Actualitate

România va pierde fonduri în viitorul cadru financiar multianual al UE, din cauza absorbţiei reduse

Ioana Oprean

Publicat

în

Dezbaterile principale în instituţiile europene se articulează în prezent în principal asupra modului în care vor arăta politicile europene după anul 2020, odată cu începerea următorului cadru financiar multianual al Uniunii Europene, întrucât acest cadru va fi influenţat semnificativ de noile provocări majore ale blocului comunitar, printre cele mai importante fiind Brexitul, problema migraţiei sau politicile de securitate şi apărare, au subliniat marţi la o întâlnire cu un grup de jurnalişti români eurodeputaţii PPE Daniel Buda şi Marian-Jean Marinescu.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, ieşirea Marii Britanii din UE – şi implicit încetarea contribuţiilor acestei ţări la bugetul comunitar – şi revizuirea priorităţilor în politicile europene vor avea implicaţii şi asupra alocării fondurilor pentru politica de coeziune, au subliniat eurodeputaţii PPE, în cazul României existând în plus riscul ca o diminuare a acestor fonduri să fie şi rezultatul incapacităţii de a le absorbi pe cele din actualul cadru financiar multianual. ‘Vor fi tăieri fără niciun fel de discuţie în politica de coeziune.

Problema este cât se va tăia. Şi marea problemă pentru România în momentul de faţă este generată de faptul că noi nu reuşim să avem un grad de absorbţie suficient de mare (…) Evident că vor fi ajustări financiare proporţional cu banii pe care nu-i foloseşti. Pentru că nici neamţul, nici francezul, nici italianul nu este dispus să contribuie cu resurse pe care nu le foloseşti’, a explicat Daniel Buda.

În ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene, el a apreciat că este foarte important ‘să ne gândim prima dată unde vrem noi să fim, pentru că foarte mult contează ce facem noi, unde ne pliem noi pe această orbită a Uniunii Europene, pentru că există foarte multe opţiuni, există foarte multe variante, dar este foarte important în primul rând să ne facem noi temele acasă, astfel încât să contăm la nivel european, să fim o voce care să fie auzită’.

La rândul său, europarlamentarul Marian Jean-Marinescu a subliniat că atât bugetul UE pentru cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, cât şi politicile europene asociate acestui buget trebuie aprobate înaintea alegerilor europarlamentare din anul 2019. ‘Alegerile europene vor fi la două luni după Brexit, şi dacă nu avem bugetul şi politicile aprobate vom discuta numai despre Brexit în alegeri, ceea ce din punct de vedere politic pentru Europa va fi, cred, foarte negativ, şi în al doilea rând vom asculta la toate promisiunile pe care populiştii şi socialiştii le vor face referitor la buget – ce vor face ei cu banii şi cum vor da ei la toată lumea tot ce trebuie’, a estimat el.

Marian Jean-Marinescu a menţionat de asemenea că executivul comunitar nu va reuşi să prezinte bugetul UE pentru viitorul cadru financiar multianual până la sfârşitul anului în curs, din diverse motive, printre acestea enunţând neînchiderea negocierilor privind Brexitul şi aşteptarea unor decizii pe care Consiliul European ar trebui să le ia în decembrie despre viitorul Europei.

‘Pe foaia de parcurs începută la Roma (…) s-a spus că acum se va alege una dintre variantele prezentate de (preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude) Juncker. Acolo este vorba în special despre politicile de apărare, securitate şi migraţie, politici care cer bani’, a afirmat eurodeputatul grupului PPE, amintind în acest context promisiunea lui Juncker că propunerea privind acest buget va fi avansată în mai 2018.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu Cristela Georgescu a reacționat public după ce instanța a decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a arestului în cazul lui Călin Georgescu, cercetat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu […]

Citește mai mult

Actualitate

Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată doar duminica în noiembrie 2026: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată doar duminica în noiembrie 2026: Care este motivul Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va avea un program restrâns de vizitare în luna noiembrie 2026. Potrivit Consiliului Județean Hunedoara, situl arheologic va fi deschis publicului exclusiv în zilele de duminică, ca urmare a lucrărilor de conservare aflate în […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Val de scumpiri înainte de Sărbători în România: Alimentele se scumpesc primele, iar concedierile amenință industria și construcțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Val de scumpiri înainte de Sărbători: alimentele se scumpesc primele, iar concedierile amenință industria și construcțiile Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări de prețuri în următoarele trei luni, în timp ce piața muncii dă semne de răcire. Potrivit estimărilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), managerii din comerț, industrie, construcții și […]

Citește mai mult