Curier Județean

Sâmbătă, 18 mai – miting la Prefectura Alba organizat de ”Realitate și Adevăr”

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația ”Realitate și Adevăr” anunță pentru sâmbătă, 18 mai, de la ora 15.00, organizarea unui miting la sediul Prefecturii Alba. Este vorba de un protest împotriva ”tentativei de ştergere simbolică de pe efigiile naţionale şi din istorie, a românilor din Transilvania, precum şi a celor din Ţară Moţilor!”.

Organizatorii spun că vor înmâna cu acest prilej autorităților administrative şi liderilor politici locali o scrisoare deschisă cu următorul conținut:

”Domnilor primari, domnilor consilieri locali, domnule preşedinte al Consiliului Judeţean Albă, domnilor consilieri judeţeni şi dumneavoastră, domnilor reprezentanţi ai partidelor politice româneşti!

(Precizăm că această scrisoare se adresează tuturor celor ce au avut şi au încă putere de decizie, dar care nu au făcut şi nu fac nimic pentru ca românii din Transilvania, noi, cei de faţă, să fim reprezentaţi simbolic pe stema ţării, precum şi celor ce şi-au dat acordul pentru că stema judeţului să fie modificată, în aşa fel încât simbolul bradului românesc să dispară de pe ea, ştergându-se astfel memoria lui Avram Iancu şi, prin urmare, a românilor din Ţara Moţilor!)

Domnilor, v-am acordat încrederea noastră, nu numai la ultimele alegeri, ci la toate scrutinurile electorale ce au avut loc în această ţară, de 23 de ani încoace. Am sperat că veţi lupta pentru interesele noastre, că vom avea o viaţă mai bună şi că vom ajunge să fim respectaţi ca romani. Iată însă că viaţa noastră s-a înrăutăţit pe zi ce trece, iar noi am ajuns să fim desconsideraţi şi batjocoriţi, nu numai peste hotare, ci chiar şi aici, la noi acasă, pe pământul ăsta în care se află oasele strămoşilor noştri. Am ajuns să fim sfidaţi, provocaţi şi dispreţuiţi, dar le-am răbdat pe toate, aşa cum numai romanii ştiu să rabde. Dar nu se mai poate! Căci dacă greul vieţii l-am răbdat, greul istoriei nu-l putem răbda! Dacă am răbdat să fim noi batjocoriţi, nu răbdam să fie batjocoriţi şi strămoşii noştri, a căror memorie doar noi putem şi avem obligaţia de a o apăra! De aceea, vă atenţionam în mod serios:

Ajunge! Ajunge cu batjocură la adresa romanilor! Domnilor politicieni şi administratori de destin românesc! Facem un ultim apel la deşteptarea voastră, aşa cum va cere însuşi imnul ţării!

Am răbdat când v-aţi vârât averea ţării în propriile voastre buzunare şi am răbdat chiar când ați vândut-o, în beneficiul vostru, străinilor. Am răbdat când ne-aţi sărăcit şi ne-aţi lăsat pe drumuri. Am răbdat când ne-aţi desfiinţat şcolile şi spitalele. Am răbdat când v-aţi rotit pe la conducerea ţării, a judetelelor şi a primăriilor cu toţii, din toate partidele, interesaţi mai mult de împărţirea funcţiilor politice decât de soarta noastră. Am răbdat, deşi ne decimaţi prin politicile anti-romanesti pe care le duceţi, în aşa fel încât ne paște extincția, ca popor, în câteva decenii! Am răbdat chiar şi atunci când v-aţi înhăitat cu cei ce sunt străini şi duşmani neamului nostru chiar aici, la noi în ţară, deşi v-am votat ca administratori şi ca politicieni români, ca să apăraţi interesele noastre, ale românilor!

Dar nu vom răbda niciodată să ne ştergeţi, prin inconştiența voastră din istorie, ştergând simbolurile care ne reprezintă ca neam şi ca etnie!!! Ce vreţi să ne mai luaţi, ca să vindeţi străinilor, odată cu ploconelile voastre? Sufletul? Ce vrei să mai ştergeţi din istoria noastră? Icoanele şi numele româneşti de pe crucile din cimitire? Cine vor fi atunci nepoţii şi strănepoţii noştri? Cine vom mai fi noi, peste 100 de ani? Luaţi aminte. Că înaintaşii noştri, cei care au făcut şi v-au lăsat o ţară, sunt mânioşi şi vă privesc de acolo, de lângă Dumnezeu, unde se află ei acum!

Vă solicităm, aşadar, să faceţi demersurile necesare pentru ca noi, românii din Transilvania să fim reprezentaţi pe stema ţării şi, de asemenea, ca bradul simbol al lui Avram Iancu şi al Ţării Moţilor să fie repus pe stema judeţului!

Vom depunde şi memorii în acest sens către liderii administrativi ai judeţului si sperăm că veţi da curs doleanţelor noastre, pentru a nu fi determinaţi să recurgem la alte forme publice de protest, mai grave şi permanente!”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]

Citește mai mult

Curier Județean

19-20 septembrie 2026 | Festivalul Toamna Cugireană 2026, la Cugir: Concert The Urs, Andia, foc de artificii, spectacol folcloric, târg de producători locali și parada toamnei, la poalele Drăganei. Programul

Ioana Oprean

Publicat

în

19-20 septembrie 2026 | Festivalul Toamna Cugireană 2026, la Cugir: Concert The Urs, Andia, foc de artificii, spectacol folcloric, târg de producători locali și parada toamnei, la poalele Drăganei. Programul A început numărătoarea inversă pentru cel mai așteptat weekend al anului la Cugir. În perioada 19-20 septembrie 2026, urmează o nouă ediție memorabilă a festivalului […]

Citește mai mult

Curier Județean

10 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 10 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult