Regionalizarea deconcentratelor da, regionalizarea ţării ba
În cadrul conferinţei de presă de vineri, deputatul PNL de Alba Teodor Atanasiu a declarat că asistă intrigat la deciziile şi afirmaţiile contradictorii ale liderilor naţionali ai PDL, Hava şi Dumitrel, care la şedinţa de partid de la Bucureşti au ridicat mâna pentru regionalizarea ţării iar în Alba s-au întors cu alte texte, în care invocă lipsa unei legi pe baza căreia să se facă regionalizarea. Atanasiu s-a arătat total împotriva unui referendum naţional, menţionând că referendumul privind desfinţarea judeţelor trebuie făcut în fiecare unitate administrativ teritorială. „Într-un referendum naţional, locuitorii din Botoşani de exemplu ar trebui să-şi dea cu părerea dacă trebuie sau nu să se desfinţeze comuna… Vinţu de Jos. Vi se pare corect ca cei din Botoşani să decidă asupra comunei Vinţu de Jos?” De altfel, deputatul Atanasiu a pronosticat că discuţiile PDL cu UDMR pe tema regionalizării vor eşua. „După eşecul de luni, maleficul Traian Băsescu o să-i pună pe cei din deconcentrate să se reorganizeze ei pe principiul regiunilor”. Liderul liberal a explicat că acest lucru stă în puterea Guvernului deoarece, în afara MAI, MAE şi MApN, care funcţionează pe baza unor legi, restul ministerelor fiinţează pe baza unor hotărâri de guvern. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]