România are tot mai puțini copii. Cum va afecta acest lucru economia

În anul 2000, în România trăiau şase milioane de copii şi adolescenţi, reprezentând peste 26% din numărul total de locuitori. În 2010, numărul lor scăzuse la 4,3 milioane, iar anul trecut cei cu vârsta sub 20 de ani mai erau 4,1 milioane, reprezentând 21% din populaţia totală. Iar viitorul nu arată prea bine. Dacă mergem în aceeași direcție, în câteva decenii doar unul din șase români va avea sub 20 de ani. Impactul la nivel social și economic ar fi semnificativ și primele semne au început deja să se vadă.

În ritmul actual, spun experţii Institutului Naţional de Statistică (INS), populaţia României se va reduce până la 11 milioane în anul 2060. Din aceştia, doar 1,75 milioane ar fi copii şi adolescenţi, respectiv numai 16% din total. “În ultimele decenii, o treime din scăderea populaţiei rezidente a fost determinată de sporul natural, restul de două treimi fiind imputabil soldului negativ al migraţiei internaţionale“, se arată în documentele INS.

În prezent, pleacă definitiv din ţară cam 85.000 de persoane pe an, iar numărul celor care se stabilesc aici (fie că e vorba de români care se întorc, fie de cetăţeni proveniţi din alte state) este semnificativ mai mic. În plus, rata natalităţii este de 9,6 la mia de locuitori, în timp ce rata mortalităţii este de 13 la mie. Cu alte cuvinte, se nasc în fiecare an cam 190.000 de copii şi mor cam 260.000 de persoane. Dezechilibrul este cauzat de faptul că familiile din România au în cursul vieţii, în medie, 1,6 copii. Pentru a păstra populaţia constantă, acest indicator (numit nivel de înlocuire) ar trebui să fie de 2,1 copii pe cuplu.

Specialiştii sunt pesimişti în ceea ce priveşte şansele de a schimba direcţia. Vasile Gheţău, director în cadrul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, spunea, anul trecut, într-o conferinţă că declinul populaţiei nu mai poate fi stopat, ci doar ar putea fi redus ca intensitate. „Societatea trebuie pregătită pentru astfel de evoluţii pe viitor“, a explicat acesta.

Din ce în ce mai bătrâni

Problema nu este doar una locală. La nivel mondial numărul persoanelor de 60 de ani şi peste se va dubla până în anul 2050, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Asta în timp ce, la nivel european, ca urmare a menţinerii ratelor de fertilitate sub nivelul de înlocuire, se vor înregistra scăderi ale populaţiei. Europa de Est va fi cea mai afectată de această tendinţă demografică, numărul locuitorilor putând scădea cu peste 15% la noi, dar şi în Bulgaria, Croaţia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina.

De altfel, în prezent rata fer­ti­lităţii variază în UE între puţin peste 1,3 în Spania şi Italia şi circa 1,9 în Franţa şi Suedia. Și vârsta medie a primei naşteri a tot crescut în statele UE, ajungând în medie la 29 (între 26 în Bulgaria, România şi Letonia şi 31 în Italia şi Spania). Se observă o corelare strânsă între vârsta mamei la prima naştere şi numărul de copii pe care îl va avea aceasta, aşa că semnele sunt tot mai îngrijorătoare. Iar dacă nu ar fi imigraţia (fie din interiorul, fie din exteriorul UE), toate ţările membre ar fi afectate de o scădere demografică semnificativă.

Educaţia, lovită serios

Cum la noi emi­graţia este în continuare de câteva ori mai mare decât imigraţia şi cum nivelul de trai din România nu va reuşi, cel puţin pe termen scurt şi mediu, să facă ţara prea atractivă în ochii străinilor, şansele să ne confruntăm în continuare cu o reducere semnificativă a populaţiei, şi mai ales a populaţiei tinere, sunt extrem de mari. Iar asta va avea, fără îndoială, un impact deloc neglijabil asupra economiei şi societăţii în general şi asupra anumitor domenii în particular.

Numărul tot mai mic de copii duce, evident, la o cerere tot mai mică pentru sistemul educaţional. Astfel, dacă în 1995 erau 4,7 milioane de copii şi tineri înscrişi în sistemul de învăţământ (inclusiv în cel superior), în 2016 numărul lor scăzuse cu aproape un sfert, până la 3,6 milioane. Asta a dus, desigur, la închiderea unor şcoli, grădiniţe şi chiar universităţi. În 1990, existau în România 28.300 de unităţi de învăţământ. În 2000, numărul lor scăzuse la 24.300, iar în 2010 (şi sub efectul comasărilor şi restructurărilor) mai erau 7.300.

Până în 2016, mai dispăruseră de pe hartă încă 400 de creşe, grădiniţe, şcoli, licee etc. Deja din 2014 criza era extrem de vizibilă la nivelul instituţiilor de învăţământ superior: pentru 90.000 de absolvenţi ai examenului de bacalaureat erau disponibile cam 100.000 de locuri la universităţile de stat şi circa 40.000 la cele private. Nici nu e de mirare că în fiecare an se închid zeci de programe de licenţă, în unele cazuri fiind afectate instituţii întregi. Evident că şi numărul cadrelor didactice a scăzut puternic, de la 294.000 în 2000 la 235.000 în 2016.

Și în zona sănătăţii se vor înregistra schimbări. De pildă, conform Institutului Naţional de Statistică, numărul de moaşe a scăzut de la 3.800 la 2.500 în ultimii şapte ani. Scăderea este drastică, însă cel mai probabil nu a fost cauzată doar de reducerea numărului de naşteri, ci şi de migrarea personalului medical. Asistenţa socială va trebui şi ea să se restructureze şi să-şi îndrepte atenţia mai degrabă către vârsta a treia – dacă în 2004 erau în centrele de plasament din România aproape 33.000 de minori, în 2016 numărul lor coborâse la aproape 19.000.

PIB-ul, în pericol

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI