Economie

Salarul minim diferit pentru bugetari şi mediul privat. Bază salarială de 1.750 de lei pentru angajaţii din sectorul public

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Muncii confirmă că intenția Guvernului este ca salariul minim al bugetarilor să fie ridicat la 1.750 de lei brut de anul viitor și să fie diferit de salariul minim pe economie, aplicat în sectorul privat, cum a anunțat anterior în exclusivitate Profit.ro. Ministrul confirmă și faptul că sindicatele se opun unei astfel de diferențieri.

Petrecerea Divorțaților

Ministrul a confirmat inclusiv informaţiile conform cărora majorările salariale calculate până în 2020 vor fi diferențiate pe tranșe, în funcție de salariul fiecăruia, și că salariul de bază va fi tratat ca indemnizație.

”Noi pornim de la o bază salarială de 1.750 de lei. Începând de anul acesta sau începând de la aplicarea Legii unitare a salarizării. De ce am făcut acest lucru: pentru că, la ora actuală, cele mai mici salarii din zona publică locală sunt cele până în 4.000 de lei și sunt foarte multe clase care aici chiar erau încălecate una peste cealaltă. Astfel, o persoană care are o vechime de 15 ani, de exemplu, și este inginer câștigă un salariu de 2.000 de lei și se poate întâmpla ca, în aceeași instituție, o altă persoană să fie cu un salariu de 4.000 de lei în aceleași condiții, iar noi trebuie să evităm toate lucrurile acestea, bineînțeles, pornind de la o bază salarială minimă. În al doilea rând, mai este un lucru pe care nu îl înțeleg sindicatele. Când ești bugetar, pornești de la un salariu fix, pe care îl ai în Legea unică a salarizării. Nu ai posibilitatea să îți negociezi salariul cu angajatorul, așa cum se întâmplă în mediul privat”, a spus ministrul pentru Agerpres.

Profit.ro a anunțat în urmă cu trei zile, mai întâi pe Profit Insider, el mai mic salariu brut din sectorul public este pregătit să fie 1.750 lei chiar din ianuarie 2018, iar bugetarii să beneficieze ulterior, până în 2020 inclusiv, de o creștere medie salarială de circa 56%, incluzând creșterile deja promise în sectorul preuniversitar, sănătate și cultură. Creșterea va fi însă diferențiată în funcție de salariul fiecăruia. Guvernul vrea însă ca salariul minim din sectorul public să fie peste salariul minim pe economie aplicat și în sectorul privat.

Sursa: profit.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 29 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 29.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L.   Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind  finanțat […]

Citește mai mult