Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

România pe “lista neagră” în mai multe țări europene din cauza COVID-19: Unde este interzis accesul românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În ultimele cinci zile, România a înregistrat peste 1.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. În aceste condiții, mai multe țări europene au decis să înăsprească restricțiile împotriva românilor.

Cipru interzice accesul turiștilor români, Austria schimbă condițiile de intrare în țară, iar Grecia impune obligativitatea unui test COVID-19 și celor care vin cu avionul. Toate cele trei țări au anunțat sâmbătă noi restricții împotriva românilor, din cauza crizei COVID-19. Libertatea vă prezintă mai jos lista completă a statelor care au luat astfel de măsuri în ceea ce privește cetățenii din țara noastră.

Austria a schimbat condițiile de intrare în țară pentru cetățenii români sâmbătă, 25 iulie. Începând de luni, 27 iulie, cetățenii români care merg în Austria vor trebui să prezinte rezultatele unui test molecular negativ pentru SARS-CoV-2 care să fi fost eliberat cu maximum 72 de ore înainte (până acum, testul trebuia eliberat cu maximum 96 de ore înainte, adică 4 zile), atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză. Măsura va fi valabilă cel puțin până la 30 septembrie 2020, anunță Ministerul român de Externe. Dacă nu prezintă dovada acestui test, românii vor intra în izolare 10 zile, nu 14 ca până acum.

Tot sâmbătă, Cipru a decis să interzică accesul cetățenilor români pe teritoriul său. România a fost inclusă de Guvernul cipriot pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia. În cazul statelor din categoria C, accesul în Cipru le este permis doar anumitor categorii de cetățeni, care au mai multe reguli de respectat. Mai exact, pot intra în Cipru cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală, dacă prezintă documente care atestă rezidența, autorizația de călătorie, precum și rezultatul negativ al unui test PCR. Testul poate fi efectuat atât în România, cât și în aeroport, la sosire, anunță MAE.

Totodată, le mai este permis accesul posesorilor de pașapoarte diplomatice aflați în misiune, oamenilor de afaceri sau de știință care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivilor care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, dar și specialiștilor cu contracte de muncă, cazuri umanitare. Pe lângă documentele pe care trebuie să le prezinte și cetățenii ciprioți, aceștia trebuie să mai obțină și un permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. “Cererile, însoțite de documente doveditoare, vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la e-mail-ul: [email protected]”, precizează MAE.

Și Guvernul elen a anunțat noi restricții pentru românii care merg în Grecia. Cei care aleg să meargă cu avionul trebuie să prezinte un test molecular negativ la coronavirus, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Grecia. Până acum, această măsură îi viza doar pe cei care intrau prin punctul de trecere de la Kulata.

Italia a introdus carantina obligatorie, timp de 14 zile, pentru toţi cei veniţi din România şi Bulgaria, cel puţin până la 31 iulie, când va fi făcută o nouă reevaluare. Anunțul a fost vineri seară, de ministrul sănătății din Italia, Roberto Speranza. “Virusul nu este înfrânt şi continuă să circule. Din acest motiv trebuie să fim în continuare precauţi”, a explicat ministrul italian într-o postare pe Facebook. Presa din Italia a scris, după anunțul ministrului, că “România a devenit principalul focar de COVID-19 din Europa” și că “Din România vine cea mai mare amenințare”.

Lista țărilor care ne-au restricționat accesul, după ce numărul de cazuri noi de COVID-19 a început să crească, este continuată de Finlanda, Lituania și Moldova – în aceste țări românii nu mai pot intra. Excepție de la regulă fac cei care locuiesc, lucrează sau studiază în țările respective.

În Ungaria, autorităţile maghiare cer două teste pentru SARS-CoV-2 efectuate la cel puţin 48 de ore distanţă, în ultimele cinci zile. Românii care nu deţin aceste teste vor fi plasați în carantină pentru 14 zile. În Cehia, testul negativ pentru SARS-CoV-2 este obligatoriu doar pentru muncitorii români, înainte că aceștia să înceapă efectiv lucrul pe teritoriul acestei țări.

Pentru intrarea în Bosnia și Herțegovina, testul nu trebuie să fie mai vechi de 48 de ore. În Rusia eşti obligat să prezinţi un test de COVID-19 negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte şi tradus în rusă sau engleză. În Olanda, persoanelor venite din România le este “recomandat ferm” să se autoizoleze vreme de 14 zile.

Lista țărilor care impun restricții românilor este continuată și de state precum: Marea Britanie, Irlanda Estonia sau Letonia – unde ești obligat să te izolezi timp de 14 zile În Norvegia, cei care vin din zone în care numărul de cazuri este mare trebuie să stea 10 zile în izolare. Măsura li se aplică și românilor. Autoritățile din Belgia cer, în cazul românilor, consultarea medicului pentru efectuarea unui test de coronavirus. În Danemarca se cere dovada unei rezervări de cel puţin şase nopţi de cazare, la intrarea în țară, iar în Islanda scapi de izolarea la domiciliu dacă faci un test pentru coronavirus în aeroport, pe care îl plătești.

La intrarea în Franța, românii trebuie să demonstreze că vin dintr-o țară care nu se află pe lista roșie a autorităților franceze, prin prezentarea cărții de îmbarcare. “În absența prezentării cărții de îmbarcare, pasagerul va fi considerat ca provenind dintr-o țară de pe lista roșie și supus reglementărilor specifice de sănătate”, se arată în comunicatul transmis de MAE. Pe lista roșie a Franței se află: SUA, Bahrein, Panama, Africa de Sud, Kuweit, Qatar, Israel, Brazilia, Peru, Serbia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Turcia, Madagascar, India și Oman.

Sursa: libertatea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea