Românii ar putea fi filați legal. O nouă lege va trece tacit de Camera Deputaților
Românii ar putea fi filați legal. O nouă lege va trece tacit de Camera Deputaților
O nouă unitate specială de filare a populației, subordonată a MAI, ar urma să fie înființată. Ministerul ar putea decide ce cetățean trebuie să fie înregistrat și filat, fără a avea consințământul persoanei.
O lege controversată din Parlament va trece tacit de Camera Deputaților și va ajunge apoi la Senat, care este cameră decizională. Este vorba despre un proiect depus de deputatul PNL, Gabriel Andronache, liderul de grup al PNL din Camera Deputaților.

Proiectul prevede înființarea unor unități speciale de filare a populației, la nivelul subordonatelor MAI.
Practic, vor fi pe masa ministrului şi înregistrările, şi măsurile tehnice, şi măsurile organizatorice. Ministerul ar urma să poată decide care cetățean trebuie să fie filat şi înregistrat şi care trebuie să fie protejat.
Concret, prin proiectul PNL, o parte din resursa umană de la Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră va fi transformată în unităţi speciale de filaj, înfiinţate şi autorizate să înregistreze audio-foto-video, pe domeniul public şi fără consimţământul persoanelor vizate. Tot ce vor avea nevoie va fi existenţa unor „motive verosimile”.
Proiectul a trecut deja de comisiile de apărare și administrație din Camera Deputaților și va trece tacit de Camera Deputaților pe 6 aprilie, iar apoi va merge la Senat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere
Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere Propunerea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de extindere a plafonării adaosului comercial la toate produsele alimentare din magazine a ajuns în atenția Guvernului. Măsura ar putea schimba regulile de comercializare pentru întregul sector alimentar, însă aplicarea sa depinde de o analiză economică și bugetară. […]
Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol
Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol România continuă să se situeze printre statele Uniunii Europene cu cele mai reduse cheltuieli pentru protecție socială, raportate la Produsul Intern Brut. În 2025, statul român a direcționat către […]
Permisul de conducere, după reguli medicale mai stricte: Cine riscă să nu mai poată urca la volan
Permisul de conducere, după reguli medicale mai stricte: Cine riscă să nu mai poată urca la volan Începând de vineri, 6 noiembrie 2026 au intrat în vigoare noi criterii medicale pentru persoanele care solicită obținerea sau reînnoirea permisului de conducere. Modificările, introduse printr-un ordin al ministrului Sănătății, vizează în special afecțiunile de vedere și persoanele […]
