Rămâi conectat

Actualitate

Salarii mărite, scutiri de impozite și chiar imunitate, câteva dintre măsurile pe care Parlamentul le-ar putea adopta, la finalul mandatului

Ziarul Unirea

Publicat

în

În ultima sută de metri a mandatului, Parlamentul ar putea adopta măsuri precum măriri de salarii și alocații, scutiri de impozite, beneficii pentru personalul ASF dar și relaxarea legislației penale pentru cei acuzați de evaziune fiscală.

În cele două Camere ale Parlamentului sunt, la un pas de adoptare, mai multe legi cu impact financiar, însă şi iniţiative controversate, atât ale PSD, cât şi ale PNL, în condiţiile în care ar fi acordate noi beneficii pentru diferite categorii socio-profesionale. Una din legile controversate care se află la un pas de adoptare este iniţiată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, şi câţiva parlamentari PSD şi prevede că şefii din Autoritatea de Supraveghere Financiară vor primi imunitate penală şi civilă, iar o serie de cheltuieli precum transport şi cazare le vor fi decontate, dacă nu locuiesc în Bucureşti, deşi primesc unele din cele mai mari salarii din instituţiile statului.

Florin Roman propune ca o serie de angajaţi ai ASF să fie exoneraţi de la răspunderea civilă sau penală, astfel încât ei să îşi poată exercita atribuţiile în mod obiectiv. Ei vor putea fi traşi la răspundere doar în situaţia în care instanţa judecătorească constată că au acţionat cu rea credinţă sau cu neglijenţă. Surprinzătoare sunt şi prevederile pentru asigurarea cazării şi transportului pentru şefimea ASF, în condiţiile în care au unele din cele mai mari salarii din instituţiile româneşti, lefurile acestora fiind între 8.000 şi 14.500 de euro lunar.

Elit - Gustul Desăvârșit

Un alt proiect de lege controversat, iniţiat de fostul social-democrat Cătălin Rădulescu, prevede că persoanele acuzate de evaziune fiscală pot scăpa cu o amendă dacă prejudiciul cauzat este recuperat şi este de până la 50.000 de euro. Iniţiativa e aproape de votul final în Camera Deputaţilor, fiind deja adoptat raportul comisiei de specialitate. Conform legislaţiei în vigoare, evaziunea fiscală este pedepsită cu închisoarea între trei şi zece ani. Iniţiatorul a motivat demersul său prin faptul că închisorile oricum sunt aglomerate şi statul român a fost taxat de organismele internaţionale pentru condiţiile din penitenciare, dar şi că prin această lege ar începe recuperarea prejudiciilor materiale.

PSD şi Pro România au iniţiat un proiect de lege pentru acordarea unei indemnizaţii de scurtă durată, pe o perioadă de 12 luni de la ridicarea stării de urgenţă, salariaţilor cărora li se reduce programul normal de lucru. În legea care a trecut deja de Senat şi aşteaptă să fie adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, iniţiatorii susţin că prin reducerea programului de lucru angajaţii ajung să fie plătiţi cu mai puţini bani.

Cuantumul indemnizaţiei de scurtă durată ar urma să fie de 60% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, neîncasat ca urmare a reducerii programului de muncă, respectiv de 70% în cazul angajaţilor care au cel puţin un copil. Un angajator trebuie să facă dovada scăderii de venituri care au dus la pierderea de contracte de muncă ale angajaţilor pentru a deconta sumele necesare pentru acordarea indemnizaţiei de scurtă durată. Pentru a se încadra în grila celor care beneficiază de lege, angajatorul trebuie să arate Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă faptul că cel puţin o treime din numărul total de angajaţi şi-au pierdut mai mult de 20% din venitul salarial.

Pe masa aleşilor a revenit şi legea referitoare la dublarea alocaţiilor, trimisă la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis pe 14 noiembrie şi care aşteaptă să reintre în circuitul legislativ în Senat, pentru ca apoi să fie discutată şi de Camera Deputaţilor. PNL şi şeful statului vor creşterea etapizată a alocaţiilor, în timp ce PSD reclamă dublarea lor din august 2020, termen deja depăşit.

Şoferii profesionişti ar putea fi scutiţi de impozitul pe venit, la fel ca IT-iştii şi lucrătorii din construcţii, pentru a avea un salariu minim de 3.000 de lei. Proiectul PSD a fost adoptat de Senat în septembrie, iar acum se află la comisia de specialitate din Camera Deputaţilor pentru raport. Concret, şoferii profesionişti ar urma să fie scutiţi de impozit până la 31 decembrie 2028.

De asemenea, la prima Cameră se află şi un proiect al deputatei PSD Oana Florea, referitor la mărirea salariilor pentru kinetoterapeuţi, psihologi, asistenţi medicali şi medici, de la 1 ianuarie 2021, cu sumele prevăzute pentru 1 ianuarie 2022, conform Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice. Salariile, potrivit grilei propuse, ar fi între 4.500 de lei şi 6.100 de lei.

Sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miecuri legea care creşte durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani.

Proiectul prevede că Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, conform Mediafax.

Elit - Gustul Desăvârșit

Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL Alin Ignat afirma după votul din Parlament că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru persoanele care decid să adopte un copil în România, dar mai ales pentru copiii care primesc şansa unei vieţi în familie, prin adopţie.

”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.

El preciza că acest proiect nu vorbeşte de soluţii care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă. ” În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopţia naşte cu adevărat părinţi şi copii, timp tradus în încredere unii în ceilalţi, în sine şi în ziua de mâine, timp tradus în ataşament sigur, nevoi care primesc răspuns şi paşi spre echilibrul emoţional”, mai arăta deputatul liberal.

sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Ziarul Unirea

Publicat

în

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar.

Bugetul pentru creșterile salariale este de peste 8 miliarde de lei, conform documentului citat anterior. Amintim că proiectele de legi ale Educației se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 29 martie.

Elit - Gustul Desăvârșit

De precizat că adoptarea în Guvern nu presupune aplicarea acestor proiecte de legi. Dacă vor fi aprobate în ședința de Guvern, proiectele vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere. Dacă vor fi aprobate de Camera Deputaților și apoi de Senat, aceste proiecte vor fi trimise la promulgare, la președintele Iohannis. După promulgare și publicarea lor în Monitorul Oficial acestea vor intra în vigoare la data prevăzută în actele normative.

Profesorii debutanți vor avea un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Tot în document este menționat că salarizarea întregului personal didactice se va realiza în mod progresiv, având la bază salariul profesorului debutant.

Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul bugetar 2022, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.120 lei. Tot în 2022, câștigul salarial mediu net lunar înregistrat a fost de 3.801 lei.

În luna decembrie 2022, în cadrul unei discuții care a avut loc la adoptarea bugetului pentru educație, s-a adus în atenție că salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023. La acea vreme, senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat că această creștere de 7.31% ar însemna că un debutant ar avea din acest an 2.344 lei salariul net.

Conform datelor de mai sus, dacă legea s-ar aplica de la 1 ianuarie 2024, cu creșterea prevăzută la articolul proiectului de lege, de la 2.344 de lei, un profesor debutant ar urma să primească un salariu net de 3.801 lei. Acest lucru înseamnă o creștere de aproximativ 1.450 de lei.

Raportat la salariul actual, creșterea ar însemna aproximativ 62% pentru cadrele didactice debutante.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Ar putea fi o adevărată lovitură pentru conducătorii auto din România! Șoferii care nu-și plătesc amenzile ar putea rămâne, în curând, pietoni, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.

Conform unui proiect de lege depus la Senat, șoferii care nu-și achită amenzile în 60 de zile riscă să rămână fără permisul de conducere.

Elit - Gustul Desăvârșit

Practic, șoferii care sunt amendați sunt obligați să le achite în maximum două luni. În caz contrar, vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.

Ce susțin inițiatorii

„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege, conform Antena3.ro.

Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.

Trebuie precizat că, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, apoi promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

sursa: bugetul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare