Românii din diaspora vor putea vota două zile la alegerile parlamentare din decembrie. PNL și USR clamează fiecare victoria!
Românii din diaspora vor putea vota două zile la alegerile parlamentare din decembrie. PNL și USR clamează fiecare victoria!
USR şi PNL îşi dispută iniţiativa votului de două zile la parlamentare în Diaspora. Dan Barna, după ce liberalii au anunţat că e un succes al PNL: Victorie USR pentru alegerile parlamentare – diaspora votează două zile
Liderul USR, Dan Barna, afirmă, luni seară, că adoptarea amendamentului care permite votul în diaspora pe durata a două zile este o ”victorie USR”, ”oricât ar încerca unii politicieni să-şi aroge merite”. Anunţul său vine după ce liderul deputaţilor PNL Florin Roman a anunţat că acesta este un succes al PNL.
Dan Barna a postat, luni seară, un mesaj pe Facebook, în care vorbeşte despre o ”victorie USR” la votul din Camera Deputaţilor unde a fost votat proiectul care reglementează alegerile parlamentare.
”Victorie USR pentru alegerile parlamentare: Diaspora votează două zile. Liderul grupului USR, Cătălin Drulă e reusit astăzi în plenul Parlamentului să obţină aprobarea amendamentului USR pentru ca românii din diaspora să poată vota două zile la alegerile parlamentare. Oricât ar încerca unii politicieni să-şi aroge merite în succesul de astăzi, realitatea nu este de partea lor. USR a anunţat încă din 27 august, prin vocea senatorului USR Radu Mihail, că depune un proiect de lege cu mai multe modificări la Legea 208/2015, printre care desfăşurarea votului în străinătate timp de mai multe zile”, arată Barna în postare.
Liderul USR afirmă că, ulterior depunerii proiectului USR, ”aceleaşi prevederi au fost propuse de parlamentarii USR la dezbaterea în comisii a proiectului înaintat de Autoritatea Electorală Permanentă”.
”Astăzi, la votul final, prevederea privind votul timp de două zile în Diaspora nu ar fi fost admisă dacă liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă, nu ar fi intervenit şi susţinut amendamentele în plen. Aşadar, oricât ar încerca unii şi alţii să se împăuneze cu rezultatele muncii noastre, adevărul este unul singur. Iar românii îi vor sancţiona pe impostori, cum îi vor sancţiona şi pe hoţi şi pe cei care pun interesele proprii mai presus de interesele oamenilor”, a mai scris Dan Barna.
Anterior, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a clamat ”victoria PNL pentru diaspora”.
”Amendamentul prin care cetăţenii români din Diaspora aveau dreptul de a vota sâmbătă şi duminică la alegerile parlamentare, susţinut de PNL, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor. Iniţial, acest amendament a fost respins de PSD în Comisia Juridică, dar insistenţele parlamentarilor PNL pentru ca românii din Diaspora să voteze în două zile, în condiţii de siguranţă medicală, au avut câştig de cauză”, a transmis Florin Roman printr-un comunicat de presă.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care vizează alegerile parlamentare din 6 decembrie.
sursa: ziare.com, foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”
Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială. Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]