Sport

Sâmbătă, Gloria Bistrița-Năsăud – CS Ocna Mureș | Revedere cu Falub, după două săptămâni

Dan HENEGAR

Publicat

în

La prima ieșire din Alba din această primăvară, “Soda dragă” are parte sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 17.00, de o revedere cu formația lui Adrian Falub, Gloria Bistrița-Năsăud, cu care a remizat, scor 1-1, în urmă cu două săptămâni, pe 26 martie, pe propriul teren.

Meciul contând pentru runda secundă a play-out-ului Seriei a 9-a opune vecinele din ierarhie, despărțite de două puncte, Gloria fiind pe locul 5, cu 25 de puncte, iar oaspeții o poziție mai jos. Programarea a făcut ca din cele 5 meciuri ale acestui an Gloria, imbatabilă sub comanda tehnicianului ex-unirist, să dispute 4 împotriva combatantelor din Alba, duble cu Unirea Alba Iulia (2-2 etapa trecută acasă) și CS Ocna Mureș.

Vizitatorii sunt într-o poziție relativ confortabilă după succesul important cu Avântul Reghin, departe de zona fierbinte a clasamentului, cu 7 puncte strânse în precedentele 3 întâlniri.

“Acum două săptămâni am făcut remiză acasă cu Bistrița, dar în deplasare e mai greu, mai ales că etapa trecută Gloria a egalat pe final, evitând înfrângerea la limită, lucru care-i va face pe adversari să înceapă mai concentrați și determinați. Noi știm ce avem de făcut, sper să reușim o prestație bună și să nu venim cu mâna goală pentru că fiecare punct contează”, a transmis Paul Ciucă.

Iarăși probleme de efectiv pentru ocnamureșeni: urmând să absenteze T. Cristea, Cioplântă și Căt. Creț (indisponibilități de durată) și Ceaca (va ispăși a doua etapă de suspendare, eliminat contra Gloriei). De asemenea, Guț, Coltor, Cioară și D. Lupșan sunt incerți, dar se speră în recuperarea lor. În runda viitoare, va fi penultimul derby “de Alba” al stagiunii, CS Ocna Mureș – Unirea Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Poli Timișoara 2 – CIL Blaj 1-2 (0-1), în intermediară | Liderul, 5 victorii din 5 meciuri, cu gol în prelungiri Tineiu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Poli Timișoara 2 – CIL Blaj 1-2 (0-1), în intermediară | Liderul, 5 victorii din 5 meciuri, cu gol în prelungiri Tineiu Poli Timișoara 2 – CIL Blaj 1-2 (0-1), în intermediară, Tineiu a marcat în minutul 90+3 și a dus toate punctele în „Mica Romă”, un succes obținut cu emoții de prima clasată, în […]

Citește mai mult

Sport

Progresul Pecica – CSU Alba Iulia 6-0 (3-0) | Set încasat de universitari, în 10 din minutul 7!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Progresul Pecica – CSU Alba Iulia 6-0 (3-0) | Set încasat de universitari, în 10 din minutul 7! Progresul Pecica – CSU Alba Iulia 6-0 (3-0), în etapa intermediară! Citește și: CSU Alba Iulia – CSM Deva 0-0, studenții – fără victorie! Meci cu trei eliminări și penalty ratat, Jude, de la oaspeți! CSU Alba […]

Citește mai mult

Sport

Video: CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară | „Alb-negrii”, în sfârșit o prestație mai aproape de pretenții

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară | „Alb-negrii”, în sfârșit o prestație mai aproape de pretenții CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară, cel mai concludent succes stagional al pretendentei la Liga 2 Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, CIL Blaj și CSU Alba […]

Citește mai mult