Curier Județean

RMGC a cerut Agenției Naționale pentru Resurse Minerale prelungirea licenței de exploatare a aurului de la Roșia Montană

Unirea Ziarul

Publicat

în

RMGC a cerut Agenției Naționale pentru Resurse Minerale prelungirea licenței de exploatare a aurului de la Roșia Montană

Canadienii de la Gabriel Resources nu renunță la ideea de a exploata zăcământul minier de la Roșia Montană, chiar dacă au pierdut procesul prin care solicitau daune de peste 6 miliarde de dolari Statului Român pentru neavizarea proiectului din Munții Apuseni.

Cu două zile înainte de pronunțarea sentinței Tribunalului Arbitral de la Washington, în 6 martie 2024, subsidiara din România a companiei Gabriel Resources – societatea Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale prelungirea licenței de exploatare pentru perimetrul minier din Roșia Montană. Licența datează din anul 1999.

Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial a solicitat ANRM detalii cu privire la acest demers, răspunsul primit fiind faptul că întreaga procedură este secretă.

„RMGC a depus în data de 6 martie 2024 soliictarea de prelungire a licenței. ANRM, prin direcțiile de specialitate, este în proces de analizare a documentațiilor, urmând ca până la data de 20 iunie 2024 să își precizeze poziția față de această solicitare, pe baza tuturor prevederilor legale în vigoare. Contractul de concesiune, respectiv licența de concesiune pentru exploatare nr. 47/02.06.1999, deși a fost declasificat pentru necesitățile procesului care a fost pe rolul Curții de Arbitraj ICSID Washington, în care statul român a avut calitatea de pârât, își păstrează caracterul confidențial între părți și rămâne la aprecierea Curții să decidă dacă vor deveni publice”, se precizează în adresa transmisă de ANRM, semnată de președintele instituției, Adriana Petcu.

Citește și: Care este viitorul comunei Roșia Montană, după ce statul român a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Resources

Alături de peste 50 de localnici din Roșia Montană, alți 22.700 de cetățeni români cer Guvernul României și ANRM, prin intermediul unei petiții online, ca această licență și blocajul impus de ea localității să nu fie prelungit. „Licența pentru Roșia Montană a fost acordată, în 1999, companiei de stat Minvest, fără licitație. Un an mai târziu, a fost transferată, tot fără licitație, la compania privată Roșia Montană Gold Corporation (fosta Euro Gold Resources).

La fel s-a întâmplat și cu cea pentru Certej. Reînnoirea acestor licențe ar perpetua ilegalitățile, dar și agonia în care sunt ținute cele două sate, la mila companiilor miniere. Acordarea acestor licențe, în secret, acum mai bine de 25 de ani, a fost făcută în defavorea statului român. Drept dovadă stau încercările multiple de renegociere a redevențelor miniere din ultimii ani.

Ambele proiecte miniere propun utilizarea cianurii, o metodă extrem de toxică de extracție, cu consecințe devastatoare asupra mediului și sănătății umane.

În plus, ambele proiecte sunt încă blocate în instanță, fapt ce subliniază lipsa viabilității lor economice și sociale.

Singurul motiv pentru care Guvernul român ar prelungi aceste proiecte este pentru că negociază din nou, în secret, reluarea proiectelor miniere, chiar dacă asta înseamnă încălcarea sentințelor judecătorești”, susține organizația Declic, în petiția menționată.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UM Cugir a semnat un contract de 54 de milioane de euro pentru utilaje speciale destinate producției de muniție NATO, calibrul 12,7 x 99 mm: ,,Cugirul intră într-o nouă etapă industrială”

Bogdan Ilea

Publicat

în

UM Cugir a semnat un contract de 54 de milioane de euro pentru utilaje speciale destinate producției de muniție NATO, calibrul 12,7 x 99 mm: ,,Cugirul intră într-o nouă etapă industrială” Reprezentanții de la Uzina Mecanică din Cugir au anunțat, luni, 14 septembrie 2026, printr-o postare pe o rețea de socializare că a fost semnat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine este noul director general interimar al Fabricii de Arme Cugir și ce obiective are: „Continuarea investițiilor și asigurarea stabilității economice”. O altă persoană, nominalizată pentru funcția de director economic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cine este noul director general interimar al Fabricii de Arme Cugir și ce obiective are: „Continuarea investițiilor și asigurarea stabilității economice”. O altă persoană, nominalizată pentru funcția de director economic Octavian N. Borza a fost numit recent în funcția de director general interimar al Fabricii de Arme Cugir, după ce Consiliul de Administrație al Fabricii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Ioana Lazăr este prima femeie Ironman din Alba Iulia. Sportiva de la CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cursa IRONMAN Vichy în 13 ore și 34 de minute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ioana Lazăr este prima femeie Ironman din Alba Iulia. Sportiva de la CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cursa IRONMAN Vichy în 13 ore și 34 de minute Ioana Lazăr, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a devenit prima femeie din Alba Iulia care reușește să ducă la bun sfârșit un concurs IRONMAN full […]

Citește mai mult