Ştirea zilei

RMGC devine sponsorul Cupei României la rugby şi îşi va alătura în mod oficial numele la cel al competiţiei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a devenit partener oficial al Federaţiei Române de Rugby (FRR). Conform parteneriatului, RMGC va suporta o parte din cheltuielile Federaţiei şi ale echipei naţionale de rugby. De asemenea, RMGC devine sponsor al Cupei României la rugby. Pe toată perioada contractului, această competiţie se va numi „Cupa României Roşia Montană Gold Corporation”. „Într-un fel, există lucruri în comun între rugby şi minerit: îţi trebuie minte ageră, braţe şi picioare puternice, iar dacă le pui la treabă serios şi cu fair play, la capătul drumului te aşteaptă aurul”, declară Dragoş Tănase, directorul general al RMGC. „Am practicat acest sport şi de la el am învăţat că e important cum câştigi, nu doar ce câştigi. Mă bucur că acum compania pentru care lucrez poate să-l sprijine. Federaţia Română de Rugby şi echipa naţională muncesc mult şi obţin rezultate remarcabile. România a fost prezentă la toate cele şapte campionate mondiale de rugby de până acum, performanţă egalată în sportul autohton doar la handbal feminin. Noi credem că e timpul ca acest lucru să fie ştiut de mai multă lume decât până acum. Vrem să aducem cât mai mulţi tineri spre acest model de efort şi de succes”, a mai spus Dragoş Tănase.
La rândul său, Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, consideră binevenită implicarea noului partener în susţinerea federaţiei. „Ne bucurăm că am găsit oameni care vor să ne ajute să promovăm împreună acest sport şi valorile lui. Vorbim de fair-play, onoare, curaj şi forţă, pentru că rugby-ul nu e doar despre rezultate, e şi despre cum le obţii. Echipa naţională are nevoie de susţinere pentru a se consolida şi pentru a atinge din nou marea performanţă. Tocmai aici ne ajută compania Roşia Montană Gold Corporation. Un astfel de sprijin ne motivează să fim mai buni la fiecare antrenament şi la fiecare meci”, declară Alin Petrache, Preşedintele Federaţiei Române de Rugby. La Campionatul mondial din 2011, echipa României va evolua în Grupa B, alături de Argentina, Anglia, Scoţia şi Georgia. Primul meci va avea loc în data de 10 septembrie 2011. „Stejarii” nu sunt singurii sportivi sprijiniţi de RMGC. Parteneriatul cu Federaţia Română de Rugby face parte dintr-o amplă platformă a companiei – „Aur pentru România” – de susţinere a elitelor româneşti, fie ele din domeniul sportului sau din alte domenii. De-a lungul timpului, compania s-a implicat ca susţinător al multor iniţiative culturale, sociale sau sportive. Cel mai recent exemplu este parteneriatul oficial cu echipa de fotbal CFR Cluj, încheiat la începutul acestui an. (N.L.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult