ajutor Metalurgistului.

“Trebuie să facem tot posibilul să câștigăm meciul. În plan moral e nevoie de o victorie întrucât nu am mai învins de ceva vreme. În play-off orice punct contează, avem în față o echipă tânără, surprinzătoare, nu va fi defel simplu”, a explicat antrenorul Lucian Itu. Va reveni I. Grozav (după suspendare), însă nu sunt apți Tăban (va absenta până la toamnă) și Dohotariu (în recuperare).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, medalii la etapa regională a cadeților | Lorand Palfi, David Begov-Ungur și Ștefan Nechita-Vesa, pe podium

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotători de la LPS Alba Iulia, medalii la etapa regională a cadeților | Lorand Palfi, David Begov-Ungur și Ștefan Nechita-Vesa au urcat pe podium Reprezentanții LPS Alba Iulia au cucerit 7 medalii (două de argint și 5 de bronz) la etapa regională a înotătorilor cadeți, Lorand Palfi, David Begov-Ungur și Ștefan Nechita-Vesa clasându-se pe podium. […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, lider în play-out-ul Superligii la fotbal feminin! Uniristele, victorie în derby-ul cu Gloria Bistrița și imbatabile în 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, lider în play-out-ul Superligii la fotbal feminin! Uniristele, victorie în derby-ul cu Gloria Bistrița, scor 2-0, și imbatabile în 2026 CSM Unirea Alba Iulia este lider în play-out-ul Superligii la fotbal feminin, după succesul de la Micești, în derby-ul cu Gloria Bistrița, scor 2-0 (1-0), goluri înscrise de „stranierele” Elina Coceanovschi […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – dublă victorioasă, LPS Sebeș – victorie și eșec, în campionatele de juniori Under 19 și Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – dublă victorioasă, LPS Sebeș – victorie și eșec, în campionatele de juniori Under 19 și Under 17, organizate de Federația Română de Fotbal În etapa a 18-a a Seriei 8, în dreptul conjudețenelor CSM Unirea Alba Iulia (la primele reprezentații interne din acest an) și LPS Sebeș s-au strâns 3 […]

Citește mai mult