Reprezentanţii celor 5 confederaţii sindicale au boicotat Comisia de Dialog Social
Şedinţa Comisiei de Dialog Social din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Alba nu a mai avut loc ieri pentru că reprezentanţii celor 5 confederaţii sindicale – CNS Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia, CSDR şi CSN Meridian – au refuzat să mai participe la aceste întruniri. Marius Sepi, liderul CNSLR Frăţia ne-a declarat: „Astăzi, împreună cu colegii din celelalte confederaţii sindicale la nivelul judeţului Alba am hotărât să boicotăm Comisia de Dialog Social, aceasta fiind o formă de protest faţă de dialogul social inexistent la nivel naţional, dar şi pe plan local. Am traversat cel mai dureros an în privinţa comunicării şi dialogului social. Spre exemplu, cu toate că nici patronatele, nici sindicatele nu au dorit schimbarea Codului Muncii, Guvernul României, la presiunea companiilor multinaţionale, vrea acest lucru. Legea salarizării, ştim cu toţii cum a fost promovată şi, prin asumarea răspunderii, guvernanţii vor să fure oficial din buzunarele a peste 1,3 milioane de familii din ţara noastră 25 la sută, în realitate 40 la sută. Legea pensiilor a trecut de Parlament printr-o fraudă colosală şi nimeni nu ia nicio măsură împotriva Robertei Anastase, principala vinovată şi exemplele pot continua. Absenţa noastră din Comisia de Dialog Social este o formă de protest prin care dorim să atragem atenţia instituţiilor locale şi centrale: dacă se doreşte o Comisie de Dialog Social locală şi centrală în care problemele reale ale oamenilor să fie rezolvate noi vom fi prezenţi, dar să venim la şedinţă doar pentru a bea o cafea şi pentru a ne plânge că nu avem una sau alta şi nimeni să nu ia nicio măsură nu are niciun rost. La întâlnirea care ar fi trebuit să fie de fapt Comisia de Dialog Social n-au fost prezenţi nici jumătate din cei care ar fi trebuit să fie ieri acolo. Alături de preşedintele comisiei, subprefectul Raul Tudoraşcu şi Ileana Bărbănţan, director în cadrul Prefecturii, s-au mai aflat reprezentanţi ai instituţiilor şi investitorilor dintre care îi amintim pe Nicolae Nartea – directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, Ioan Dobra – director în cadrul DGFP Alba, Horaţiu Puiu – inspector şef al ITM Alba, Mircea Abrudeanu – Confederaţia Patronală din Industria României „Conpirom”, Alexandru Retegan – Patronatul Român. Timp de 15 minute s-au purtat discuţii, apoi subprefectul Raul Tudoraşcu a precizat că următoarea reuniune va avea loc în ianuarie 2011. Domnia sa ne-a declarat că doar în dimineaţa zilei de ieri a fost anunţat, printr-un mail, că reprezentanţii celor 5 confederaţii sindicale nu vor participa la şedinţă. „Nu am avut altă soluţie, ne-am întâlnit şi am constatat că nu se poate ţine şedinţa. Marius Sepi a fost aici, a refuzat să semneze lista de prezenţă şi a plecat”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD
Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29. […]
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]
Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe
Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]