Actualitate
S-a decis cine va avea prioritate la noul VACCIN anti-COVID. Preoții, profesorii și polițiștii, pe listă
Vaccinarea împotriva COVID-19 în România va fi implementată prin mecanismul stabilit la nivelul Comisiei Europene și în acord cu legislația și protocoalele medicale existente, se arată în Strategia Națională de Vaccinare în vigoare de joi noaptea, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, conform Mediafax.
Pentru a-și atinge scopul și obiectivele, vaccinarea împotriva COVID-19 în România va fi gratuită și voluntară și va urma etapele vaccinării, ținând cont de cu strictețe de grupurile prioritare.
De implementare se vor ocupa Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și STS.
Structurile locale cu atribuții în asigurarea bunei funcționări a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 sunt Instituția Prefectului, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Direcția de Sănătate Publică, Unitățile Administrativ Teritoriale: județul, municipiul, orașul și comuna, alte instituții și organizații guvernamentale și neguvernamentale, furnizori publici și privați de servicii medicale pentru îndeplinirea atribuțiilor date în sarcină autorităților administrației publice locale.
Guvernul va aloca resurse financiare de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare cu această destinație.
Potrivit Strategiei Naționale de Vaccinare, monitorizarea nivelului de acoperire vaccinală a siguranței și eficacității vaccinului împotriva COVID-19 se realizează cu ajutorul platformei electronice.
Practic, se va dezvolta un modul dedicat vaccinării împotriva COVID-19 în cadrul Registrului Electronic Național de Vaccinare care va constitui baza de date electronică referitoare la vaccinare.
Acest registru va respecta prevederile legale privind protecția datelor caracter personal.
De asemenea, fiecare persoană va primi dovada vaccinării din Registru în care vor fi specificate datele esențiale, respectiv datele de identitate ale persoanei vaccinate, etapa de vaccinare, tipul vaccinului, lotul și seria, data efectuării vaccinului, data rapelului, după caz.
Totodată, fiecărei persoane vaccinate i se vor furniza informații privind vaccinarea și conduita în cazul apariției reacțiilor adverse postvaccinale.
În etapa 1 de vaccinare se vor imuniza următoarele persoane:
– lucrători din domeniul sănătății și social;
– sistem public și privat: personalul din spitale și unități ambulatorii, respectiv personalul medical sanitar, personalul auxiliar, personalul administrativ din securitate și pază și alte categorii;
– personalul din sistemul de medicină de urgență, ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU și UPU;
– personalul din medicina primară din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară;
– personalul din laboratoare farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
– personalul din serviciile stomatologice;
– medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical, paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare
– personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale, personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu, personalul din serviciile de sănătate publică și anume din Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică;
– personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea proprie sanitară;
– personalul din centrele de dializă și transfuzii;
– personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.
În etapa a doua intră populația de risc respectiv:
– adulții cu vârsta peste 65 de ani;
– persoanele aflate în evidență cu boli cronice indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate;
– lucrătorii care își desfășoară activitatea în domenii cheie esențiale, respectiv personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora;
– personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești;
– personalul din sectorul economic vital care au responsabilități în procesare distribuție și comercializare a alimentelor de bază. Aici intră următoarele categori:
– panificație lactate carne fructe și legume;
– uzine de apă, epurare transport și distribuție de apă;
– centrale electrice, producție transport și distribuție curent electric;
– unități de producție transport și distribuție gaze;
– unități de producție transport și distribuție combustibili lichid și solizi;
– unități de producție transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
– transport de persoane și mărfuri;
– noduri feroviare;
– aeroporturi civile și militare porturi esențiale din comunicații și anume serviciul de telecomunicații speciale, radioul și televiziunea națională;
– personalul din unitățile de învățământ și creșe;
– personalul poștal din serviciile de curierat;
– personalul cultelor religioase;
– personalul media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaj în unitățile medicale;
– personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.
În etapa a treia este vaccinată populația generală, respectiv populația adultă și populația pediatrică în funcție de evoluția epidemiologică și caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârste sub 18 ani.
Catagrafierea populației se va face pe mai multe niveluri: se va catagrafia personalul din domeniul sănătății, domeniul social și din serviciile esențiale, din infrastructura critică, care va beneficia de vaccinare la locul de muncă și / sau în centre de vaccinare.
Pentru fazele ulterioare populația de risc și populația generală vor fi catagrafiate de la nivelul rețelei de medicină de familie și / sau al autorităților locale și prioritizate pentru vaccinare în funcție de riscurile de sănătate asociate și în funcție de exprimare a consimțământului, potrivit Strategiei Naționale de Vaccinare aflată în vigoare.
Sursa: stiripesurse.ro
Actualitate
Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată
Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miecuri legea care creşte durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani.
Proiectul prevede că Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, conform Mediafax.
Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL Alin Ignat afirma după votul din Parlament că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru persoanele care decid să adopte un copil în România, dar mai ales pentru copiii care primesc şansa unei vieţi în familie, prin adopţie.
”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.
El preciza că acest proiect nu vorbeşte de soluţii care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă. ” În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopţia naşte cu adevărat părinţi şi copii, timp tradus în încredere unii în ceilalţi, în sine şi în ziua de mâine, timp tradus în ataşament sigur, nevoi care primesc răspuns şi paşi spre echilibrul emoţional”, mai arăta deputatul liberal.
sursa: stiripesurse.ro
Actualitate
Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum
Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum
Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar.
Bugetul pentru creșterile salariale este de peste 8 miliarde de lei, conform documentului citat anterior. Amintim că proiectele de legi ale Educației se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 29 martie.
De precizat că adoptarea în Guvern nu presupune aplicarea acestor proiecte de legi. Dacă vor fi aprobate în ședința de Guvern, proiectele vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere. Dacă vor fi aprobate de Camera Deputaților și apoi de Senat, aceste proiecte vor fi trimise la promulgare, la președintele Iohannis. După promulgare și publicarea lor în Monitorul Oficial acestea vor intra în vigoare la data prevăzută în actele normative.
Profesorii debutanți vor avea un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Tot în document este menționat că salarizarea întregului personal didactice se va realiza în mod progresiv, având la bază salariul profesorului debutant.
Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.
Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul bugetar 2022, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.120 lei. Tot în 2022, câștigul salarial mediu net lunar înregistrat a fost de 3.801 lei.
În luna decembrie 2022, în cadrul unei discuții care a avut loc la adoptarea bugetului pentru educație, s-a adus în atenție că salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023. La acea vreme, senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat că această creștere de 7.31% ar însemna că un debutant ar avea din acest an 2.344 lei salariul net.
Conform datelor de mai sus, dacă legea s-ar aplica de la 1 ianuarie 2024, cu creșterea prevăzută la articolul proiectului de lege, de la 2.344 de lei, un profesor debutant ar urma să primească un salariu net de 3.801 lei. Acest lucru înseamnă o creștere de aproximativ 1.450 de lei.
Raportat la salariul actual, creșterea ar însemna aproximativ 62% pentru cadrele didactice debutante.
Actualitate
Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației
Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației
Ar putea fi o adevărată lovitură pentru conducătorii auto din România! Șoferii care nu-și plătesc amenzile ar putea rămâne, în curând, pietoni, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.
Conform unui proiect de lege depus la Senat, șoferii care nu-și achită amenzile în 60 de zile riscă să rămână fără permisul de conducere.
Practic, șoferii care sunt amendați sunt obligați să le achite în maximum două luni. În caz contrar, vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.
Ce susțin inițiatorii
„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege, conform Antena3.ro.
Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.
Trebuie precizat că, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, apoi promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.
sursa: bugetul.ro
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est
-
Actualitateacum 13 ore
Admitere la Academia SRI 2023: Specializarea „Psihologie” e înlocuită din toamnă cu licența în „Operațiuni de intelligence”
-
Ştirea zileiacum 11 ore
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier la ieșire din Alba Iulia: Trei persoane au ajuns la SPITAL, în urma unei coliziuni între două autoturisme
-
Sportacum 14 ore
VIDEO| Albaiulianul Nicolae Stanciu a deschis ”balul” în România – Belarus 2-1: Gol genial al ”decarului” și ”căpitanului” naționalei
-
Actualitateacum 24 de ore
Fenomen astronomic EXTREM de rar: Cinci planete se vor alinia într-un spectacol nemaiîntâlnit de 17 ani
-
Ştirea zileiacum 12 ore
VIDEO| Noua sală de desfășurare a probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere a fost inaugurată în incinta Mercur City Center: Are 14 stații de lucru și sistem de supravegere performant