România, rezultate de excepție la Campionatul European de powerlifting! Ovidiu Pănăzan, președintele FRP: „Am scris istorie alături de sportivi pentru care „vom face” nu există”
România, rezultate de excepție la Campionatul European de powerlifting din Cehia! Ovidiu Pănăzan, președintele FRP: „Am scris istorie alături de sportivi pentru care „vom face” nu există”
Delegația României a reușit rezultate de excepție la Campionatul European de Powerlifting, disputat la începutul lunii mari, în Cehia, la Pilsen.
Citește și: VIDEO | Performanțe istorice pentru CS Unirea Alba Iulia la Campionatul European de Powerlifting: Sportivii clubului au obținut titluri de campioni și vicecampioni europeni

Delegația „tricoloră” a impresionat la puternica întrecere continentală, cu numeroase clasări pe podium, titluri de campioni și vicecampioni europeni. La extraordinara zestre a României au contribuit competitori din Alba, de la CS Unirea Alba Iulia și CS Universitar Alba Iulia, peste aceste rezultate găsindu-se, în primul rând, pecetea pusă de antrenorul Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, ce are sediul în Cetatea Marii Uniri.
„Campionatul European a aliniat la start cei mai puternici sportivi din Europa, dovedind odată în plus competitivitatea acestui sport și modul serios în care este tratat acest sport la nivelul națiunilor europene. Pentru noi, este un episod care va rămâne în istoria celui mai reprezentativ sport de forță din lume, exemplul unei performanțe extraordinare scrise în limba română. Rezultatele obținute sunt fabuloase și prezintă sportului românesc o echipă construită în jurul ideii de performanță pe platformă, nu pe hârtie, mai ales că ne-am propus să îi învingem pe cei mai buni sportivi, nu pe cei mai buni scriitori. Competiții diferite, obiective diferite.

Performanța vorbește de la sine într-un tabel cu nume și greutăți ridicate într-un context în care realizările din Cehia au fost însoțite de imnul României nu de corul de lăudători. Gusturi muzicale diferite…
După fiecare competiție continentală, și au fost multe în cei peste 17 ani de când ne desfășurăm activitatea, am mulțumit sponsorilor, sportivilor, autorităților locale sau centrale, părinților și tuturor celor care și-au dorit cu adevărat victoria României. O fac și acum pentru că așa este firesc dar, acum, aș vrea să îmi mulțumesc mie pentru faptul că nu am renunțat la ideea aceasta că putem reuși prin valoarea pe care o avem și prin determinarea de care am dat dovadă de-a lungul timpului.

Istoria lucrurilor pe care le-am făcut vorbește de la sine despre cum am reușit prin perseverență să scoatem din vocabularul sportiv ideea că „vom face ceva”. Cât de mult a contat, nu o să știm niciodată, dar a contat faptul că numele României a fost și este reprezentativ în powerlifting, contează munca și dedicarea unor oameni, contează mii de medalii câștigate, contează că am reușit, uneori, împotriva tuturor. Dincolo de aceste lucruri contează adevărul și performanța care a fost generată crezând în el. A fost greu, am reușit și spunem despre tot acest drum că el va conta pentru cei care îl înțeleg. Înțelegerea la rândul ei este un atribut al performanței. Numai bine tuturor!”, a transmis Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, cel care se identifică cu powerlifting-ul autohton, prin intermediul unul comunicat de presă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Aur pentru Alba Iulia! Jessica Tir, Miruna Tir (CSM Unirea Alba Iulia) și Robert Mărginean (Karate Forever Alba Iulia), campioni mondiali la kumite, în Slovenia, la Campionatul Mondial de karate IKU
Aur pentru Alba Iulia! Jessica Tir, Miruna Tir (CSM Unirea Alba Iulia) și Robert Mărginean (Karate Forever Alba Iulia), campioni mondiali la kumite, în Slovenia, la mondialele de karate IKU Performanță remarcabilă pentru karateka din Cetatea Marii Uniri, la Campionatul Mondial de Karate IKU, la Koper, în Slovenia; Jessica Țîr, Miruna Țîr (ambele CSM Unirea […]
CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând | La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri
CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând! La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană națională la rugby în 7, Under 17, […]
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute! AFC Micești – scorul rundei! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute, după 6 victorii! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut primele puncte stagionale, după 6 victorii consecutive, fiind egalată în ultimele secvențe ale disputei de la Răhău. „lanterna roșie” Mureșul Săliștea are zero puncte în continuare și a […]
