Restaurantul Pasaj Cetate din Alba Iulia, care va fi expropriat, evaluat la peste 137.000 de euro. Pasajul va fi renovat și redat circulației pietonale
Restaurantul Pasaj Cetate din Alba Iulia, ce are o suprafață de 293 metri pătrați, a fost evaluat la 137.710 de euro (fără TVA), urmând să fie expropriat și redat circulației pietonale, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să aștepte la semafor pentru a trece de pe Bulevardul Transilvaniei în parc sau invers.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia din 28 august se află un proiect de hotărâre ”privind aprobarea declanșării procedurii de expropriere a imobilului Pasaj subteran Bulevardul 1 Decembrie 1918, situat pe amplasamentul obiectivului <Realizare Ansamblul Memorial al Marii Uniri, Alba Iulia 1918 – 2018>”.
Astfel, consilierii locali vor supune la vot declanșarea procedurii de expropriere a pasajului, în care mai mulți ani a funcționat și un salon de biliard.
”În vederea achiziționării pasajului s-a întocmit, de către evaluator autorizat, raportul de specialitate al proprietății imobiliare prin care se stabilește valoarea de piață estimată la 641.110 lei, respectiv 137.710 euro. Prețul nu conține TVA”, se arată în proiect.
După ce va fi expropriat, se vor reface în totalitate finisajele pasajului, atât cele interioare și exterioare, se propune ca nivelul de iluminare să fie ridicat pentru a spori siguranța și atractivitatea și vor fi create două WC-uri publice, pentru femei și bărbați.
La începutul anului, primarul Mircea Hava a anunțat, în premieră, în cadrul unei conferințe de presă, că pasajul va fi răscumpărat.
”O să răscumpărăm pasajul din Cetate. Dacă nu o să ne înțelegem la preț, vom expropria. Legea ne dă voie, este o cale de acces, ca să deschiem această circulație pe acolo pentru că pe acolo trebuia să fie făcută. Ce s-a întâmplat imediat după 1990 sunt alte lucruri. Vom răscumpăra, există un preț cu care s-a vândut acum 20 de ani, dar nu asta este marea problemă. Vom face o cale de acces, știți că acolo erau grupuri sociale, le vom repara și le facem așa cum trebuie să arate”, afirmase Mircea Hava.
La ora actuală pasajul este proprietate a SC Comimpex Montana SRL Alba Iulia.
Răscumpărarea pasajului face parte din proiectul privind reabilitarea parcului Unirii, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.
Pentru ridicarea Monumentului Unirii şi reamenajarea parcului a fost alocată suma de 18,8 milioane de lei.
Pe lângă acest monument din piatră, de circa 20 de metri înălţime, sub forma unor patru cruci şi a două litere ”U” întoarse, va fi realizat şi un pod, care a primit numele de ”Podul Marii Uniri”.
Podul va fi construit din metal, partea de promenadă din lemn, iar balustradele acestuia vor fi din sticlă.
Primele demersuri pentru construirea unui monument al Unirii la Alba Iulia au fost începute în 1993 de către reprezentanţii unor organizaţii patriotice, iar în ultimii ani aceştia au primit şi sprijinul Prefecturii, Primăriei Alba Iulia, dar şi al unor parlamentari.
În anii 1990, Ministerul Culturii a organizat şi un concurs de idei pentru realizarea monumentului, care a fost reluat în 2008. În cadrul acestuia a fost selectat proiectul sculptorului Mihai Buculei.
La câteva sute de metri de locul în care va fi ridicat monumentul se află Sala Unirii, simbol şi templu al României Mari, în care delegaţii românilor transilvăneni au votat Marea Unire
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]