Actualitate

Rusia intenţionează să înșceneze un atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl: Anunțul Ministerului ucrainean al Apărării

Ioana Oprean

Publicat

în

Rusia intenţionează să înșceneze un atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl: Anunțul Ministerului ucrainean al Apărării

Ministerul ucrainean al Apărării susţine că Rusia intenţionează să organizeze un atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl, care se află acum sub controlul forţelor ruse, ulterior, Rusia intenţionând să învinovăţească Ucraina pentru atac. De asemenea, centrala ”rămâne complet deconectată de la sistemele de monitorizare conduse de AIEA”, conform CNN.

Citește și: RĂZBOI în Ucraina, ziua 17: Capitala Kiev este țintită de bombardamente ruse de artilerie. Ucraina a pierdut peste 2,5 milioane de oameni, plecați din cauza conflictului

Aceasta este cea mai recentă acuzaţie dintr-o serie de afirmaţii făcute de autorităţile ucrainene cu privire la riscurile pe care le prezintă invazia Rusiei în Ucraina pentru infrastructura nucleară, scrie news.ro.

”Informaţiile disponibile spun că Putin a ordonat ca trupele sale să pregătească un atac terorist la Cernobîl pentru care invadatorii ruşi vor încerca să dea vina pe Ucraina”, a informat Direcţia Principală a Serviciilor Secrete din cadrul Ministerului Apărării, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Întâlnirea dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin: Unde ar putea avea loc prima rundă de negocieri

Centrala ”rămâne complet deconectată de la sistemele de monitorizare conduse de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)”, a mai adăugat Direcţia Principală a Serviciilor Secrete.

AIEA a anunţat săptămâna trecută că nu a reuşit să restabilească comunicarea cu sistemele instalate pentru monitorizarea materialelor şi activităţilor nucleare la Cernobîl şi nici la Zaporojie, ca urmare a pierderii transmisiilor de date de la distanţă de la acele sisteme.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat, joi, că situaţia de la centrala nucleară de la Cernobîl, ocupată de forţele ruse, se degradează, deoarece AIEA pierde ”o cantitate semnificativă de informaţii” privind protecţia sistemelor de monitorizare.

Cu toate acestea, el a spus că a fost ”destul de optimist (…) în legătură cu un aspect important şi anume, Ucraina şi Federaţia Rusă vor să lucreze cu noi, sunt de acord să lucreze cu noi”.

Grossi s-a întâlnit joi cu miniştrii de Externe ai Rusiei şi Ucrainei.

Autoritatea ucraineană de reglementare în domeniul nuclear a susţinut că personalul de la centrala Cernobîl ”are posibilităţi limitate de a comunica, de a muta şi de a efectua lucrări de întreţinere şi reparaţii cu drepturi depline”.

AIEA a declarat joi că nu a putut confirma dacă alimentare cu electricitate a fost restabilită la centrală.

Autoritatea de reglementare a energiei nucleare din Ucraina a repetat, vineri, că alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl nu a fost restabilită, în pofida afirmaţiilor Rusiei şi Belarusului, potrivit cărora a fost restabilită joi.

”Toate obiectele centralei de la Cernobîl situate în zona de excludere continuă să fie sub controlul armatei agresorului. Încă nu există alimentare cu energie electrică la Centrala Nucleară de la Cernobîl de la ora 11:22 pe data de 9.03.2022, şi nicio formă de comunicare cu personalul de la faţa locului”, potrivit unui comunicat postat vineri pe site-ul autorităţii de reglementare.

”Controlul de reglementare asupra stării securităţii nucleare şi a radiaţiilor la centrala CNE de la Cernobîl şi pe teritoriul zonei de excludere, precum şi controlul materialelor nucleare de la întreprindere, sunt imposibil de realizat”, se arată în comunicat.

Comunicatul a mai menţionat că a fost furnizat un generator de rezervă cu combustibil diesel ”pentru a asigura alimentarea de urgenţă a instalaţiilor de depozitare a combustibilului nuclear uzat”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reguli mai stricte pentru românii care își închiriază apartamentele turiștilor. Autoritățile locale ar putea limita închirierile turistice

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru românii care își închiriază apartamentele turiștilor. Autoritățile locale ar putea limita închirierile turistice Românii care închiriază locuințe turiștilor pentru câteva zile ar putea fi vizați de reguli mai stricte în următoarea perioadă. Comisia Europeană pregătește un nou cadru privind locuințele și închirierile pe termen scurt, într-un moment în care tot mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, cifră de afaceri în scădere cu peste 10% în 2025. Producătorul de articole din porţelan, pierdere de 9,6 milioane lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, cifră de afaceri în scădere cu peste 10% în 2025. Producătorul de articole din porţelan, pierdere de 9,6 milioane lei Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu peste 10% în 2025, producătorul de articole din […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele Nicușor Dan, anunț despre desemnarea premierului: ,,Evident că nu putem să mai așteptăm”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan, anunț despre desemnarea premierului: ,,Evident că nu putem să mai așteptăm” Președintele Nicușor Dan a anunțat luni, în Finlanda, că vor avea loc noi consultări cu partidele politice pentru formarea Guvernului, precizând că una dintre variantele luate în calcul este constituirea unui Executiv în jurul PSD.  Președintele României, Nicușor Dan, a declarat […]

Citește mai mult