ROVINIETA 2019: Unde se poate face verificarea online a rovinietei și tarifele pentru anul acesta
Șoferii care circulă pe rețeaua de drumuri din țara noastră trebuie să plătească o taxă de utilizare a acestora, numită rovinietă, indiferent dacă e vorba de drumuri naționale, europene sau autostrăzi. În 2018, tariful de utilizare a drumurilor naționale a rămas același. Prin urmare, în 2019, șoferii vor plăti aceleași taxe de drum ca până acum.
Tariful rovinietei este stabilit de actul normativ intitulat Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Valoarea acesteia a fost modificată în 2017.
În 2019, în ceea ce privește autoturismele, tarifele rovinietei sunt de 3 euro pentru șapte zile, 7 euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile și 28 de euro pentru 12 luni. În cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală admisibilă tehnic (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone, tarifele sunt de 6 euro pentru șapte zile, 16 euro pentru 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile și 96 de euro pentru 12 luni.
Tarifele rovinietei pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone sunt de 4 euro pentru o zi, 16 euro pentru șapte zile, 32 de euro pentru 30 de zile, 92 de euro pentru 90 de zile și 320 de euro pentru 12 luni.
Tarifele stabilete de actul normativ în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12 tone, este de 7 euro pentru o zi, 28 de euro pentru șapte zile, 56 de euro pentru 30 de zile, 160 de euro pentru 90 de zile și 560 de euro pentru 12 luni.
Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum trei axe, inclusiv, tarifele rovinietei sunt de 9 euro pentru o zi, 36 de euro pentru șapte zile, 72 de euro pentru 30 de zile, 206 euro pentru 90 de zile și 720 de euro pentru 12 luni.
Vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum patru axe, inclusiv, tarifele rovinietei sunt de 11 euro pentru o zi, 55 de euro pentru șapte zile, 121 de euro pentru 30 de zile, 345 de euro pentru 90 de zile, 1.210 euro pentru 12 luni.
Vehiculele de transport cu peste nouă locuri pe scaune (inclusiv șoferul) și cel mult 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul), vor plăti următoarele tarife pentru rovinietă : 4 euro pentru o zi, 20 de euro pentru șapte zile, 52 de euro pentru 30 de zile, 120 de euro pentru 90 de zile, 320 de euro pentru 12 luni.
Tarifele pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), încep de la 7 euro pentru o zi, 35 de euro pentru șapte zile, 91 de euro pentru 30 de zile, 210 euro pentru 90 de zile și 560 de euro pentru 12 luni. Șoferii care circulă fără rovinietă poate aduce amenzi de până la 4.500 de lei.
În prezent, potrivit Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, amenda pentru lipsa rovinietei are un cuantum minim de 250 de lei, dar poate ajunge până la 4.500 de lei, în funcţie de tipul vehiculului.
Românii pot folosi http://www.cnadnr.ro/ro/verificare-rovinieta pentru a verifica valabilitatea rovinietei online. Prin acest serviciu se poate verifica valabilitatea rovinietei în momentul căutării, după numărul de înmatriculare al mașinii și după seria de șasiu.
Sursa: a1.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
