Ştirea zilei

România intră în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025: Vot pozitiv în Consiliul JAI

Ioana Oprean

Publicat

în

România intră în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025: Vot pozitiv în Consiliul JAI

România și Bulgaria intră în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, a anunțat președinta Parlamentului European Roberta Metsola, joi pe rețeaua X.

„S-a făcut. E hotărât. Este meritat. România și Bulgaria vor adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025. Felicitări cetățenilor din ambele țări care au muncit din greu și îndelung pentru acest lucru. Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură și mai unită”, a scris Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, pe X.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a avut, joi dimineața, o ședință la Bruxelles, iar pe ordinea de zi se regăsește punctul privind ridicarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria şi între acestea de la 1 ianuarie 2025. Ministrul Cătălin Predoiu va participa la întrunire, a anunțat MAI.

Citește și: România, în Spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025: Ambasadorii UE și-au dat acordul

„Președinția a introdus pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea. Ambele țări aplică deja integral normele Schengen de la 31 martie 2024. Controalele la frontierele aeriene și maritime interne cu Bulgaria și România au fost, de asemenea, eliminate începând cu această dată”, arată anunțul pe site-ul Consiliului UE.

Reuniunea Consiliului JAI de joi ar putea începe la 11.00, ora fiind orientativă, cea locală a României. Miniștrii vor face, de asemenea, un bilanț al situației generale a spațiului Schengen, mai spune sursa citată. Ei vor desfășura în special un schimb de opinii cu privire la punerea în aplicare a priorităților ciclului anual al Consiliului Schengen.

Discuția se va axa pe creșterea securității generale prin digitalizare. Cătălin Predoiu, a avut o discuție, prin videoconferință marți, cu omologul maghiar Sandor Pinter, pentru pregătirea discuțiilor din reuniunea de joi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne. Demnitarul român a prezentat, pe scurt, măsurile aflate în implementare la nivelul autorităților române, pentru pregătirea celei de-a doua etape – aderarea la spațiul Schengen cu frontierele terestre, mai transmite MAI.

Austria nu se mai opune aderării

Austria a anunţat că nu se va mai folosi de dreptul său de veto pentru a bloca aderarea cu drepturi depline a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, prin vocea ministrului său de interne Gerhard Karner. „Putem trece la următorul pas la Consiliul (Justiţie şi Afaceri Interne al) UE”, a afirmat ministrul de interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său.

„După «Schengen aerian», «Schengen terestru» este acum deschis pentru România şi Bulgaria”, a declarat Karner. Singurul lucru asupra căruia planează o doză de incertitudine este prevederea privind menţinerea controalelor la frontierelor terestre dintre Ungaria şi România şi dintre România şi Bulgaria pentru o perioadă de cel puţin şase luni, prin aplicarea Art. 25a (4) şi (5) din Codul Frontierelor Schengen, pentru a atenua potenţiala schimbare a tiparelor migratorii ce ar putea surveni ca o consecinţă imediată a eliminării controalelor la frontierele terestre şi pentru a preveni orice ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne, cum se menţionează în Declaraţia comună a României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei dată publicităţii la Budapesta, pe 22 noiembrie.

Cel mai probabil decizia privind aderarea cu frontierele terestre la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei va fi însoţită de o declaraţie comună a celor două ţări cu Austria, aşa cum s-a întâmplat şi cu decizia din 30 decembrie 2023 privind aderarea cu frontierele aeriene şi maritime şi care făcea referire la „continuarea eforturilor comune de a combate migraţia ilegală”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ALERTĂ în Alba: Un băiat de 13 ani, din Alba Iulia, dat DISPĂRUT de familie. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ în Alba: Un băiat de 13 ani, din Alba Iulia, dat DISPĂRUT de familie. A plecat de acasă și nu s-a mai întors Un băiat de 13 ani, din Alba Iulia, a fost dat dispărut de familie. Acesta a plecat miercuri noaptea de acasă și nu s-a mai întors. Polițiștii din județul Alba caută […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Ziua Internațională a Dansului 2026, sărbătorită la Alba Iulia: Atelier de dans, flashmob și spectacol folcloric în Piața Cetății

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Alba Iulia: Atelier de dans, flashmob și spectacol folcloric în Piața Cetății Ziua Internațională a Dansului este marcată astăzi, 29 aprilie 2026, în Piața Cetății din Alba Iulia, printr-un eveniment dedicat mișcării, tradiției și comunității. Programul aduce în fața publicului atât energia dansului modern, printr-un atelier participativ și un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Premieră pentru spitalele publice din România consemnată în Alba: Procedură minim invazivă realizată la Spitalul Municipal Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră pentru spitalele publice din România consemnată în Alba: Procedură minim invazivă realizată la Spitalul Municipal Blaj Spitalul Municipal Blaj marchează o nouă premieră medicală importantă, după ce, în această lună, a fost realizată aici prima sialendoscopie într-un spital public din România. Intervenția a fost efectuată de medicul primar ORL Mădălina Dinco, în cadrul compartimentului […]

Citește mai mult