Rămâi conectat

Curier Județean

SÂMBĂTĂ: Concert Andreea Bănică şi Noapte Albă a reducerilor, la 7 ani de Alba Mall

Alexandra Mates

Publicat

în

Sâmbătă, cel mai mare centru comercial din Alba Iulia împlineşte 7 ani de când şi-a deschis pentru prima dată porţile, iar cu această ocazie conducerea a pregătit clienţilor o super petrecere, care să marcheze momentul aniversar. Concert Andreea Bănică şi o noapte albă de reduceri sunt ingredientele principale ale unei zile memorabile pentru cei care vor călca pragul mall-ului.  

Pe 29 noiembrie, „Oraşul din Oraşul tău” îşi aniversează ziua, iar aşa cum se întâmplă la astfel de momente de sărbătoare, în incinta Alba Mall va avea loc o petrecere pe cinste.

De la ora 18:00 se dă startul la „Noaptea Reducerilor”, iar  până la ora 1.00 magazinele vor scoate la raft cele mai bune oferte. În procente, reducerile aplicate de magazinele din Alba Mall în Noaptea Albă a Reducerilor Aniversare pornesc de la 20% şi pot ajunge chiar şi până la 70%, adică un adevărat chilipir pentru cei care îşi doresc branduri de top la preţuri mai mult decât rezonabile. Pasionaţii de shopping se vor putea bucura de reduceri nici mai mult nici mai puţin de 7 ore.

„Cireaşa de pe tort” va fi Andreea Bănică, care va concerta live pentru cei prezenţi, cu începere de la ora 21.00.

Iată ce transmit reprezentanţii mall-ului:

„2007, noiembrie: un moment care a marcat ireversibil viata cotidiana din Alba Iulia, in general, si ideea albaiulienilor despre cumparaturi, in special. Alba Mall, cel mai mare centru comercial din judet, isi deschidea portile. Triumfal, cu aproape 20 000  de oameni dornici sa vada, sa experimenteze, sa cumpere si sa se bucure de ceea ce s-a creat pentru ei. Gandit din start ca o constructie atipica fata de centrele comerciale clasice, Alba Mall a aratat personalitate, inovatie si stil. A fost creat ca un “oras in oras” si s-a regasit total in aceasta formula: mini-strazi interioare, zone de promenada sau piete in miniatura.

Dupa primii 7 ani de viata Alba Mall ramane nu doar un spatiu de shopping preferat ci si un veritabil spatiu de socializare, un loc de intalnire al prietenilor, un spatiu unic in care cumparaturile se completeaza cu relaxarea iar distractia cu evenimentele de top.

“ Ultimul an a insemnat o dinamica remarcabila pentru Alba Mall. Un plus de prospetime si de inedit, un suflu nou si, in acelasi timp, un nou cinematograf, multiplex, raspunsul imediat la cererea masiva venita din partea clientilor pasionati de film si care, pana in acest an, nu aveau foarte multe optiuni si, mai mult, erau “obligati” sa faca 100 de km pana la Cluj sau Targu Mures pentru un film bun, pentru un hit de box office. Acum, Alba Mall se mandreste cu COLOURS CINEMA 3D, singurul multiplex din Alba, Hunedoara si Sibiu, o alegere facila atat pentru albaiulieni cat si pentru “vecinii” din judet, din Deva sau Sibiu, devoratori de filme noi si bune. Din aceasta toamna, un alt brand de top a ales Alba Mall pentru a-si extinde reteaua din Romania: Carrefour a deschis un super market in incinta centrului comercial din Alba Iulia pentru a le completa albaiulienilor, la superlativ, experienta de shopping total pe care doar in Alba Mall o pot trai.” – Voicu Vuscan – administrator Alba Mall.

 Pe 29 noiembrie, la exact 7 ani de Alba Mall, albaiulienii sunt asteptati la o sesiune de shopping fara limite de timp si cu preturi “limitate”. In procente, reducerile aplicate de magazinele din Alba Mall in Noaptea Alba a Reducerilor Aniversare pornesc de la 20% si pot ajunge chiar si pana la 70%, adica un adevarat chilipir pentru cei care isi doresc branduri de top la preturi mai mult decat rezonabile. La ALBA MALL ce scrie pe afis, gasesti si-n magazin. Iar asta este, inainte de o campanie de vanzari, o dovada de respect pentru clientii nostri. Tot pe 29 noiembrie, tot aici, in afara de revolutia preturilor mici am setat o sesiune de concursuri super hot si un concert extraordinar cu Andreea Banica, de la ora 21.00.”

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ELECTRICA: Localitățile din Alba în care sunt programate întreruperi ale furnizării energiei electrice, în perioada 8-14 aprilie

Bogdan Ilea

Publicat

în

ELECTRICA: Localitățile din Alba în care sunt programate întreruperi ale furnizării energiei electrice, în perioada 8-14 aprilie În mai multe localități din județul Alba sunt programate întreruperi ale furnizării de energie electrică în perioada 8-14 aprilie. În data de 8 aprilie: Daia Română, Strada Școlii între orele 08:00-16:00. În data de 8 aprilie: BLAJ, Strada […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea