REPORTAJ: Povestea Schitului Poșaga, așezământul monahal din Munții Apuseni. Locul în care se află un izvor care ar avea puteri tămăduitoare

În inima Munților Apuseni, pe Valea Arieșului, se află Schitul Poșaga, singurul așezământ monahal din Alba cu hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”. Acesta a fost înființat în 1950 de către Părintele Arsenie Praja, cunoscut ca și Pustnicul, fost călugăr la Rîmeț, care mergea desculț inclusiv iarna, și de Părintele Ghedeon, preot paroh la Poșaga de Jos. La nici o sută de metri distanță de schit se află Izvorul Maicii Domnului, despre care credincioșii susțin că are puteri tămăduitoare, în special pentru femeile care au probleme ginecologice.

Așezat într-o zonă pitorească, Schitul se află situat la circa 40-50 de kilometri distanță de Turda, respectiv Cîmpeni. Astfel, venind de la Cîmpeni spre Turda pe DN75, la ieșirea din Sălciua de Jos se face la stânga, spre Poșaga de Jos, schitul aflându-se în apropiere de Cheile Poșăgii.

Călugării de aici, pe care-i poți număra pe degetele de la o singură mână, duc o viață isihastă. Femeile nu pot fi cazate peste noapte la schit, iar accesul în incinta așezământului este posibil doar dacă ești îmbrăcat în ținută decentă, inclusiv bărbații.

Ceea ce remarci încă de la început, dincolo de liniștea pe care o simți imediat ce ajungi în zonă, este bogata ornamentație în lemn, dar mai ales faptul că pe zidul împrejmuitor al schitului sunt placate în mozaic chipurile multor personalități istorice, de la Basarab și Bogdan Vodă până la Vlad Țepeș și Mihai Viteazul, de la Horea, Cloșca și Crișan până la Avram Iancu. Și pe poarta de la intrare sunt sculptate în lemn figurile celor trei conducători ai răscoalei din 1784, iar în curte se află și o statuie de lemn a Crăișorului Munților.

Poarta, una masivă, din lemn de stejar, bogat ornamentată, a fost realizată în 1981 de doi meșteri din Maramureș și Moldova, Vasile Sălăjan și Ioan Achiței, care au realizat și sculpturile catapeteasmei, ai stâlpilor bisericii și ai clopotniței.

O construcție din lemn pe fundație de piatră, biserica este căptușită cu șipcă în exterior și a fost construită în 1933 de către preotul paroh din localitate, Alexandru Rujdea. Biserica a fost restaurată după 1979 de părintele Paisie Cosma, singurul viețuitor de aici, în timpul căruia au fost construite și clădirea stăreției, clopotnița, gardul de împrejmuire, un zid masiv de piatră, și poarta de lemn de la intrare.

Viața monahală a început la Poșaga în 1950 și a durat până în 1959, fiind reluată în 1976. Schitul și-a redobândit dreptul legal de funcționare de-abia în 1990.

Despre începuturile vieții monahale la Poșaga, inițiate de către călugării de la Rîmeț, aflăm din volumul ‘Părintele Arsenie Praja, pustnicul’, scrisă de Arhimandrit Nicodim Dimulescu, de la mănăstirea Crasna, din Prahova.

‘Pregătirea pentru mutarea celor doi la Poșaga (Părintele Ghedeon și Părintele Arsenie Praja, la vremea aceea Fratele Andrei — n.r.) n-a întârziat și, în cel mai scurt timp, au fost obținute toate formele și aprobările necesare, de mare importanță fiind în primul rând numirea Părintelui Ghedeon în postul de preot paroh al Parohiei Poșaga de Sus, cu satele Belioara și Săgage. Având această numire, cei doi s-au mutat lângă biserica-mănăstire din Poșaga, având convingerea că a trecut ce a fost mai greu, deși adevăratul greu începea abia de-acum încolo. În primul rând s-au lovit de lipsa unei locuințe — aici neexistând altceva decât biserica și o așa-zisă clopotniță, (…) dar aceasta n-a fost un motiv de descurajare’, aflăm din volumul Arhimandritului Nicodim Dimulescu.

După ce au dormit o perioadă unul în biserică și celălalt sub acoperișul clopotelor, au cumpărat o șură veche din al cărui lemn au construit două chili.

‘N-a trebuit să treacă prea mult timp și vestea că s-a înființat Mănăstirea Poșaga s-a răspândit cu repeziciune în Munții Apuseni, și chiar mai departe, iar lumea a început sa alerge spre Poșaga din toate părțile. Mulți mergeau cu dorința de a participa la o slujbă după rânduiala mănăstirească și tot atât de mulți „veneau să-l vadă, să-l asculte și să stea de vorbă cu Pustnicul (Arsenie Praja — n.r.) despre care aflaseră ca a venit din Mănăstirea Rîmeț. (…). În primul rând Părintele acorda toată atenția celor bolnavi, de care se ocupa în mod deosebit, ascultându-i și rugându-se împreună cu ei. (…). Erau tot mai mulți cei care declarau că s-au tămăduit de diferite boli numai datorită rugăciunilor Părintelui, dar cei care mărturiseau că Părintele le descoperise anumite păcate din tinerețe, multe păcate uitate de care le aducea aminte și îi trimitea în grabă să se spovedească, aceștia erau și mai mulți. Se vorbea tot mai des despre Părintele Pustnic că are „dar de tămăduire” și că „știe gândul omului”,’ spune Arhimandrit Nicodim Dimulescu, fost ucenic al lui Arsenie Praja.

Acesta menționează că deși Părintele Arsenie era considerat un văzător cu duhul, el niciodată nu a acceptat să i se spună că ar avea acest dar. ‘Se ferea ca de foc să facă descoperiri din trecut cuiva sau să prorocească viitorul. Toți cei care considerau că are darul de a cunoaște gândul, trecutul și viitorul omului, făceau această apreciere având ca argumente de necontestat chiar sfaturile pe care le primea fiecare, pentru că Părintele, fără să-i asculte prea mult, le dădea povețe cu referire directă la necazul sau suferința pentru care veniseră la mănăstire; de aceea îl căutau pe dânsul în mod special’, se arată în volumul dedicat Pustnicului.

Părintele Arsenie mânca doar legume, rareori și ulei, iar tot timpul acesta umbla desculț. De exemplu mergea desculț inclusiv iarna cale de mulți kilometri de la Poșaga la Rîmeț, prin munte.

Despre apa izvorului situat puțin mai sus de lăcașul de cult, Părintele Arsenie Praja spunea că este ‘patronat de Maica Domnului’ și că este ‘cel mai puternic medicament de pe pământ”, fiind ‘un mare dar de la Dumnezeu’.

Astăzi, izvorul care curge din stâncă a fost amenajat pentru a ușura demersul pelerinilor de a lua apă de aici. Oamenii spun că are puteri tămăduitoare, mai ales pentru ‘bolile pentru femei’.

Pe la jumătatea lunii iunie a anului 1954, Securitatea i-a ridicat pe cei doi călugări de la Poșaga. Pentru început au fost duși la Securitate în Turda, unde au fost anchetați și bătuți. Procesul a avut loc la Cluj, însă martorii chemați de acuzare au făcut declarații în favoarea celor doi călugări, care au fost în final achitați. Dacă Părintele Ghedeon a mai rămas în Poșaga până prin 1959, când schitul a fost desființat, Arsenie Praja s-a întors la Rîmeț.

Cei doi își dorm somnul de veci la mănăstirea Crasna, unde s-au retras la un moment dat. Cel supranumit Pustnicul de către credincioșii din Apuseni, ieromonahul Arsenie Praja a decedat în aprilie 1973, în Noaptea de Înviere, el proorocind că va trece din această viață după ce se va termina Postul Paștelui. (C.M.)

sursa:agerpres

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---