Curier Județean

Sâmbătă, 17 februarie: „Dragobetele sărută fetele!” – prima ediție a sărbătorii tradiționale la Ampoița. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria comunei  Meteș organizează sărbătoarea „Dragobetele sărută fetele!”. Evenimentul, aflat la prima ediţie, va avea loc sâmbătă 17 februarie 2018, la Căminul Cultural din localitatea Ampoiţa. Tinerii din comuna Meteș care vor participa la sărbătoare se vor îmbrăca in haine populare romănești și vor participa la concursul organizat, special pentru ei, de Primăria Comunei Meteș. Din program nu vor lipsi buna dispoziție și surprize!

Petrecerea Divorțaților

”Prin organizarea acestei sărbători imi doresc sa reînviem tradițiile zonei noastre. Tinerii din comună au nevoie de altfel de evenimente. Îmi doresc să participe cât mai mulți tineri, dar îi asteptăm și pe cei mai în vârstă, pentru că de la ei preluăm și învățăm să respectăm tradițiile și obiceiurile, care ne ajută să ne cunoaștem și să nu uităm identitatea noastră tradițională și culturală romănească! Un aspect inedit va fi reprezentat de lacătul iubirii purtat de către fetele nemăritate. Acest lacăt al iubirii va fi deschis de cheia respectului, a credinței, a bunăstării si prieteniei! Mai avem şi alte surprize pentru cei care vor fi prezenți! Vă așteptăm la Ampoița la sărbătoarea „Dragobetele sărută fetele!’’”, a declarat primarul comunei Meteş, Dan Cosmin Opruţa.

Programul evenimentului „Dragobetele sărută fetele!”, Ampoiţa 2018:

Ora 16.00 – Întălnirea tinerilor in fața Bisericii din Ampoița; paradă a tinerilor şi a celorlalţi participanţi la sărbătoare, îmbrăcați în port popular; vor chema oamenii întălniți pe drum să participe la Dragobete.

Ora 16.20 – Alaiul ajunge la Căminul Cultural din Ampoița

Ora 16.30 – Prezentarea evenimentului – Diana Stoia

Ora 16.35 – Primarul comunei Meteș –Dan Cosmin Opruta- alocuțiune

Ora 16.45 – Cuvânt al preotului Tudor Man – paroh al Parohiei Ampoița

Ora 17.00 – Cuvânt al invitatului special, conf. univ. dr. Jan Nicolae, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

Ora 17.20 – Pauza de masă

Ora 17.40 – Desfăşurarea concursului

Ora 19.00  – Bal

Atmosfera la ‘’Bal’’, va fi intretinuta de formatia ‘’Claudia si Viorel Stef’’, interpreta de muzica populara -Floricica Moga.

Organizatorii evenimentului: PRIMARIA COMUNEI METES, PAROHIA ORTODOXA AMPOITA!

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Aiudean de 31 de ani, reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și a încercat să intre în curtea fostei partenere

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudean de 31 de ani, reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și a încercat să intre în curtea fostei partenere Un aiudean de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și a încercat să intre în curtea fostei partenere. Potrivit IPJ Alba, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Cum s-a petrecut accidentul de pe DN 14B, la Lunca: Un șofer din Mediaș a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DN 14B, la Lunca: Un șofer din Mediaș a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați, la data de 3 noiembrie 2026, în jurul orei 09.56, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Accident rutier pe DN 14B, pe raza localității Valea Lungă: Un autoturism s-ar fi răsturnat. Intervin pompierii din Blaj

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier pe DN 14B, pe raza localității Valea Lungă: Un autoturism s-ar fi răsturnat. Intervin pompierii din Blaj Pompierii din Blaj intervin pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DN 14B, pe raza localității Valea Lungă, luni, 3 noiembrie 2026. Conform ISU Alba, stația de […]

Citește mai mult