Curier Județean

Rețea specializată în producerea și distribuirea de permise de conducere false, cu ramificații în Alba. 27 de PERCHEZIȚII domiciliare în trei județe

Ioana Oprean

Publicat

în

La data de 11 aprilie a.c., 62 de poliţiştii ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au efectuat 27 percheziții la domiciliile mai multor persoane, din județele Brașov, Dolj și Alba.

Petrecerea Divorțaților

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată, șantaj, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit IPJ Brașov, activitățile infracționale s-ar fi desfășurat în perioada 2017 – prezent și ar fi constat în producerea și distribuirea de permise de conducere, precum și alte documente, false. Emiterea acestor acte ar fi fost atribuită autoritățile bulgare.

Polițiștii au pus în executare 51 de mandate de aducere, au identificat 8 suspecți ce au fost conduși la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, în vederea audierii precum și 29 martori ce au fost conduși la sediul I.P.J. Brașov, pentru ascultare.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

La acțiuni au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov, Grupărilor de Jandarmi Mobile Brașov și Dolj, precum și polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Dolj, Alba și Timiș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026 Pentru unii, drumul spre un trofeu durează ani. Pentru tânăra albaiuliancă Victoria Stan (7 ani), membră a Grupului Vocal „Glasuri Sebeșene“, a durat… un prim concurs. Micuța interpretă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat că proiectul de reabilitare a conductei de aducțiune a apei tratate pentru Cugir nu necesită evaluarea impactului asupra mediului. Titularul este APA CTTA SA Alba. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alba Iulia: Pensionarii ar putea plăti jumătate de preț la Bazinul Olimpic

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia: Pensionarii ar putea plăti jumătate de preț la Bazinul Olimpic Un proiect de hotărâre inițiat de consilierul local Andrei-Ioan Draschan (AUR), care se află în consultare publică până pe 22 decembrie 2026, propune o reducere de 50% la tarifele de acces la Bazinul Olimpic din Alba Iulia pentru persoanele pensionare, indiferent de categoria […]

Citește mai mult