Restricții anti-Covid-19: Cine va fi exceptat de la obligativitatea purtării măștii de protecție
Restricții anti-Covid-19: Cine va fi exceptat de la obligativitatea purtării măștii de protecție
În cursul zilei de vineri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 91 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, prin care se propune.
În hotărâre se propune „instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun”, începând de lunea viitoare.
Se exceptează de la această măsura următoarele categorii de persoane:
a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante
IMPORTANT: Persoanele vaccinate trebuie și ele să poarte mască de protecție.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]
Video | Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene
Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene Sibiul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun 2026 și-a deschis porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, transformând din nou centrul istoric al orașului într-un decor […]
Circulația pe Valea Oltului se redeschide de luni, 16 noiembrie 2026, mai devreme decât era prevăzut. Anunț pentru șoferi
Circulația pe Valea Oltului se redeschide de luni, 16 noiembrie 2026, mai devreme decât era prevăzut. Anunț pentru șoferi Circulația rutieră pe sectorul DN7 cuprins între Râmnicu Vâlcea și Râu Vadului, pe Valea Oltului, va fi redeschis circulației începând de luni, 16 noiembrie 2026, a anunțat vineri, 13 noiembrie 2026, DRDP Craiova. „Lucrările de montare […]
