Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Revoluția Română din decembrie 1989. 29 de ani de la începutul evenimentelor care au schimbat destinul României

Publicat

în

Se împlinesc 29 de ani de la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. Anul a marcat, la nivel internaţional, căderea regimurilor comuniste în ţările din Europa Centrală şi de Est. România a fost singura ţară din această zonă în care trecerea de la totalitarism la democraţie s-a făcut prin violenţă şi în care conducătorii vechiului regim au fost executaţi. Perioada dintre 16 şi 20 decembrie 1989 a cuprins evenimente cunoscute sub denumirea de „Revoluţia de la Timişoara”. Ziua de 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti, atunci când demonstranţii s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii şi au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.

La 16 decembrie 1989, începe la Timişoara revoluţia care avea să provoace căderea comunismului în România, potrivit volumului „România 1989-2005. O istorie cronologică”, de Stan Stoica (Ed. Meronia, 2005).

Mai mulţi credincioşi reformaţi din Timişoara demonstrează paşnic, în jurul bisericii reformate din Piaţa Maria, împotriva unei decizii judecătoreşti prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la ea participând studenţi, muncitori, precum şi alţi locuitori ai oraşului.

Elit - Gustul Desăvârșit

În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă „Jos cu Ceauşescu!”. O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge şi la sediul PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile şi unde se efectuează şi primele arestări. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

La 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă, în legătură cu manifestaţiile din Timişoara, că a dat ordin să se tragă. „Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, a precizat Ceauşescu, în cadrul teleconferinţei.

În oraş se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele Catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”.

În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.

Un grup de 30 de tineri iese în faţa Catedralei din Timişoara să repete colinde şi alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.

Are loc o şedinţă convocată de generalul Constantin Nuţă în urma căreia s-au stabilit condiţiile derulării operaţiunii „Trandafirul”, care a constat în transportarea a 43 de cadavre de la Timişoara la Bucureşti şi incinerarea lor, pentru a şterge urmele represiunii.

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei.

Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”. La ora 11.00, prim-secretarul Radu Bălan este reţinut de muncitorii de la fabrica Elba.

Un număr de 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate la crematoriul „Cenuşa”.

La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşe ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. La scurt timp, forţele de ordine din subordinea ministerului de Interne se retrag datorită numărului mare de manifestanţi. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.

În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor.

Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „elemente huliganice… au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) decide organizarea, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare „miting popular” care să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.

În faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român este organizată, la 21 decembrie 1989, la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, o adunare populară cu scopul de a condamna evenimentele de la Timişoara şi de a reafirma ataşamentul faţă de conducerea statului.

Desfăşurarea mitingului este transmisă în direct la radio şi televiziune, în timp ce de la balconul Comitetului Central al PCR, Ceauşescu începe un discurs despre realizările „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” şi despre binefacerile regimului comunist. Discursul este întrerupt de huiduieli şi fluierături ale grupurilor de protestatari, constituite spontan.

În acelaşi timp, Elena Ceauşescu face încercări disperate pentru a-i linişti pe participanţi. Panica se generalizează, Nicolae Ceauşescu părăseşte balconul de la care vorbea, iar transmisia de la radio şi televiziune este întreruptă. După câteva momente, Nicolae Ceauşescu reapare în balconul Comitetului Central şi îşi reia cuvântarea. Se reiau şi transmisiile de televiziune şi radio. Într-un act de disperare, Ceauşescu promite „măsuri de creştere a nivelului de trai”, între care majorarea retribuţiei minime cu 200 lei pe lună şi a alocaţiei pentru copii cu 30 şi 50 lei în raport cu numărul de copii şi venituri.

Mitingul se sparge, iar pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. La ora 14.00, în centrul oraşului, apar primele blindate şi autoamfibii.

La ora 18.00, Ceauşescu organizează o teleconferinţă cu reprezentanţii din teritoriu în cadrul căreia susţine că acţiunile populare pun în pericol integritatea şi independenţa României.

În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se adună în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să „cureţe zona”. În cursul nopţii, se trage asupra demonstranţilor de la „Intercontinental” şi din Piaţa Universităţii, fiind înregistraţi morţi şi răniţi. De asemenea, numeroşi manifestanţi sunt arestaţi şi duşi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştiului. După împrăştierea manifestanţilor, se spală asfaltul de sânge.

În Timişoara, pentru a şasea zi consecutiv, au loc manifestaţii. Muncitorii părăsesc lucrul şi se îndreaptă spre Piaţa Operei, unde se adună zeci de mii de oameni. Se constituie Frontul Democratic Român din Timişoara, care difuzează o „Declaraţie – Program”.

La Braşov, câteva zeci de mii de oameni se adună în faţa Comitetului Judeţean al PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al organizaţiei judeţene a partidului era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, ies în stradă câteva mii de manifestanţi.

La primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, marile uzine bucureştene îşi încetează activitatea. Grupuri masive de muncitori de la Griviţa Roşie, Vulcan, 23 August, Pipera, Republica, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti se îndreaptă spre centrul Capitalei. Înaintarea acestora este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată, la câteva sute de metri de sediul Comitetului Central al PCR.

Nicolae Ceauşescu anunţă sinuciderea generalului Vasile Milea, numindu-l trădător şi acuzându-l că a „sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii”. La ora 10.59, postul de radio anunţă instituirea, prin decret prezidenţial, a „stării de necesitate” pe întreg teritoriul României.

Mii de cetăţeni pornesc spre centrul oraşului. Este momentul în care trupele mecanizate din Bucureşti părăsesc locurile de dispunere stradală din preajma sediului Comitetului Central şi se îndreaptă spre cazărmi. Armata, rămasă fără comandant, acceptă primul semnal de retragere dat de generalul Victor Atanasie Stănculescu, prim-adjunct al ministrului apărării.

În aceste momente, sutele de mii de manifestanţi scandează „Armata e cu noi!” şi intră în Piaţa Republicii. O parte dintre manifestanţi forţează intrările şi pătrunde în sediul Comitetului Central. La ora 12.06, Nicolae şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp părăsesc clădirea CC al PCR, la bordul unui elicopter. În jurul orei 15.00 sunt arestaţi lângă municipiul Târgovişte, la 80 km nord de Bucureşti, potrivit volumului „România 1989-2005. O istorie cronologică”.

În jurul orei 13.00, sediile Radioului şi Televiziunii Române sunt ocupate de manifestanţi, postul de radio transmiţând în direct evenimentele. Televiziunea îşi începe emisia având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu.

În intervalul orar 14.15 şi 16.00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională a României, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.

În cursul serii se constituie Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, care preia întreaga putere în stat, cu scopul „instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”. Acesta are o structură provizorie formată din 39 de persoane, printre care Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, László Tokés, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza şi Ion Iliescu. Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale adresează, seara, un „Comunicat către ţară”, prin care anunţă dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist şi face cunoscut un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România: abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic şi instituirea pluralismului politic; organizarea de alegeri libere; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituţii; promovarea liberei iniţiative în economie; respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului etc.

În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie începe să se tragă în mai multe puncte din Bucureşti, înregistrându-se victime în rândul armatei şi populaţiei. Sediul Televiziunii este atacat în forţă şi pentru puţin timp emisia este întreruptă.

În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal, ce adăpostea Muzeul de Artă, spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare.

Soţii Ceauşescu, reţinuţi de miliţieni, sunt transferaţi de la sediul Inspectoratului de Miliţie la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.

În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, la Aeroportul Bucureşti-Otopeni, autobuzele încărcate cu militari în termen de la unitatea militară Câmpina, sosiţi să apere aeroportul împotriva unor eventuale atacuri, sunt întâmpinate cu focuri, din cauza unor erori de comunicare; dintre soldaţi au căzut numeroşi morţi şi răniţi.

Au loc acţiuni revoluţionare în principalele centre urbane din ţară, constând, în principal, din preluarea de către grupuri de revoluţionari, constituite ad-hoc, a puterii la nivel local; li s-au alăturat unităţile militare de pe întregul teritoriu naţional.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) îl numeşte pe generalul Nicolae Militaru în funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Potrivit volumului „Istoria României în date” – Ed. Enciclopedică, 2003, Ion Iliescu prezintă la posturile de radio şi televiziune o informare din partea CFSN, în care se arată că s-a dat prioritate „acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor, soldate cu victime în rândul militarilor”, adăugând „că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor”. Acesta anunţă, totodată, arestarea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, a lui Ilie şi Nicu Ceauşescu, Dincă, Postelnicu, Bobu ş.a., şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici.

În data de 24 decembrie 1989, CFSN adoptă măsuri excepţionale: încetarea completă a focului pe întreg teritoriul ţării; predarea armamentului aflat în posesia civililor către unităţile militare; integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale.

Capitala arăta ca un oraş aflat sub asediu militar: se aud în continuare împuşcături, tancurile patrulează pe străzi; la intersecţii şi în preajma unor obiective civile sunt formate baraje, iar civilii şi militarii controlează autovehiculele.

Fiind Ajunul Crăciunului, posturile de radio şi televiziune transmit, pentru prima dată după mai bine de patru decenii, colinde şi cântece religioase.

De Crăciun, pe 25 decembrie 1989, TVR anunţă că Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost judecaţi de un Tribunal Militar Extraordinar.

La Târgovişte, în incinta unei unităţi militare, se desfăşoară procesul intentat de statul român lui Nicolae Ceauşescu, preşedinte al României (1974-1989), şi Elenei Ceauşescu pentru infracţiunile de genocid, subminare a puterii de stat, subminarea economiei naţionale, infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc., încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci străine. În urma sentinţei, cei doi au fost executaţi prin împuşcare în după-amiaza aceleiaşi zile.

Completul de judecată era format din: preşedinte – general-maior de justiţie Gică Popa; judecător – colonel de justiţie Ioan Nistor; procuror militar – maior de justiţie Dan Voinea; asesori populari – căpitan Corneliu Sorescu, locotenent major Daniel Condrea, locotenent Ion Zamfir; grefier – plutonier major Jan Tănase; avocatul apărării – general Constantin Lucescu. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost desemnat special să se ocupe, în cel mai deplin secret, de organizarea procesului, ajutat fiind de Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voiculescu, precizează volumul „Istoria României în date”.

Televiziunea Română transmite în direct, pentru prima dată, Slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.

În data de 26 decembrie 1989, Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, prin decret al CFSN.

Sunt abrogate legi, decrete, acte şi normative ale vechiului regim. Se instituie Tribunale Militare Extraordinare împuternicite să judece, în procedură de urgenţă, cazurile de terorism, iar sentinţele să fie executate imediat. Se acordă un termen-limită, respectiv 28 decembrie, ora 17.00 – pentru depunerea armelor.

Este adoptat Decretul CFSN privind trecerea în componenţa Ministerului Apărării Naţionale a Departamentului Securităţii Statului şi a altor organe din subordinea Ministerului de Interne, precum şi a Decretului-lege prin care sunt abrogate toate decretele prin care s-au acordat titluri şi ordine ale României lui Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu.

Până la sfârşitul anului 1989, au loc o serie de acţiuni politico-administrative ale noii puteri. Astfel, la 27 decembrie 1989, este ales Biroul Executiv al CFSN compus din: Ion Iliescu – preşedinte, Dumitru Mazilu – prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi – Cazimir lonescu, Kiraly Karoly; secretar – Dan Marţian; membri: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.

La 28 decembrie 1989, iau sfârşit tirurile armelor de foc în urma măsurilor excepţionale luate de CFSN, iar Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt înmormântaţi, în secret, la Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti.

La 31 decembrie 1989, preşedintele CFSN, Ion Iliescu, cu prilejul discursului de Anul Nou, anunţă: abolirea pedepsei cu moartea, sistarea exporturilor de alimente, realizarea unor importuri de bunuri de consum, sistarea unor lucrări de investiţii costisitoare (Canalul Dunăre-Bucureşti, Sistemul hidrotehnic Dunăre-Jiu-Argeş, zona liberă din portul Constanţa, Centrala termoelectrică Anina, Casa Poporului ş.a.); acordarea unor loturi în folosinţă personală de până la 5.000 mp membrilor cooperatori; declararea terenului aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi curţii din jurul acestora în zonele cooperativizate proprietate particulară a deţinătorilor, cu drept de înstrăinare.

Sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE

Publicat

în

Schimbarea la Față a Domnului – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia (denumire ce provine din cuvântul slavon Obrejenie) şi semnifică o schimbare, o transformare. Totodată, sărbătoarea mai are şi denumirea de Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt tot de provenienţă slavonă (provenind de la verbul popular „a probazi)”şi are sensul de a certa pe cineva.

Citește și: Când are loc Schimbarea la Față a Domnului

În schimb, în limba greacă, denumirea sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis, cu înţelesul de Transfigurare. Doar Sfântul Antim Ivireanul este singurul care atribuie acestei sărbători o denumire deosebit de  sugestivă: Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Această sărbătoare este prăznuită pe data de 6(19) august și este privită și ca începutul toamnei, această zi fiind socotită zi de hotar pentru vară. Din această zi vremea începe să se schimbe și să se răcească. Schimbarea la Față mai este numită în popor și Obrejenia, OBREJENIEPobrojenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie vine din slavonă, “obrejenie” semnificând transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din slavonă, de la verbul popular „a probazi”, semnificând a ocărî sau a certa. Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numeste sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.

Elit - Gustul Desăvârșit

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria • Urări de ”la mulți ani” de Sfânta Marie • SMS şi felicitări de ziua numelui

Obiceiuri, datini, tradiții și superstiții legate de Schimbarea la Față

În satele românești încă se mai pătrează viu spiritul acestei sărbători. De ea sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, datini, tradiții și superstiții.

Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului. Cei care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi și ploșniț. Femeile însărcinate, dacă vor ține această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii ce îi vor naște vor fi sănătoși. Fetele nu-i bine să se spele în această zi pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba. Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarele Probajenii. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie, etc.), sigur va fi vindecat.

În această perioadă se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă și să facă pomană în amintirea și pentru sufletul acestora.

Citește și: Nume derivate care se sărbătoresc de Sfânta Maria

Din 6 (19)august, toamna începe să-și intre treptat, treptat în drepturi. De acum înainte, iarba nu mai crește, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită și plăcută, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plina de ninsori.

Este bine ca până la această dată țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. De acum încolo iarba și florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg și ultimele plante de leac. În această zi se poate începe și gustatul boabelor de struguri. Deși încă nu sunt coapte și ți se sterpezește gura de la ele, tradiția le atribuie un rol vindecător și se spune că sunt buni de leac pentru cei care au intestinele sensibile.

O veche superstiție spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor. “De la Probăjenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în râu. O coborât cerbul de la munte, s-o pișat în apă și-o răcit apa. Atâta-i tăt.” (Memoria Ethnologica – colecția Parasca Fat)

Tot de acum este bine ca să nu se mai doarmă afară. “Numa` atâta-i vara, vară/ Până-i patu` mândrii-afară/ Dacă mândra patu-și mută/ Poți să știi, vara-i trecută.” (Memoria Ethnologica – colectia Parasca Fat).

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.

Rândunelele se pregătesc de plecare, odată cu berzele, care le ajută să traverseze oceanul în siguranţă, purtându-le în spate.

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Praznicul Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este prin excelență sărbătoarea îndumnezeirii firii omenești și a participării trupului nostru trecător la bunătățile veșnice care sunt mai presus de fire.

Sursa: romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory

Publicat

în

3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory

Bătălia de la Guruslău (maghiară Goroszló) – coordonată de Mihai Viteazul (1593 – 1601) în colaborare cu generalul Giorgio Basta, menită să-l înlăture pe Sigismund Báthory (1581-1598, 1599, 1601) de pe tronul Transilvaniei şi să reintegreze principatul în frontul antiotoman iniţiat de împăratul german Rudolf al II-lea (1576 – 1612) – a avut loc pe 3 august 1601 și s-a dat între oastea Imperiului Habsburgic condusă de Giorgio Basta, o oaste de mercenari cazaci și oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, pe de o parte și oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Báthory pe de altă parte.

Ea a făcut parte dintr-o serie de confruntări militare între Imperiul Otoman și statele europene în perioada 1591-1606 („Războiul cel lung”).

În iunie 1601, s-a încercat o rezolvare a conflictului, soldată însă cu refuzul principelui de a părăsi tronul în schimbul Sileziei. La începutul lunii iulie forţele militare ale lui Mihai şi cele ale lui Basta au făcut joncţiunea în Moftin. Trupele lui Sigismund, comandate de Ştefan Csáky şi Moise Székely, au ajuns la cetatea Şimleul, la 11 iulie, iar principele a cerut un armistiţiu de câteva săptămâni pentru a-şi putea organiza armata. Aceasta era formată din detaşamente de ostaşi transilvăneni şi moldoveni, contingente otomane şi tătăreşti, c. 40 000 de oameni (dintre care 12 000 erau turci şi tătari). Se adaugă 45 de piese de artilerie şi steaguri care, ulterior au fost adjudecate de trimişii imperiali.

Elit - Gustul Desăvârșit

De cealaltă parte, Mihai, susţinut financiar de Rudolf al II-lea, şi-a constituit o oaste, în majoritate, de mercenari (printre aceştia se numărau şi 200 de catafracţi silezieni), fiind ajutat de trupe transilvănene, dar şi muntene, conduse de banul Mihalcea, în total circa 20.000 de oameni: „Pedeştri erau mii trei, toţi înzăuzaţi. Erau şi fevgeresi, patru mii. Spanioli şi valani (valoni), cam două mii. Haiduci erau, deosebiţi, nouă mii. Serbi şi moldovani, alte trei mii. Călări şi pedeştri, toate oştile lor, în mii erau douăzeci – asta era toată armata lor” (vistiernicul Stavrinos).

Trupele lui Sigismund au atacat primele dar au fost respinse. Apoi trupele lui Mihai și cele ale lui Basta au atacat pe două coloane și au nimicit oștile lui Sigismund, pricinuindu-le 10.000 morți și luându-le 45 de tunuri, în timp ce aliații au avut doar 1.200 de morți. După luptă Mihai a primit felicitări de la împăratul Rudolf al II-lea, ceea ce a stârnit invidia lui Basta, din ordinul căruia Mihai Viteazul a fost ucis de către un detașament de mercenari valoni la 9/19 august 1601.

Sursa: unitischimbam.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 august: Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor

Publicat

în

Pe 2 august se comemorează victimele Holocaustului etnicilor romi şi sinti din Europa. Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor a fost recunoscută oficial de Parlamentul European în anul 2015 printr-o rezoluţie.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform estimărilor, cel puţin jumătate de milion de romi au fost exterminaţi pe continent de regimul nazist şi de aliaţii acestuia, iar în unele state europene a fost asasinată peste 80% din populaţia romă.

Și romii din Europa au fost ţinta politicilor de exterminare naziste. În seara de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, 2.897 de romi care mai erau în viaţă – femei, bătrâni şi copii din aşa numitul „lagăr al ţiganilor” au fost exterminaţi în camerele de gazare.

Elit - Gustul Desăvârșit

În timpul războiului, între 20.000 şi 60.000 de romi din România au fost deportaţi în lagăre – femei, bărbaţi, copii. Datele istorice arată că, deşi în ţara noastră nu s-a aplicat direct „soluţia finală”, mai exact transportarea direct în camerele de gazare, mareşalul Ion Antonescu a ordonat deportarea romilor. „Cifrele celor deportaţi, ca şi în cazul evreilor, sunt extrem de disputate. A fost un genocid, ori în cazurile de genocid nu se mai mai ştiu cifre exacte. Ce s-a întâmplat atunci a fost un holocaust”, explică profesorul de istorie Corneliu Riegler, citat de balcanii.ro.

Mai puţin de jumătate din cei arestaţi şi trimişi în lagăre de exterminare s-au întors după încheierea războiului. Au trăit orori greu de imaginat şi de exprimat în cuvinte. Unii au pierit, iar puţinii supravieţuitori proiectează astăzi imaginea unor trecute suferinţe dramatice

Genocidul nazist împotriva romilor poartă numele de „porajmos” (sau „samudaripen)” în limba romani. Cuvântul „poraimos” (scris „porajmos” în altă ortografie) înseamnă „devorare”, iar „samudaripen” înseamnă „ucidere în masă, în limba romani.

Cu aproximativ o mie de ani în urmă, mai multe grupuri de persoane au migrat din nordul Indiei în toată Europa. Deși făceau parte din mai multe triburi, au fost numiți generic „țigani”.

Nomazi, cu pielea închisă la culoare, necreștini, vorbind o limbă străină (romani), țiganii erau foarte diferiți de popoarele din Europa. Necunoașterea culturii lor a dus la suspicuni și temeri, care, la rândul lor, au dus la speculații și stereotipuri.

Decretele, legile și mandatele au permis adesea uciderea țiganilor. De exemplu, în 1725, Regele Frederick William I al Prusiei a ordonat spânzurarea tuturor țiganilor de peste 18 ani. „Vânătoarea de țigani” era o practică destul de comună – un fel de joc, o vânătoare asemănătoare cu vânătoarea de vulpi.

Persecuția țiganilor a început odată cu cel de-al Treilea Reich, când aceștia au fost arestați, închiși în lagărele de concentrare și sterilizați.

La început, țiganii nu erau considerați, în mod specific o amenințare la adresa poporului arian, german. Aceasta, datorită faptului că, sub ideologia nazistă, țiganii erau arieni.

Dar, după un timp, cercetătorii naziști au găsit un motiv „științific” pentru persecutarea țiganilor. Ei au găsit răspunsul în cartea profesorului Hans F. K. Günther „Rassenkunde Europas” („Antropologia Europei”), unde scria:

„Țiganii au păstrat într-adevăr anumite elemente din nord, dar ei provin din clasele cele mai de jos ale acestei regiuni. Pe parcursul migrației, ei au absorbit sângele popoarelor înconjurătoare și au devenit astfel un amestec rasial oriental, vest-asiatic, cu un plus de tulpini indiene, asiatice și europene. Modul lor nomad de trai este rezultatul acestui amestec. Țiganii vor afecta, ca străini, în general Europa”.

Cu această convingere, naziștii trebuiau să determine cine era țigan „pur” și cine „amestecat”. Astfel, în 1936, naziștii au creat o comisie de cercetare a igienei rasiale și biologia populației, condusă de dr. Robert Ritter, care studia problema țiganilor și făcea recomandări pentru politica nazistă.

Dr. Ritter a decis că țigan este cel care a avut “unul sau doi țigani printre bunicii săi”. Au fost voci care l-au acuzat pe Ritter de uciderea a 18.000 de țigani germani pe baza acestei teorii.

Pentru a studia țiganii, doctorul Ritter și echipa sa au vizitat taberele de concentrare ale țiganilor (Zigeunerlagers), au examinat și înregistrat mii de țigani.

Din această cercetare, dr. Ritter a tras concluzia că 90% dintre țigani aveau sânge mixt, deci periculoși.

După ce a stabilit un motiv „științific” de a persecuta 90% dintre țigani, naziștii trebuiau să decidă ce să facă cu restul de 10%. În octombrie 1942 au fost selectați nouă reprezentanți ai țiganilor cărora li s-a cerut să facă liste cu cei care urmau să fie salvați.

Au fost mulți care doreau ca toți țiganii să fie uciși, fără excepții, chiar dacă erau clasificați drept arieni.

Deși naziștii nu au descoperit un motiv „științific” de a ucide zece procente de țiganii calificați drept „puri”, nu s-au făcut distincții atunci când aceștia au fost trimiși la Auschwitz sau deportați în celelalte tabere ale morții.

La recensământul făcut în România în 1930 peste un sfert de milion de de oameni, sau 1,5% din populaţia ţării, s-au declarat ţigani. Lua atunci naştere conceptul “problema ţigănească”, care a constituit fundalul deportării celor 25 de mii de romi din România, oficial, nu cu o motivaţie rasista, ci una de natură socială.

În 1942, ordinul Maresalului Antonescu a fost clar: „Toţi ţiganii nomazi, acei cari nu-şi pot justifica existenţa şi acei cu condamnari, vor fi adunati prin grija organelor Jandarmeriei şi trimisi pâna la 1 noiembrie a.c. în Transnistria”. La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, doar 6.000 de deportaţi s-au întors în România, unde au încercat să-şi refacă viaţa, deşi comunităţile lor fuseseră distruse.

În 1999 în urma unui lobby al organizaţiile rome, Guvernul Germaniei a acceptat să acorde victimelor rome ale Holocaustului ajutoare umanitare. Din cele 2.864 de dosare din România, au fost acceptate doar 1.324. Fiecare beneficiar a primit 1.000 de mărci, adica 411 euro la acea vreme. In total, s-au acordat 544.164 euro.

Pe 16 februarie 1999, guvernul Germaniei a decis înfiinţarea Fundatiei Memorie, responsabilitate şi viitor, careia i-a fost dat să gestioneze 2,56 miliarde de euro, bani cu care sa fie despăgubiţi romii din întreaga lume şi celelalte categorii de victime ale Holocaustului (homosexuali, persoane cu handicap, membrii ai cultelor religioase) în afara de evrei, care au fost compensati separat. Pentru acesti bani s-au primit peste 330 de mii de cereri din 80 de ţări ale lumii, din care 113.316 au fost aprobate. În Romania, Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM – cea care a gestionat programul) a primit în jur 5.500 de cereri de despagubire din partea romilor, care au fost aprobate. Guvernul german a hotarat să acorde câte 7.700 de euro victimelor directe, câte 4.130 de euro urmaşilor acestora, 2.556 de euro persoanelor obligate să muncească în industrie şi câte 1.022 de euro celor din agricultura. In total, victimele Holocaustului rom şi urmaşii acestora au încasat circa 39 milioane de euro.

Sursa: stiri.tvr.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare