S-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și a provocat un accident. Tânăr de 19 ani din comuna Horea, cercetat de polițiști
Un tânăr din comuna Horea este cercetat de poliţişti după ce a condus un autoturism, fără a poseda permis de conducere şi a provocat un accident soldat cu pagube materiale.
Poliţiştii din Cîmpeni au întocmit dosar penal, faţă de un tânăr de 19 ani, din comuna Horea, în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
În seara zilei de 8 octombrie a.c., în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1R, în direcţia Horea Mătişeşti, tânărul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Horea.
În urma accidentului, nu au fost înregistrate victime omeneşti.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul, vinovat de producerea accidentului, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
17-18 noiembrie 2026 | Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate
Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate SC Apa CTTA SA Alba – Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile în perioada 17 noiembrie 2026, ora 00:00 – 18 noiembrie 2026, ora 00:00, în vederea executării unor lucrări în cadrul proiectului […]
13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 13 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei
Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei Poliția Orașului Ocna Mureș a organizat la data de 12 noiembrie 2026, o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului și a comunelor arondate, care a avut drept scop menținerea unui climat […]
