Rămâi conectat

Ştirea zilei

Revoluţionarii din Alba îşi vor face singuri ordine în ograda proprie

Publicat

în

De circa o săptămână a început o devastatoare campanie mediatică (semnalul a fost dat de B1TV, care ştim de cine e agreat) împotriva drepturilor acordate prin lege revoluţionarilor din Decembrie 1989. Chiar şi premierul Boc, încolţit de ziariştii ahtiaţi după un subiect „de senzaţie” a afirmat public că s-ar justifica doar îndemnizaţiile acordate urmaşilor celor decedaţi şi răniţilor din Revoluţie. N-am citit de mult un articol mai laş, semnat de un personaj la fel de laş (din moment ce s-a ascuns în spatele unor iniţiale), decât cel apărut în ziarul „Unirea” de miercuri, 20 iulie întitulat „După modelul comuniştilor, revoluţionarii, noii ilegalişti ai ţării”. Meschinul semnatar acreditează ideea că, de fapt, toată populaţia urbană, ieşită în stradă până în 25 dec. 1989 merită certificate de revoluţionar. Personajul, ascuns probabil sub pat în acele zile fierbinţi, se consideră egalul lui Claudiu Iordache şi al revoluţionarilor din Timişoara, împuşcaţi şi călcaţi sub şenilele tancurilor, egalul eroului Călin Nemeş din Cluj, care şi-a dezgolit pieptul în faţa gloanţelor trase de militarii aflaţi în solda regimului comunist, egalul celor seceraţi de gloanţe în Bucureşti sau Sibiu, egalul acelor „nebuni”, nu mai mulţi de câţiva zeci, în frunte cu Mihai Babiţchi care au bătut în lung şi în lat Municipiul Alba Iulia începând cu seara de 21 decembrie, cerând cetăţenilor să se ridice împotriva regimului totalitar. Când Ceauşescu se afla încă la putere. Este adevărat, a doua zi la orele 12.09, DUPĂ FUGA DICTATORULUI, aproape toată populaţia ţării s-a aflat în stradă. Probabil şi cel care ne insultă astăzi cu neruşinare. Ruşine!!
Ca în orice atac murdar, au fost luate cifre după ureche, statistici contrafăcute, multiplicate ca să fie mai convingătoare (cheltuiala totală – 9,3 milioane euro pe lună (sic!), care înseamnă 112,4 milioane euro pe an, care înseamnă peste un miliard euro pe 10 ani etc.). Delirul cifric s-a oprit la un deceniu. Putea să continue: în 50 de ani ar fi fost peste 50 miliarde iar în 100 de ani peste 100 de miliarde euro etc. Revoluţionarii au fost acuzaţi că primesc o îndemnizaţie medie de 2412 lei pe lună, că au primit terenuri, spaţii comerciale, transport gratuit. Minciuni sfruntate! Doar revoluţionarii care nu au nici un venit sau venituri salariale foarte mici primesc ca îndemnizaţie un salariu mediu pe economie. Iar despre împroprietăriri doar trei dintre membrii Uniunii Asociaţiilor de Revoluţionari din Alba (UARA) au primit terenul stipulat prin lege, de la Primăria Alba Iulia şi nimeni vreun spaţiu comercial. După cum se ştie Alba Iulia este Oraş Erou al Revoluţiei din Dec.’89, titulatură doveditoare peste veacuri că cetăţenii acestui loc au rămas la fel de neatârnaţi, la fel de curajoşi ca cei de pe vremea lui Avram Iancu sau Horea din Albac. Acest adevăr – recâştigarea demnităţii neamului românesc – am lăsat noi, revoluţionarii, în urmă.
Este foarte adevărat că în rândul revoluţionarilor cu certificate s-au strecurat foarte mulţi impostori. Acest lucru a fost posibil mai întâi datorită unei legi imperfecte (Legea 42/1990) şi a faptului că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, responsabil de eliberarea certificatelor, a avut în frunte o persoană numită politic, cel mai adesea cu grave carenţe morale. Pe de altă parte, pentru unii preşedinţi de asociaţie, certificatele au devenit o afacere personală. Din păcate, deşi reanalizarea dosarelor potrivit Legii 341/2004, a redus la jumătate numărul revoluţionarilor, nu toţi impostorii au fost eliminaţi. Considerăm că opinia publică, exigentă în aceste momente de austeritate, are dreptul să fie scandalizată. Ca şi noi, de altfel… De aici însă până la a-i băga în aceeaşi oală pe toţi revoluţionarii şi ale lua drepturile oferit prin lege, este ca şi cum ai arunca odată cu apa murdară şi copilul aflat în copaie. Premierul Emil Boc se gândeşte să păstreze îndemnizaţiile doar pentru urmaşii celor decedaţi şi pentru răniţi. Proastă judecată! Două exemple. În judeţul Alba au primit în 1996 titluri de „Luptător cu merite deosebite în grad de Rănit”, 17 foşti miliţieni bătuţi de populaţie în Cugir sau Blaj. Aceştia şi-au scos certificate medicale şi au devenit „Răniţi în legătură cu evenimentele din Decembrie 1989” potrivit Legii 42/1990. Noi am făcut publice numele lor în articole apărute în „Evenimentul zilei” şi „România liberă”. Am depus un memoriu şi la SSPR. Nu s-a făcut nimic. În ziua de 23 decembrie 1989, o dubă în care se aflau 15 cetăţeni din Cugir a derapat şi s-a răsturnat după trecerea de cale ferată. Ocupanţii au fost răniţi în accident. Acum au certificate reînnoite cu grad de „Rănit în Revoluţie” şi îşi vor păstra îndemnizaţiile potrivit opiniei lui Emil Boc. În timp ce adevăraţii revoluţionari care au scăpat prin jocul întâmplării de gloanţe, vor fi daţi la o parte. Celebrul Bebe Ivanovici, fost secretar de stat la SSPR, unul din marii vânzători de certificate, şi-a rupt un deget la un lift în decembrie 1989. Va rămâne şi el cu îndemnizaţia obţinută. Nu poţi îndrepta o eroare comiţând o eroare şi mai mare.
Uniunea Asociaţiilor de Revoluţionari din Alba, lipsită de sprijinul SSPR şi al factorului politic a decis să-şi facă singură ordine în ograda proprie. Trebuie spus că asociaţia de revoluţionari locală nu a susţinut în 1996 decât dosarele a 64 de revoluţionari, extrem de puţini comparativ cu celelalte Oraşe-Martir. În această săptămână vom exclude din rândul asociaţiilor pe toţi membrii – cu sau fără certificat de revoluţionar – cărora nu le recunoaştem această calitate. Numele celor rămaşi vor fi făcute publice în Ziarul „Unirea” – singurul ziar al Revoluţiei din Dec.’89, din România – care se bucură de respectul nostru. În felul acesta opinia publică va putea să emită judecăţi în cunoştinţă de cauză. Vom cere, de asemenea, să aibă loc o nouă evaluare a dosarelor depuse, dar nu de către o comisie aflată la Bucureşti. Comisia trebuie să meargă în teritoriu, să ia legătura cu asociaţiile locale şi să stea de vorbă cu fiecare deţinător de certificat. Numai astfel va fi recredibilizat conceptul de revoluţionar iar noi ne vom bucura de respectul pe care îl merităm din partea societăţii. (Consiliul de conducere, Uniunea Asociaţiilor de Revoluţionari Alba)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

Șofer prins cu 150 km/h, cu permisul suspendat, pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș: Care a fost recordul de viteză

Publicat

în

Șofer prins cu 150 km/h, cu permisul suspendat, pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș: Care a fost recordul de viteză

În cursul zilei de 9 august, în intervalul orar 14,00 – 17,30, pe ambele direcții ale segmentului de autostradă A1 cuprins între km. 254 (mun. Sibiu) și km. 289 (Miercurea Sibiului) polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat o amplă acțiune de prevenire a producerii de accidente rutiere pe fondul vitezei excesive sau neadaptate.

Acțiunea polițiștilor s-a înscris în calendarul proiectului Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, proiect implementat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române.

Atenția polițiștilor rutieri s-a îndreptat spre conștientizarea conducătorilor auto cu privire la importanța respectării prevederilor legale referitoare la regimul de viteză pe autostrăzi și nu numai, în același timp fiind evidențiate rolul purtării centurii de siguranță, dar și consecințele opririlor nejustificate pe banda de urgență și nerespectării timpilor de odihnă. Conducătorilor auto și pasagerilor le-au fost înmânate pliante cu sfaturi privind siguranța rutieră, iar acolo unde a fost cazul, pliantul a fost însoțit de un proces verbal de constatare a contravenției.

Elit - Gustul Desăvârșit

95 de autovehicule au fost verificate pe parcursul acțiunii, în total fiind aplicate 61 de sancțiuni contravenționale. A fost constatată o infracțiune la regimul rutier, au fost reținute 2 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu număr de înmatriculare.

Cele mai multe sancțiuni contravenționale, 37, au fost aplicate șoferilor înregistrați de dispozitivele radar circulând cu viteză peste limita legală. Cea mai mare viteză înregistrată pe parcursul acțiunii a fost de 173 de km/h, fiind vorba despre un conducător auto în vârstă de 47 de ani, cetățean străin, aflat la volanul unui autoturism condus pe direcția Sibiu – Deva. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și aplicarea a 6 puncte de penalizare.

4 conducători auto au fost sancționați contravențional pentru oprire nejustificată pe banda de urgență, 5 șoferi au fost depistați circulând fără a purta centura de siguranță, alte sancțiuni fiind aplicate fie pentru conducerea unor vehicule care prezentau defecțiuni tehnice, fie pentru conducerea unor vehicule având termenul ITP expirat, fie pentru nerespectarea timpilor de odihnă.

În jurul orei 14,30, polițiștii au oprit un autoturism condus pe direcția Sibiu – Deva cu viteza de 150 km/h de către un sibian în vârstă de 26 de ani.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că dreptul sibianului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

Astfel, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva continuă acțiunile specifice în scopul conștientizării participanților la trafic asupra importanței respectării normelor rutiere și creșterii gradului de siguranță.

 

 

 

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

ALERTĂ hidrologică: COD GALBEN de inundații în Alba și alte județe, până joi după masa. Zonele vizate

Publicat

în

ALERTĂ hidrologică: COD GALBEN de inundații în Alba și alte județe, până joi după masa. Zonele vizate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o alertă de cod galben de inundații valabil și pentru județul Alba, până la data de 11 august, la ora 12:00.

În intervalul 10.08.2022 ora 13:00 – 11.08.2022 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Arieș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Alba și Cluj), Mureș – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Târnava – amonte S.H. Brănișca (județele: Alba, Sibiu și Hunedoara), Cerna – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Gorj și Caraș Severin), Desnățui – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Mehedinți și Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Motru – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Hunedoara, Gorj și Mehedinți), Olt – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sebeș Olt (județele: Sibiu, Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt și Dolj), Vedea – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Argeș, Olt și Teleorman), Argeș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman și Ilfov), Ialomița – bazin amonte S.H. Moroeni și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliștea Snagovului (județele: Dâmbovița, Prahova și Ilfov) și Prahova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Prahova, Buzău și Ialomița).

Atenționarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Olt și Argeș.

Elit - Gustul Desăvârșit


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

10 august 2022, COVID-19 în Alba. 148 de noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

Publicat

în

10 august 2022, COVID-19 în Alba. 148 de noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

La nivelul județului Alba, marți, 9 august 2022, s-au înregistrat 148 de noi infectări cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.

Citește și situația cazurilor din Alba, de marți, 9 august 2022, COVID-19 în Alba. 73 de noi infectări și un deces, în ultimele 24 de ore, în județ

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.

Elit - Gustul Desăvârșit

Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate ajunge la 56842 de persoane confirmate, 53840 persoane vindecate, 1.299 decese.

Luni, în județul Alba au fost prelucrate în total 389 teste, 97 PCR, 292 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 484350 mai exact, 361675 de teste PCR și 122675 de teste rapide.

Localitățile din care provin cazurile:

ALBA IULIA – 40
ABRUD – 2
AIUD – 11
BLAJ – 9
CÂMPENI – 2
CUGIR – 4
OCNA MUREŞ – 4
SEBES – 3
TEIUS – 5
ZLATNA – 1
ALMASU MARE – 1
BUCERDEA GRANOASA – 1
BUCERDEA VINOASA – 1
CETATEA DE BALTA – 2
CIUGUD – 1
CRACIUNELU DE JOS – 1
CRICAU – 1
CUT – 1
DAIA ROMANA – 2
GALDA DE JOS – 2
JIDVEI – 1
LUNCA MUREŞULUI – 1
LUPSA – 1
MIHALŢ – 1
RADEŞTI – 1
ROŞIA MONTANA – 1
SĂLCIUA – 1
SANCEL – 1
SASCIORI – 1
SONA – 2
SPRING – 1
UNIREA – 1
VALEA LUNGA – 2
VINTU DE JOS – 2

Cazuri de reinfectare:

ALBA IULIA – 17
AIUD – 2
BLAJ – 2
CUGIR – 1
SEBES – 4
CRICAU – 2
DAIA ROMANA – 3
MIRASLAU – 1
NOSLAC – 1
RADEŞTI – 1
VALEA LUNGA – 1

Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate Populatie Incidenta Cazuri active
MUNICIPIUL BLAJ 20615 9.56 197
CRĂCIUNELU DE JOS 2138 8.42 18
VALEA LUNGĂ 3108 8.37 26
MUNICIPIUL ALBA IULIA 76899 8.01 616
ŞONA 4360 6.42 28
ORAŞ CUGIR 25311 6.08 154
CIUGUD 3314 5.43 18
MOGOŞ 740 5.41 4
RIMETEA 979 5.11 5
MUNICIPIUL AIUD 25035 4.83 121
BUCERDEA GRÂNOASĂ 2260 4.42 10
BUCIUM 1371 4.38 6
VINŢU DE JOS 5524 4.34 24
ARIEŞENI 1529 3.92 6
SÂNCEL 2583 3.87 10
MUNICIPIUL SEBEŞ 32852 3.84 126
JIDVEI 5300 3.77 20
ORAŞ ZLATNA 7773 3.73 29
METEŞ 2729 3.66 10
CRICĂU 1957 3.58 7
CIURULEASA 1121 3.57 4
ORAŞ OCNA MUREŞ 13793 3.55 49
GALDA DE JOS 4410 3.4 15
RĂDEŞTI 1263 3.17 4
ORAŞ ABRUD 5148 2.91 15
STREMŢ 2411 2.9 7
IGHIU 7126 2.81 20
ORAŞ TEIUŞ 7134 2.8 20
MIHALŢ 3229 2.79 9
BERGHIN 1889 2.65 5
CETATEA DE BALTĂ 3061 2.61 8
ALMAŞU MARE 1188 2.53 3
SÂNTIMBRU 3021 2.32 7
BLANDIANA 880 2.27 2
POŞAGA 889 2.25 2
ROŞIA MONTANĂ 2683 2.24 6
CÂLNIC 1933 2.07 4
MIRĂSLĂU 1955 2.05 4
OCOLIŞ 492 2.03 1
RÂMEŢ 497 2.01 1
DOŞTAT 1010 1.98 2
ŞPRING 2547 1.96 5
ÎNTREGALDE 548 1.82 1
PONOR 576 1.74 1
ŞIBOT 2329 1.72 4
ORAŞ CÂMPENI 7110 1.69 12
NOŞLAC 1814 1.65 3
SĂLCIUA 1369 1.46 2
UNIREA 4826 1.45 7
PIANU 3584 1.4 5
SĂLIŞTEA 2338 1.28 3
ROŞIA DE SECAŞ 1581 1.27 2
SĂSCIORI 6471 1.24 8
CERGĂU 1626 1.23 2
LUNCA MUREŞULUI 2536 1.18 3
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ 3728 1.07 4
ŞUGAG 2841 1.06 3
CENADE 1050 0.95 1
GÂRBOVA 2136 0.94 2
BISTRA 4497 0.89 4
HOPÂRTA 1147 0.87 1
LOPADEA NOUĂ 2486 0.8 2
CUT 1260 0.79 1
SCĂRIŞOARA 1483 0.67 1
DAIA ROMÂNĂ 3129 0.64 2
LUPŞA 2819 0.35 1
ALBAC 1934 0 0
AVRAM IANCU 1413 0 0
CERU-BĂCĂINŢI 228 0 0
FĂRĂU 1491 0 0
GÂRDA DE SUS 1460 0 0
HOREA 1906 0 0
LIVEZILE 1145 0 0
OHABA 582 0 0
POIANA VADULUI 1033 0 0
SOHODOL 1649 0 0
VADU MOŢILOR 1262 0 0
VIDRA 1506 0 0

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare