Actualitate

Viitoarele arme de asalt vor fi produse la Cugir: România se pregătește să înlocuiască, după decenii, puștile de inspirație sovietică din dotarea Armatei

Ioana Oprean

Publicat

în

Viitoarele arme de asalt vor fi produse la Cugir: România se pregătește să înlocuiască, după decenii, puștile de inspirație sovietică din dotarea Armatei

Pe 14 mai 2026, comisiile reunite de apărare ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat programele de înzestrare derulate prin mecanismul SAFE, destinate atât Ministerului de Interne, cât și Serviciului Român de Informații, inclusiv programul privind sistemul individual de armament de luptă.

Deși autoritățile nu au anunțat oficial compania câștigătoare, SIG SAUER a transmis un comunicat în care precizează că „urmează în continuare pașii necesari conform legislației române și cadrului de reglementare aplicabil în domeniul industriei de apărare, în vederea finalizării procedurii de atribuire. Discuțiile inițiate cu partenerii instituționali și industriali din România continuă, iar compania se aliniază calendarului stabilit prin mecanismul SAFE și prin legislația națională în vigoare”.

„România nu este o piață de export pentru noi. Este o platformă industrială. Ceea ce construim aici – pas cu pas, alături de parteneri locali și lideri din industrie – este o capacitate de producție și transfer tehnologic cu relevanță regională pe termen lung”, a declarat Paul J. Strebel, director de afaceri internaționale al companiei, potrivit Defense România.

Potrivit companiei, viitoarele arme de asalt destinate Armatei Române vor fi produse la Cugir. SIG SAUER este deja prezentă în România prin SSI Legion SRL, filială autorizată să opereze ca producător de arme pe teritoriul național.

Reprezentanții companiei susțin că proiectul de dezvoltare a unei capacități europene de producție în România a început în urmă cu mai bine de doi ani, înainte ca mecanismul SAFE să devină o prioritate la nivel european, fiind descris drept o investiție strategică pe termen lung.

În paralel, continuă discuțiile cu producători locali din industria de apărare pentru parteneriate industriale, subcontractare și co-fabricație. Compania promite transfer de tehnologie, pachete de date tehnice și de fabricație, echipamente moderne de producție, programe de formare pentru personal calificat și dezvoltarea unor capacități de mentenanță și suport tehnic pe termen lung.

Modelul propus, potrivit companiei, nu este cel al unui simplu furnizor extern, ci al unui partener industrial care contribuie la dezvoltarea unei capacități suverane de producție, cu impact direct asupra industriei din Cugir și din regiune.

Programul SAI – Sistem de armament individual de luptă – vizează achiziția de armament de calibru mic și muniție compatibilă cu standardele NATO. Cantitatea estimată ajunge la 378.589 de arme și include:

  • arme de asalt calibru 5,56×45 mm, cu țeavă lungă și scurtă;
  • mitraliere ușoare calibru 5,56×45 mm;
  • mitraliere de uz general calibru 7,62×51 mm;
  • puști semiautomate de tip sniper calibru 7,62×51 mm;
  • aruncătoare de grenade calibru 40×46 mm;
  • pistoale-mitralieră calibru 9×18 mm;
  • aproximativ 209 milioane de cartușe aferente acestor calibre, inclusiv muniție hibridă.

Producția urmează să fie realizată în România, în cooperare cu ROMARM, iar compania selectată va trebui să asigure și transferul tehnologic necesar.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cărturarul Ioan Bianu, omagiat în Alba, în 5-6 septembrie 2026, la 170 de ani de la naștere

Ioana Oprean

Publicat

în

Cărturarul Ioan Bianu, omagiat în Alba, în 5-6 septembrie 2026, la 170 de ani de la naștere Ioan Bianu, omul care a trăit efectiv pentru instituția pe care a întemeiat-o – în care nu doar a muncit timp de 51 de ani, ci chiar a locuit cu modestie, dăruindu-i timpul și energiile sale – este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: „Nu te uita în sus! De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: „Nu te uita în sus! De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia” „De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia”, avertizează economistul Radu Georgescu. „Te rog, nu te uita în sus! Ai văzut filmul Don’t Look Up (Nu te […]

Citește mai mult

Actualitate

Proiectul privind cumulul pensiei-salariu, adoptat tacit de Senat: 85% din pensie, redusă dacă lucrezi în continuare la stat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Proiectul privind cumulul pensiei-salariu, adoptat tacit de Senat: 85% din pensie, redusă dacă lucrezi în continuare la stat Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede că beneficiarii pensiilor de serviciu sau militare vor putea continua să lucreze la stat doar dacă acceptă reducerea cu 85% a pensiei pe […]

Citește mai mult